ICCJ. Decizia nr. 1537/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 59 din 14 martie 2008 Tribunalul Alba, l-a condamnat pe inculpatul T.G. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen.
în baza art. 861C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani.
A interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Aceeași instanță a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel: 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă M.I., tatăl victimei și 4.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă M.V., constatându-se, totodată, că inculpatul a achitat 4.000 lei din suma de 8000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ,în esență, că în ziua de 5 mai 2007, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat la Barul "Mia" din satul Gârbova de Jos, municipiul Aiud unde s-a întâlnit cu opt tineri, printre care și victima M.D., cu toții hotărând să se deplaseze cu un autoturism ARO la discoteca din satul Beldiu. Pe drum, șoferul a oprit și toți tinerii au coborât să-și satisfacă necesitățile fiziologice, ocazie cu care, fără niciun motiv, probabil din cauza stării de ebrietate, inculpatul l-a lovit pe M.D. de două ori cu pumnul în obraz, ceea ce a determinat căderea victimei. Realizând că victima este inconștientă, inculpatul i-a aplicat câteva palme pentru ca aceasta să-și revină, iar când victima și-a revenit a fost ajutată să urce în autoturism. Ajunși în dreptul casei victimei, aceasta i-a invitat pe toți să intre să consume vin, dar și-au continuat drumul și, în satul Geomal, toți tinerii, cu excepția victimei au coborât și au intrat la bar.
S-a reținut că victimei i s-a făcut rău, a coborât și s-a sprijinit de un gard, apoi s-a deplasat pe o stradă din apropierea barului și căzând de câteva ori a ajuns în cele din urmă în livada martorei G.M., unde s-a așezat pe iarbă și la scurt timp a decedat.
Tribunalul Alba, în drept, a reținut că fapta inculpatului de a aplica victimei două lovituri cu pumnul în zona feței, ce a determinat căderea victimei, iar după scurt timp, decesul, constituie infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen.
împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și partea civilă M.I.
Reprezentantul parchetului a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că: instanța de fond nu a menționat că urmează să fie înștiințat organul de poliție din localitatea de domiciliu despre suspendarea pedepsei; că în contextul cauzei, s-a dispus, greșit, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. și că pedeapsa a fost greșit individualizată.
Apelanta parte civilă a criticat sentința atacată pentru netemeinicie și a solicitat desființarea ei și schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatului, urmând ca aceasta să fie executată prin privare de libertate. De asemenea, a solicitat majorarea daunelor morale, apreciate ca insuficiente pentru a acoperi prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiului său.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 64/A din 26 iunie 2008, a constatat fondate ambele apeluri, pe care le-a admis ca atare, a desființat, în parte, sentința atacată și a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 861C. pen., precum și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. e) C. pen.
De asemenea, instanța de prim control judiciar a majorat cuantumul daunelor morale de la 10.000 lei la 25.000 lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacată.
în termen legal, inculpatul T.G. a formulat, recurs, criticând decizia mai sus-menționată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, casarea acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe. S-a reținut de către instanța de ultim control judiciar că inculpatul, deși a fost prezent la primul termen din 7 octombrie 2008, când a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja apărător, nu s-a mai prezentat nici la cel de-al doilea termen acordat la 18 noiembrie 2008 pentru pregătirea apărării și pentru depunerea motivelor de recurs și nici ulterior, la termenul din 20 ianuarie 2009, când acesta a lipsit și nu a depus motivele de recurs la care făcuse referire la termenul anterior, instanța de recurs acordând cuvântul la dezbateri.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 120 din 20 ianuarie 2009 a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 64/A din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, obligându-l pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dispunând ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, înalta Curte a constatat că prin cuantumul redus al pedepsei și prin executarea acesteia în regim de detenție s-a făcut o justă individualizare a pedepsei conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că nu au existat motive care să justifice reducerea acesteia sau modificarea modalității de executare.
împotriva deciziei mai sus-menționate, contestatorul, prin apărător, a formulat contestație în anulare, invocând drept motive dispozițiile art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen. în cuprinsul memoriului depus la dosar (filele 1-5 dosar nr. 1092/1/2009) contestatorul a mai invocat în scris și faptul că instanța de recurs nu l-a ascultat, deși era obligatoriu, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, solicitând, totodată și suspendarea executării pedepsei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1092/1/2008, fixându-se prim termen pentru discutarea admisibilității în principiu a contestației în anulare la 16 martie 2009, dosarul amânându-se la data 27 aprilie 2009, în vederea atașării dosarului în care s-a pronunțat decizie contestată.
La termenul fixat, înalta Curte, constatând că în cauză s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată și că apărătorul ales al acestuia, avocat C.V., deși avea cunoștință de termen nu a depus nici împuternicire avocațială și nici vreo altă cerere care să justifice lipsa sa, a acordat cuvântul părților atât cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare cât și pe fondul acesteia, susținerile acestora fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru susținerea intereselor contestatorului condamnat formulând concluzii apărătorul desemnat din oficiu.
înalta Curte constată că deși în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se aprecia admisibilă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. ( este introdusă de una din părțile prevăzute de art. 387 C. proc. pen., cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., iar motivele invocate se încadrează între cele limitativ prevăzute de disp. art. 386 din același cod), contestația în anulare este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare .
în conformitate cu dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii și respectiv, când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Așa cum rezultă din actele existente la dosarul nr. 2514/107/2007 al înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul inculpat T.G. fost citat, pentru termenul din 7 octombrie 2008, la adresa din Alba Iulia, județul Alba, la fila 7 dosar recurs fiind atașată dovada de citare a acestuia, termen la care s-a și prezentat, personal, în fața instanței de recurs și a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, primind astfel termen în cunoștință.
Ulterior, la termenul din 18 noiembrie 2008, apărătorul ales al recurentului inculpat a solicitat din nou amânarea judecării cauzei pentru a-și pregăti apărarea și pentru a depune motivele de recurs, cerere încuviințată de instanța de recurs, fiind evident faptul că recurentul inculpat a rămas cu termen în cunoștință de la termenul anterior, așa cum rezultă, în mod cert din cuprinsul încheierii de ședință din 18 noiembrie 2008 ( fila 18 dosar recurs).
Așadar contestatorul condamnat T.G. (recurentul inculpat), deși cunoștea termenul nou fixat în vederea soluționării recursului, nu s-a mai prezentat nici el și nici apărătorul ales al acestuia la data de 20 ianuarie 2009 (termen la care s-a acordat cuvântul la dezbateri, cauza rămânând în pronunțare) și nici nu a depus la dosar motivele de recurs sau vreun alt înscris care să justifice absența lor ori eventuala imposibilitate de prezentare, astfel că inculpatul nu a fost ascultat de către instanța de recurs, dar din motive ce nu pot fi imputate instanței, întrucât a lipsit nejustificat la termenul acordat.
Având în vedere cele mai sus relevate și constatând că în cauză contestatorul condamnat nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare în susținerea cererii formulate, nefiind deci, întrunite condițiile impuse de textul de lege invocat în susținerea cererii, art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen., înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr. 120 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2514/107/2007.
Totodată, înalta Curte a obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1540/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1476/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
