ICCJ. Decizia nr. 1627/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1627/2009
Dosar nr.1696/121/2007
Şedinţa publică din 4 mai 2009
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 135 din 28 martie 2009, Tribunalul Galaţi, secţia penală a condamnat pe inculpatul C.V.R. (fiul lui G. şi P.) la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2), şi art. 76 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 973,71 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Judeţean Galaţi.
S-a constatat că partea vătămată A.M.C. nu a solicitat despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt instanţa a reţinut că, în noaptea de 30 iulie 2005, în loc public, inculpatul C.V.R. a lovit cu cuţitul în zona abdominală, secţionându-i ficatul şi vasele sanguine, pe partea vătămată A.M.C., cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
S-a reţinut că în drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere pericolul social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, consecinţele acesteia şi persoana inculpatului, apreciindu-se că în raport cu datele ce îl caracterizează, se justifică reţinerea circumstanţelor atenuate în favoarea acestuia.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul C.V.R.
În dezvoltarea motivelor de apel procurorul a susţinut că sentinţa este netemeinică întrucât au fost reţinute nejustificat circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, iar pedeapsa aplicată acestuia este prea redusă.
Inculpatul a susţinut că a fost condamnat greşit deoarece nu el este persoana care a lovit-o pe partea vătămată.
Prin Decizia penală nr. 152/ A din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a admis apelurile, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., infracţiune pentru care a condamnat pe inculpatul C.V.R. la o pedeapsă de 4 ani închisoare reţinând circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 ani închisoare şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în baza art. 862 C. pen.
Conform art. 863 C. pen. s-au stabilit măsurile de supraveghere cărora trebuie să li se supună inculpatul pe durata termenului de încercare.
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a constatat că prin sentinţa atacată s-a dat faptei o încadrare juridică greşită şi de asemenea nu a fost just individualizată modalitatea de executare a pedepsei.
În acest sens s-a reţinut că la dosar nu există nicio probă certă din care să rezulte că inculpatul C.V.R. este cel care l-a lovit cu cuţitul pe A.M.C.
Din probe rezultă că, după ce între cei doi a avut loc un prim conflict în barul J., inculpatul s-a dus acasă şi i-a cooptat pe martorii C.V. (fratele său), G.N., T.D. şi G.G., convingându-i să meargă la bar pentru a aplica părţii vătămate o corecţie fizică.
Instanţa de apel a reţinut că, în acest scop, susnumiţii s-au înarmat cu obiecte contondente, iar inculpatul a luat din casă şi un cuţit de bucătărie, pe care l-a dat martorului G.N. pentru a-l folosi în agresiune ce urma a fi comisă.
S-a avut în vedere că, deşi martorul G.N. a negat că a luat de la inculpat cuţitul, martorii C.V. şi T.D. confirmă această împrejurare, iar martorul G.G., ca de altfel şi ceilalţi participanţi, a arătat că inculpatul avea în mână doar o bâtă.
S-a mai reţinut că niciuna dintre persoanele implicate în conflict nu a văzut momentul lovirii părţii vătămate cu cuţitul, dar martorul O.V.N. a arătat că lângă inculpat se mai afla un tânăr.
Martorii din grupul inculpatului nu au văzut nici ei cine a lovit, dar au relatat că după conflict, când a aflat că partea vătămată a fost înjunghiată, martorul G.N. s-a lăudat că „i-a făcut inculpatului un bine".
De asemenea martorul G.C.G., audiat de instanţă, a arătat că la 3-4 zile, după conflict, martorul G.N. i-a spus că el a lovit cu cuţitul şi că, în momentul în care partea vătămată a spus că a fost tăiată, inculpatul se afla la 7 metri de aceasta.
În concluzie instanţa de apel a reţinut că există suficiente dovezi care atestă că partea vătămată a fost lovită cu cuţitul de altă persoană din grupul inculpatului, posibil de către martorul G.N., aşa încât nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului în calitate de autor al infracţiunii de tentativă la omor.
S-a reţinut însă că acesta se face vinovat de complicitate la infracţiunea de tentativă la omor calificat deoarece a iniţiat conflictul cu partea vătămată, a determinat alte patru persoane să participe la agresiunea ulterioară, a dat uneia dintre acestea cuţitul pentru a fi folosit în agresiune şi a agresat cu o bâtă pe partea vătămată şi pe cei din grupul acesteia, înlesnind activitatea infracţională a autorului.
S-a apreciat că, în raport cu comportarea anterioară a inculpatului şi comportarea pe parcursul procesului, se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea acestuia şi că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.
Decizia a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpat.
Recursul declarat de procuror a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi, respectiv, 14 C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a argumentat că instanţa de apel a dat faptei comise de inculpat o greşită încadrare juridică reţinând, contrar celor ce rezultă din probele administrate în cauză, că inculpatul este complice şi nu autor al infracţiunii de tentativă la omor.
De asemenea s-a susţinut că nejustificat au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Recursul declarat de inculpat a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susţinându-se că s-a comis o gravă eroare de fapt întrucât tentativa de omor a fost comisă de altă persoană, iar la comiterea acesteia inculpatul nu a avut nicio participare, instanţa de apel reţinând greşit că a fost complice la săvârşirea infracţiunii.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte reţine următoarele :
Primul motiv de recurs invocat de procuror este fondat şi, din aceleaşi considerente, nu este fondat recursul declarat de inculpat.
Din coroborarea materialului probator aflat la dosar Înalta Curte reţine că, în noaptea de 30/31 iulie 2005, inculpatul C.V.R. şi partea vătămată A.M.C. au avut o altercaţie pe terasa cafe-barului Jardani din Galaţi, unde partea vătămată se afla la o masă împreună cu mai mulţi prieteni.
După acest incident inculpatul a discutat puţin timp cu martora A.S.A., barman la localul respectiv, care era prietena sa după care a plecat acasă.
Aici le-a povestit fratelui său C.V. şi martorului T.D. despre incidentul avut şi le-a propus să meargă la bar pentru a aplica o corecţie părţii vătămate, iar aceştia au fost de acord.
La plecare martorul C.V. s-a înarmat cu o secure, iar inculpatul cu o bucată de şipcă (băţ) şi un cuţit de bucătărie.
Martorul T.D. a rămas puţin în urmă pentru că s-a întâlnit cu mama sa, iar la ieşirea din bloc a constatat că li se alăturase şi martorul G.N.
Toţi patru s-au îndreptat spre bar şi, pe drum, inculpatul a rupt şipca în două şi i-a dat o bucată martorului T.D.
Când au ajuns la bar inculpatul a intrat pe terasă şi a lovit cu bucata de şipcă în masa părţii vătămate, moment în care aceasta şi prietenii săi s-au ridicat şi înarmaţi cu sticle au ieşit în stradă, unde, la distanţă se aflau şi martorii C.V., T.D. şi G.N.
Membrii grupului părţii vătămate s-au împărţit şi au avut loc violenţe între parte dintre aceştia şi inculpat, pe de o parte, şi fiecare dintre martori C.V. şi T.D., pe de altă parte.
Potrivit declaraţiilor date în faza de urmărire penală de martorii C.V., J.D. şi O.V. şi chiar celor afirmate de inculpat, partea vătămată s-a aflat printre cei care s-au îndreptat spre acesta din urmă şi chiar l-au lovit.
Inculpatul, fratele său şi T.D. au reuşit să fugă, iar partea vătămată, care sângera, a fost dusă la spital.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că, potrivit foii de observaţie, partea vătămată prezenta la internare „plagă înjunghiată hipocondru drept penetrantă cu leziune de lob hepatic drept şi hemiperitoneu secundar; plagă înjunghiată braţ stâng" şi că s-a intervenit operator. Actul medico-legal concluzionează că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au putut fi produse prin acţiunea unor corpuri cu vârfuri şi margini ascuţite, necesită pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie deoarece au interesat peretele abdominal, ficatul şi vasele sanguine, cauzând desterilizarea cavităţii peritoneale şi hemoragie internă şi externă.
Niciuna dintre persoanele care au participat sau care au văzut incidentul nu a observat momentul în care a fost înjunghiată partea vătămată şi nici nu a văzut cuţit în mâna vreunuia din cei implicaţi în confruntarea violentă.
Există însă probe indirecte care duc la concluzia că fapta a fost comisă de inculpat.
Din coroborarea declaraţiilor martorilor oculari rezultă că inculpatul a fost singurul din grupul său care s-a aflat in imediata apropiere a părţii vătămate atât pe terasă cât şi la ieşirea în stradă şi în timpul violenţelor.
Se impune precizarea că declaraţia martorului G.G., audiat în apel la cererea inculpatului, urmează a fi înlăturată întrucât niciun moment martorii C.V., T.D. şi G.N., care au afirmat constant că l-au însoţit până la bar pe inculpat, nu au declarat că şi martorul a fost împreună cu ei.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală. Abia în faţa instanţei inculpatul l-a enumerat pe G.G. printre cei care l-au însoţit la bar, fără să explice în nici un fel de ce nu a amintit anterior de prezenţa acestuia la conflict.
De asemenea din probe rezultă că, la plecarea din casă inculpatul s-a înarmat cu un cuţit.
Înalta Curte reţine că nu s-a dovedit că ulterior inculpatul ar fi înmânat cuţitul martorului G.N., că acesta ar fi avut vreo participare efectivă în conflictul violent şi cu atât mai puţin că ar fi înjunghiat pe partea vătămată.
Se constată că între declaraţiile date pe parcursul procesului de martorii C.V. şi T.D. cu privire la acest aspect există contradicţii esenţiale, de natură a demonstra nesinceritatea martorilor.
Astfel, dacă în faza de urmărire penală martorul T.D. a declarat că nu a văzut cuţit la martorul G.N. şi că acesta nu s-a implicat cu ceva în conflict, afirmând că a plecat, în declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească, fără nici o explicaţie, martorul susţine că la plecarea de acasă inculpatul avea în mână un cuţit pe care i l-a dat lui G.N. şi că după conflict acesta i-ar fi spus inculpatului „că ce am făcut pentru ca în faza de urmărire penală martorul C.V. a declarat iniţial (1 iulie 2005 f. 92) că în timp ce se deplasau spre bar a văzut cuţitul lor în mâna lui G.N. înainte de a fi ajunşi din urmă de martorul T.D., pentru ca în declaraţiile ulterioare (2 septembrie 2005 - f. 87 şi 91, 8 februarie 2007 - f. 89 verso) să declare că inculpatul i-a spus, a doua zi după conflict, că i-a dat cuţitul lui G.N., dar el nu l-a văzut la acesta. în aceste din urmă declaraţii martorul a afirmat că atunci când partea vătămată şi prietenii săi au ieşit în stradă, martorul se afla la distanţă de terasă şi chiar de el, la 10 m în lateral. A mai precizat că G. nu a fost lovit de cei din grupul părţii vătămate şi că acesta i-a spus că nici el nu a lovit pe nimeni.
În faţa instanţei martorul şi-a schimbat total afirmaţiile cu privire la acest aspect, susţinând că inculpatul a luat cuţitul pentru autoapărare şi i l-a dat lui G.N., care a stat lângă inculpat şi după finalizarea conflictului i-a spus că el a lovit pe partea vătămată cu cuţitul. Martorul nu a explicat în niciun fel această modificare a declaraţiilor.
Se reţine de asemenea că în faza de cercetare judecătorească a fost audiat, la cererea inculpatului, şi martorul G.C. (f. 91 dosar primă instanţă).
Acesta a declarat că nu a fost prezent la conflict, dar a susţinut că ulterior, în prezenţa martorilor T.D. şi M.G., martorul G.N. i-a spus că inculpatul i-a dat cuţitul şi că el a lovit partea vătămată „uite ce bine am făcut pentru inculpat".
Declaraţia martorului nu poate fi însă avută în vedere întrucât martorii T. şi M. nu confirmă în declaraţiile lor aceste susţineri.
Înalta Curte reţine de asemenea că martora A.S.A., prietena inculpatului, a arătat în declaraţia dată în faţa procurorului (f. 39-40) că inculpatul i-a spus că a avut cuţit asupra sa.
Din coroborarea declaraţiilor date în faza de urmărire penală demartorii T.D. şi C.V. cu cele date constant de martorul G.N. rezultă că acesta din urmă a rămas în stradă şi când partea vătămată şi prietenii săi au ieşit de pe terasă a plecat, nefiind implicat cu nimic în incidentul violent care a urmat.
De asemenea din probe rezultă că martorul G. (ca de altfel nici altă persoană din grupul inculpatului) nu s-a aflat niciun moment în apropierea părţii vătămate.
Fiind cert dovedită starea conflictuală dintre partea vătămată şi inculpat, împrejurarea că în partea a doua a conflictului acesta din urmă avea asupra sa cuţit şi s-a aflat în apropierea părţii vătămate pe terasă cât şi după ieşirea în stradă, şi având în vedere şi leziunile suferite de partea vătămată prin înjunghiere, se reţine că inculpatul este cel care a lovit partea vătămată cu cuţitul.
Aşa fiind încadrarea juridică corectă a faptei este cea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen. şi nu complicitate la această infracţiune.
Având în vedere cele expuse, se reţine că susţinerea inculpatului că fapta a fost comisă de altă persoană este infirmată de probele administrate.
Înalta Curte apreciază că este nefondată critica procurorului vizând cuantumul pedepsei, dar este întemeiată cea referitoare la modalitatea de executare.
Astfel, infracţiunea comisă este gravă, prezintă un pericol social concret ridicat ce impune, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. executarea acesteia într-un loc de deţinere.
Faţă de toate considerentele expuse se va admite recursul procurorului şi conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va casa Decizia atacată şi se va menţine sentinţa.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge recursul inculpatului ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin.(2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 152/ A din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, privind pe inculpatul C.R.V.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 135 din 28 martie 2008 a Tribunalului Galaţi, secția penală
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.R. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 994/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3463/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
