ICCJ. Decizia nr. 1456/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1456/2009

Dosar nr. 4953/2/2008

Şedinţa publică din 17 aprilie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluţia nr. 425/P/2008 din 11 iunie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii V.A., T.A., M.C., P.A., C.L. şi D.D.A. de la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatând că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru a dispune astfel s-a motivat că petenţii sunt nemulţumiţi de modul de judecată a Dosarului civil nr. 1542/303/2007 în care judecătorii V.A., T.A. şi M.C. au desfăşurat activităţi de judecată.

Petenţii au susţinut că cele 3 judecătoare au respins abuziv cererile lor depuse în Dosarul nr. 3153/303/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, favorizându-i pe A.D. şi A.V.

Petenţii s-au mai plâns împotriva judecătoarelor P.A., C.L. şi D.D.A. pentru că au respins cererile de recuzare a completului de judecată şi cererile de examinare a amenzilor ce le-au fost aplicate petenţilor în cauza civilă.

În rezoluţia de neurmărire penală s-a motivat că magistraţii nu pot fi traşi la răspundere pentru modul de soluţionare a dosarelor, pentru simpla nemulţumire a unei părţi, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti se face în căile de atac şi nu pe calea cercetării penale.

Rezoluţia menţionată a fost menţinută în controlul prevăzut de art. 278 C. proc. pen. prin rezoluţia nr. 1241/II/2/2008 din 24 iulie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Împotriva rezoluţiei de neurmărire penală au formulat plângere în baza art. 2781 din C. proc. pen. petenţii A.D. şi A.V.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 325/F din 15 decembrie 2008 în temeiul art. 2781 alin. (8) din C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petenţilor împotriva rezoluţiei nr. 425/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel instanţa a apreciat că activitatea judecătorilor împotriva cărora sunt îndreptate plângeri penale nu poate fi caracterizată ca fiind abuzivă.

Se reţine că respingând prin încheiere cererea de suspendare a judecării cauzei ce face obiectul Dosarului civil nr. 3153/303/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, judecătorii nu şi-au încălcat nici o atribuţie de serviciu, ci au dat eficienţă prevederilor art. 144 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

De asemenea, prin respingerea unor cereri repetate de recuzare şi aplicarea de amenzi judiciare pentru autorii unor cereri repetate de recuzare vădit abuzive magistraţii nu au comis fapte penale ci au aplicat dispoziţiile art. 1081 din C. proc. civ.

Împotriva sentinţei au declarat recurs petenţii, care nu şi-au motivat cererea de recurs.

Examinând din oficiu hotărârea atacată Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.

Petenţii sunt nemulţumiţi de modul de judecată a unor cauze civile în care aceştia sunt părţi.

Potrivit art. 129 din Constituţie controlul hotărârilor judecătoreşti chiar greşite dacă ar fi se exercită în căile de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, este inadmisibil ca o hotărâre judecătorească să fie verificată în procedura prevăzută de art. 2781 din C. proc. pen.

Magistraţii pot răspunde penal însă numai pentru fapte care întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, or în prezenta cauza nu există indicii că astfel de fapte ar fi fost comise.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile petenţilor vor fi respinse cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii A.V. şi A.D. împotriva sentinţei penale nr. 325 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1456/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs