ICCJ. Decizia nr. 3463/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3463/2009
Dosar nr. 9382/1/2008
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 109 din 30 martie 2001, Tribunalul Braşov, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei M.A.V. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatei, respectiv, un autoturism H. (fila 25, vol. ll dos.urm.pen.) şi a bunurilor descrise în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător de la filele 76-82 vol. ll dosar urmărire penală.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpata M.A.V., în calitate de asociată la societăţi comerciale din Bucureşti, printre care şi SC M.T.C. SRL Bucureşti, a efectuat mai multe deplasări în municipiul Cluj-Napoca, în vederea recuperării unor sume de bani care trebuiau plătite de SC S. SA Cluj, reprezentând contravaloarea mărfii livrată de firma bucureşteană, însă SC S. SA fiind rău platnic, s-a impus efectuarea mai multor deplasări la Cluj, ocazie cu care inculpata a cunoscut pe martorul S.A.I.
În aceste condiţii, în anul 1993 şi începutul anului 1994, inculpata a efectuat mai multe deplasări, ocazii cu care recupera valoarea contractelor încheiate cu SC S. SA, sume mici comparativ cu valoarea contractelor, martorul S. promiţând de fiecare dată că va achita contravaloarea facturilor.
În aprilie 1995, inculpata a fost trimisă la Cluj tot pentru recuperarea datoriilor de la SC S. SA, s-a întâlnit cu martorul S. care i-a spus că va plăti mai târziu, pentru că are probleme financiare, iar în luna iunie 1995, inculpata a fost căutată de martor în Bucureşti pentru plata unei părţi din datorie, iar pentru suma primită, inculpata a eliberat o chitanţă fiscală pe care a înmânat-o martorului.
Cu această ocazie, martorul a propus inculpatei să-i furnizeze informaţii cu privire la preţul certificatului de proprietate care avea valoare fluctuantă, deoarece martorul îşi deschisese un birou pentru efectuarea unor tranzacţii de acest gen, cu sediul în blocul S. Bucureşti, ocazie cu care martorul i-a dat spre folosinţă inculpatei un telefon mobil, pentru a comunica mai uşor.
În luna iunie 1995, inculpata a fost căutată de martor, care s-a deplasat la Bucureşti şi i-a relatat că în urma unui control financiar la una din firmele sale i s-a întocmit dosar penal, că este foarte speriat şi nu ştie ce să facă şi că intenţionează să se sustragă urmăririi penale.
Cu această ocazie, martorul S. a relatat inculpatei mai multe date din actul de control, precum şi numele ofiţerilor care anchetau cazul. După câteva zile, în ziarul E.M. a apărut un articol despre martor, care conţinea o relatare a dosarului penal aflat în curs de instrumentare şi care încrimina activitatea martorului S., privind modul de desfăşurare a jocului de într-ajutorare de la Cluj. S-a mai reţinut că martorul S. a primit un telefon de la inculpată care i-a spus că îl poate ajuta în sensul neînceperii urmăririi penale şi că nu îşi explică de unde cunoştea inculpata de existenţa dosarului, deoarece cu excepţia lui şi a ofiţerilor care îl instrumentau, nimeni nu mai ştia de existenţa acestui dosar şi că pentru acest lucru i-a dat inculpatei suma de 10.000 DOLARI SUA, deşi în cursul urmăririi penale a afirmat că i-a dat suma de 18000 DOLARI SUA şi că nimeni nu a mai fost de faţă în momentul predării banilor către inculpată.
Referitor la cel de al doilea act material petrecut în perioada iulie - septembrie 1995, martorul i-a propus inculpatei să-l ajute să intre într-un cerc de afaceri P.D.S.R. din Bucureşti pentru care trebuia să plătească o taxă, şi chiar martorul a relatat că "cele 300 milioane reprezentau strict o taxă de intrare în respectivul club de afaceri" şi că a tranzactionat certificate de proprietate fără însă a depăşi suma de 300 milioane lei şi că inculpata i-a prezentat nişte persoane membre ale acestui club, însă nu îşi aminteşte numele lor.
Cu privire la cel de-al treilea act material, din octombrie 1995, referitor la primirea în două tranşe a sumei de 45.000 DM pentru a se interveni la C.A., directorul Curţii de Conturi Cluj, în scopul modificării rezultatelor controlului efectuat în perioada 8 septembrie - 22 septembrie 1995 la SC S. SA Cluj, bani pe care i-ar fi. trimis la Timişoara prin intermediul martorului P.F., unde se afla inculpata:
Iniţial, martorul a declarat că nu s-a întâlnit cu inculpata la Timişoara, dar ulterior, a revenit şi a relatat că în luna octombrie s-a deplasat la Timişoara pentru contractarea unui credit de la B., fiind necesară evaluarea unor bunuri ce urmau a fi gajate pentru obţinerea creditului şi că din pură coincidenţă s-a întâlnit cu inculpata la restaurantul Hotelului C. Martorul a mai relatat că destinaţia creditului era cumpărarea unei mori, a unei prese de ulei, popularea unei ferme de animale, ce urma a fi realizată pe parcurs şi că ştia de la bun început că nu va da creditului această destinaţie şi că va folosi banii în scopuri personale.
Cu privire la aceste împrejurări, inculpata a relatat că în baza relaţiilor comerciale pe care le avea cu martorul S. (furnizarea de informaţii referitoare la piaţa financiară, prospecţia pieţei mobiliare şi imobiliare şi că, pentru aceste prestaţii primea de la inculpată o remuneraţie lunară), spre sfârşitul verii 1995 a fost căutată de martor care i-a spus că doreşte să deschidă un cont la B., motiv pentru care i-a recomandat pe administratorul de cont cu care a lucrat.
De asemenea, inculpata a mai declarat că martorul i-a solicitat să poarte corespondenţă cu o firmă olandeză pentru import bovine de rasă superioară şi să se deplaseze în Olanda pentru că angajaţii lui nu vorbesc fluent o limbă străină şi cu aceeaşi ocazie, martorul i-a spus că i-au rezultat sume mari de bani din tranzacţiile cu certificate de proprietate şi că ar dori să desfăşoare împreună activităţi de import-export şi să de deplaseze în străinătate pentru el. în aceste condiţii, la sfârşitul lunii septembrie 1995, martorul a sunat-o pe inculpată şi i-a cerut să se deplaseze la Timişoara, pentru că avea oferte de contracte cu firme din Iugoslavia şi Ungaria, unde s-au întâlnit, martorul fiind însoţit de două femei care aveau calitatea de inspector la B. şi care se ocupau de depunerea garanţiei în vederea contractării unui credit de la această bancă. în această împrejurare, martorul S. i-a solicitat să efectueze deplasări la Belgrad şi Budapesta pentru obţinerea unor oferte de contracte şi că nu are bani, dar o să-i deconteze toate cheltuielile ocazionate de aceste deplasări, pe care inculpata Ie-a efectuat, obţinând oferte avantajoase de la firme de detergenţi şi cosmetice. După efectuarea acestor deplasări, inculpata a revenit la Timişoara cu ofertele de la o firmă din Budapesta, urmând ca martorul să facă rost de bani pentru încheierea contractelor, însă acesta a sunat-o şi i-a spus să se ducă în Bucureşti şi că va trimite pe şoferul său, martorul P.A. cu banii pentru decontarea cheltuielilor ocazionate de menţionatele deplasări. Inculpata a mai arătat că, a doua zi, martorul P. s-a deplasat la Timişoara şi i-a dat o geantă de voiaj, de culoare grena, în care se aflau: o sticlă cu whisky, un cartuş de ţigări, câteva deodorante şi un plic în care se aflau 2 sau 3 milioane lei, reprezentând cheltuieli făcute cu deplasările şi o retribuţie minimă pentru ea.
Inculpata a făcut dovada acestor deplasări, cu xerocopii ale paşaportului. Mai mult, dacă nu ar fi avut aceste relaţii de muncă, nu ar fi cunoscut aceste afaceri ale martorului S. Este de observat reaua credinţă a acestui martor, care a relatat că nu cunoştea de ce inculpata se află la Timişoara, că el, personal, nu a fost la Timişoara, după care a revenit şi a relatat că totuşi a efectuat o deplasare în acest oraş pentru obţinerea creditului cu destinaţia mai sus-specificată şi că avea de gând să utilizeze banii în scop personal şi că s-a întâlnit cu inculpata din pură coincidenţă. Martorul a negat că a intenţionat să desfăşoare aceste contracte, însă în cadrul procesului penal, în urma căruia a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, s-a apărat spunând că intenţiona să desfăşoare afaceri comerciale cu Iugoslavia, aşa cum rezultă din Decizia penală nr. 348/1997 a Curţii de Apel Cluj - fila 226 dosar. Mai mult, nu a făcut nici o referire la persoana lui C.A. - director al Curţii de Conturi Cluj şi că bonurile trimise şi banii la Timişoara, prin intermediul martorului P. (într-o "borsetă vişinie") nu reprezentau 45.000 DM ce urmau a fi daţi acestui director, cu decontarea cheltuielilor făcute de inculpată cu ocazia deplasărilor mai sus-menţionate şi o remuneraţie pentru aceasta. Martorul a relatat că nu a mai trimis inculpatei alte bunuri, însă, chiar inculpata a declarat că martorul i-a mai trimis, ca o atenţie pentru efortul ei, o sticlă cu whisky, un cartuş de ţigări şi câteva deodorante.
Cu privire la cel de al patrulea act material, referitor la pretinderea de către inculpată a sumei de 10.000 DOLARI SUA de la martorul S., pentru a interveni la directorul Departamentului Veniturilor Statului din cadrul M.F., pentru a se aproba eşalonarea plăţii impozitului pe profit datorat de SC S. SA, în sumă de 1.103.710.879 lei, se reţine că în decembrie 1995, Garda Financiară a procedat la efectuarea unui control la firmele martorului S., ocazie cu care s-a încheiat un proces-verbal de constatare prin care s-a dispus sancţionarea firmei şi plata impozitului pe profit, astfel că, martorul s-a deplasat la Bucureşti, i-a arătat inculpatei M.A. documentele întocmite şi aceasta i-a spus să întocmească o cerere către M.F. pentru eşalonarea plăţii, ciorna acestei cereri fiind făcută împreună. Martorul a relatat că inculpata i-a pretins pentru acest serviciu suma de 150.000 DOLARI SUA, dar că nu i-a dat aceşti bani şi că a întrerupt legătura cu inculpata pentru că suma i s-a părut prea mare şi că ajutorul ei nu este suficient. Inculpata a declarat că a fost căutată de martor, care a venit în Bucureşti, i-a spus de controlul efectuat şi rezultatele acestuia, că avocaţii lui l-au sfătuit să nu plătească şi a rugat-o să se intereseze la un specialist în finanţe şi că, în acest context a întrebat un asemenea specialist pe nume L., care i-a spus că actul de control este corect întocmit şi orice contestaţie ar fi zadarnică, dar că, potrivit legislaţiei în vigoare (cu referire la Ordinul M.F. nr. 412 din 09 aprilie 1993) se poate face o cerere de eşalonare a plăţii impozitului.
Inculpata a mai relatat că şi-a notat aceste date, precum şi informaţii cu privire la modul în care trebuia redactată cererea şi a dat acele notiţe martorului S. şi că nu a pretins pentru acest serviciu nici un ban. Este de precizat că la aceste discuţii nu a mai participat nimeni în afara inculpatei şi a martorului.
În ceea ce priveşte cel de-al cincilea act material, referitor la primirea de către inculpată a sumei de 150.000 DOLARI SUA de la martor, pentru a nu se pune în practică percheziţiile autorizate de parchet la sediile firmelor martorului sunt de precizat următoarele: Martorul S. a relatat că: "în ianuarie 1996, am aflat din surse sigure, de pe plan local, că s-a emis mandat de percheziţie pentru firmele mele şi am apelat la inculpată ca mandatul să nu fie pus în executare şi să nu mai fiu în atenţia poliţiei, însă aceasta mi-a cerut 150.000 DOLARI SUA. Am plecat la Bucureşti imediat cu o primă tranşă, nu îmi amintesc exact ce sumă, m-am întâlnit cu inculpata în P.V., eu eram împreună cu şoferul- ne-a cazat la hotelul C.V. şi ne-a spus să stăm acolo şi am stat 4 zile, timp în care prin diverşi curieri, în trei tranşe, a ajuns şi diferenţa până la concurenţa sumei de 150.000 DOLARI SUA". Martorul a precizat că în trei tranşe a trimis inculpatei suma de 150.000 DOLARI SUA, prin diverşi curieri, însă fără a preciza numele acestora, deşi în cursul urmăririi penale, a declarat că i s-au remis aceşti bani personal, fără a fi nimeni de faţă când martorul s-a întâlnit cu inculpata şi a relatat că nu ştie nimic despre predarea unor sume de bani către inculpată.
Referitor la cel de-al şaselea act material, cu privire la pretinderea de către inculpată a sumei de 20.000 DOLARI SUA pentru intervenţia la poliţie şi a nu se întâmpla nimic, urmare a controlului efectuat la firmele martorului de către Garda Financiară, martorul S. a declarat că nu a vrut să dea inculpatei această sumă, deşi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a relatat că i-a remis şi această sumă.
Inculpata M.A. a declarat că, în luna ianuarie nu s-a întâlnit cu martorul S., iar în cursul lunii februarie, la începutul lunii a fost căutată de martor pentru intermedierea vânzării unui pachet de acţiuni şi cumpărarea altor acţiuni la Hotelul B. şi că nu au discutat alte aspecte decât cele legate de vânzarea unor acţiuni şi cumpărarea altora, motiv pentru care s-a prezentat martorul T.C., care la acea dată avea calitatea de director al Hotelului B. şi dorea să-şi vândă acţiunile deţinute la această societate. Acest aspect este confirmat şi de martorul S. care a declarat că, într-adevăr, a intenţionat să vândă un stoc de acţiuni pe care le avea la SC C.A. SA şi, că Ie-a vândut Fondului Român de Investiţii la un preţ situat cu mult peste preţul lor real, dar că inculpata, care dorea să intermedieze vânzarea contra comision, nu a avut nici o legătură cu această vânzare, fiind făcută "datorită unor acţiuni, unele pe plan local" conform declaraţiei martorului S.
De asemenea, martorul S. a mai relatat că, într-adevăr, inculpata i l-a prezentat pe martorul C.T., care intenţiona să-şi văndă acţiunile la Hotelul B., că au discutat condiţiile vânzării, dar că aceasta nu s-a mai realizat din diverse motive, aspect confirmat şi cu depoziţia martorului C.T., atât în cursul urmăririi penale cât şi cercetării judecătoreşti, fila 195, care a relatat că dorea să vândă acele acţiuni.
Este de precizat că martorul S. a vândut acţiunile deţinute la SC C.A. în cursul lunii martie 1996, cu câteva zile înainte de a fi arestat, cu câteva miliarde lei.
În ceea ce priveşte ultimul act material, referitor la pretinderea de către inculpată a sumei de un miliard lei pentru punerea în libertate a martorului S. şi pentru a asigura schimbarea încadrării juridice din evaziune fiscală în înşelăciune, sunt de precizat următoarele: după arestarea martorului S.I., care a avut loc la data de 22 martie 1996, după trei reveniri ale martorului cu privire la această împrejurare, se constată că, de fapt, biletul către inculpată a fost scris la o săptămână după arestare şi că se adresa martorei F.C. şi nu inculpatei, dar conţine indicaţii pentru aceasta din urmă, fila 96: "în data de 21 martie 1996 am scris un bileţel către inculpată, prin care mă adresam acesteia şi o rugam să intervină să-mi schimbe încadrarea juridică ca şi cum acel bilet provenea din arest, însă în fapt, acel bilet l-am scris în biroul anchetatorului. pentru că deja făcusem un autodenunţ. revin şi arăt că biletul nu se adresa inculpatei ci asociatei mele F.C., dar conţinea instrucţiuni pentru inculpată., revin şi arăt că biletul l-am scris la o săptămână după arestare."
În aceeaşi declaraţie (fila 67), martorul a mai relatat că în biroul anchetatorului a avut o întrevedere cu F.C. şi P.A., care i-au comunicat că au fost căutaţi de inculpată şi că Ie-a pretins un miliard de lei pentru punerea în libertate şi că atunci a hotărât să facă autodenunţul, însă martora F.C. a relatat că abia în luna aprilie l-a văzut pe martor în arestul poliţiei, când a fost chemată pentru declaraţii, la o lună după arestarea acestuia şi că doar s-au salutat, fără a discuta nimic. De asemenea, nici martoruf P.A. nu confirmă împrejurarea relatată de martorul S., nici că ar fi fost căutat de inculpată care i-ar fi cerut bani "să-l scape" pe S. şi nici că, împreună cu F.C. s-au dus la arestul poliţiei pentru a comunica martorului cele spuse de inculpată, că, "l-ar scăpa" contra sumei de un miliard şi că, atunci când i s-a făcut propunerea de către lucrătorii de poliţie, de a lua legătura cu inculpata (pentru organizarea flagrantului) acesta a privit spre martorul S., care la rândul său, a dat din cap aprobator, în sensul că să se ducă.
Este de precizat că martorul S.I.A., a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2163/1996 a Judecătoriei Cluj - Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 348/1997 a Curţii de Apel Cluj, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru inducerea în eroare a unui număr foarte mare de persoane, determinându-le să încredinţeze în administrarea SC S. SA Cluj o sumă minimă de 5 milioane lei, promiţându-le un câştig de 10-12% lunar din suma încredinţată, activitate începută la 30 martie 1993.
La data de 20 ianuarie 1993, martorul a înfiinţat SC H.C. SRL Cluj Napoca, iar la data de 8 februarie 1993, prin această societate a înfiinţat şi desfăşurat un circuit financiar denumit Circuit de Întrajutorare, respectiv, în termen de 90 zile de la depunere, se acordă deponentului un câştig de 9 ori mai mare, circuit care a funcţionat până la data de 24 mai 1993.
Începând cu luna august 1993, martorul a deschis, prin aceeaşi societate, un alt circuit de depunere, prin mandat poştal, care a funcţionat până la finele anului 1993 şi sporadic, în 1994.
Se reţine, în aceeaşi sentinţă de condamnare a martorului S., că acesta a achiziţionat de pe piaţa neagră un număr mare de certificate de proprietate emise de fondurile proprietăţii private, potrivit Legii nr. 58/1991, privind privatizarea cu care a majorat capitalul social la un miliard lei şi că încasarea sumelor de la deponenţi se efectua de martorele C.M., M.N. şi uneori de F.C.; s-a reţinut în aceasta sentinţă că: " după cum declară martorele şi inculpatul, acestea au procedat la"instruirea personalului" indicându-se în ce mod să câştige încrederea persoanelor deponente. Astfel, personalul arăta deponenţilor că inculpatul încheia "afaceri sigure", fără a intra în detaliu, că are o firmă zootehnică, hotărâtor în ochii diferitelor persoane fizice fiind capitalul social de peste un miliard lei, cu care afirmau că sunt garantate investiţiile". S-a reţinut că majorarea de capital s-a făcut nu prin numerar, acestea fiind de 2.500.000 lei, ci prin subscrierea acestor certificate de proprietate cumpărate de pe piaţa neagră şi convertite în acţiuni.
