ICCJ. Decizia nr. 1540/2009. Penal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpatul C.A.V.(fiul lui V. și E., născut la 5 iunie 1981, în prezent deținut în Penitenciarul Miercurea Ciuc) la termenul din 9 martie 2007 din oficiu a pus în discuția părților măsura arestării preventive a inculpatului C.A.V.
Prin încheierea din aceeași dată Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a menținut starea de arest preventiv a inculpatului în temeiul art. 160b _i art. 3002C. proc. pen. și art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertății Fundamentale și a constatat că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea acestei măsuri. A apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și este de natură să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal.
A mai reținut că în speță sunt întrunite cumulativ dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.
împotriva încheierii din 9 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea sa de îndată în libertate.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856_i art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv alături de alt inculpat a numitului C.A.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b),c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Tribunalul Harghita, la termenul din 15 decembrie 2006 prin sentința penală nr. 356 a dispus condamnarea în primă instanță a inculpaților, pentru săvârșirea faptelor mai sus enunțate.
împotriva soluției pronunțate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpatul C.A.V., în termen legal, au formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, cu termen fixat la 9 martie 2007.
La termenul din 9 martie 2007, instanța de control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului C.A.V., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către același inculpat.
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele :
Potrivit art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus menționată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitate de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
în raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform art. 3 al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept (art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.), care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului C.A.V.
întrucât inculpatul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și în raport de natura infracțiunii reținute în sarcina acestuia și durata arestării până în prezent, înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive este în concordanță cu dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală în această materie.
Toate aceste aspecte coroborate și cu circumstanțele personale ale inculpatului, antecedentele penale ale inculpatului, fapta fiind săvârșită în timpul rămas până la considerarea ca executată pedeapsa justifică pe deplin dispoziția instanței de control judiciar, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 9 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1537/2009. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