S-a mai reţinut că, în cursul anului 1995, acesta a mai încasat şi sume mari, în valută, pe baza unor contracte cu conţinut similar, încasările fiind înregistrate personal de acest în evidenţele proprii şi că a rezultat un prejudiciu de 11.933.250.000 lei şi s-au restituit 20.335.014.000 lei. S-a mai stabilit în aceeaşi sentinţă penală că: "din declaraţiile martorilor audiaţi, inculpatul a jucat sume foarte mari de bani la cazinourile din Cluj, respectiv, sute de milioane lei. Inculpatul a recunoscut acest lucru, arătând că banii jucaţi proveneau din depunerile de la SC S. SA, motivând că a urmărit să aducă în stare de imposibilitate de plată Cazinoul M., urmărind apoi să-l cumpere la un preţ scăzut". Tot din banii depuşi la SIGO, inculpatul a cumpărat 6 autoturisme, marcă străină, în valoare de aprox.380.000.000 lei, astfel că, sume mari de bani au fost indisponibilizate în interesul inculpatului fără ca ele să fie investite. De asemenea, aceşti bani, o parte au fost folosiţi de inculpat la plata chiriei apartamentului unde domicilia, respectiv, 7 milioane lei.Inculpatul a mai achiziţionat o fermă zootehnică în localitatea Berlişte, judeţul Caraş-Severin cu suma de 15 milioane lei. şi că SC S. SA a suferit un prejudiciu ele 200 milioane lei, în urma unor relaţii cu Circ.
S-a reţinut că din declaraţiile martorului S. în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi declaraţiile acestuia date în cursul urmăririi penale şi ale martorei F.C. de la fila 210 -233 dosar, rezultă cu certitudine că martorul a luat din banii depunătorilor la circuitele financiare organizate de el, sume fabuloase, pe care Ie-a cheltuit în scop personal, achiziţionarea de autoturisme, jocuri la cazinou, traiul de lux, achiziţionarea unor firme, constituirea altora, achiziţionarea de acţiuni pe numele său şi pe numele martorei F.C. Chiar martorul S. şi martora F.C. au arătat că împreună au constituit mai multe firme fantomă (fila 96 dosar). Este de precizat că, în declaraţiile date de martor în dosarul în care a fost începută urmărirea penală împotriva sa şi în declaraţiile date de martora F.C. în aceeaşi fază a procesului penal, nu se menţionează numele inculpatei şi nici că i s-ar fi dat acesteia sume fabuloase în lei şi în valută, pentru a fi ajutat în operaţiile sale nelegale sau pentru a fi protejat de răspundere, acestea fiind făcute ulterior, martorul gândindu-se că ar putea obţine de la inculpată sume fabuloase, care să-l ajute în recuperarea prejudiciului în propriul său dosar penal, care se cifrează la peste 11 miliarde lei, pentru a-şi asigura diminuarea răspunderii penale şi pentru a deturna manifestările publice existente în Cluj la acea dată împotriva sa şi împotriva cooncubinei sale, martora F.C., astfel că a arătat că a fost înşelat de inculpată cu suma de peste un miliard lei, când de fapt, chiar înaintea arestării sale, cei doi (martorii S. şi F.) au dosit suma de un miliard lei acţiuni la SC C.A. SA Cluj în valoare de 800 milioane lei, urmând ca la o contabilizare generală, suma de un miliard lei să cadă în sarcina inculpatei, care, de fapt, urma să dosească şi ea nişte bani pentru aceştia, prin cumpărarea de acţiuni.
Martorul S. a negat că ar fi existat manifestări publice în Cluj împotriva sa, însă martora F.C. a relatat că, în faţa sediului firmei se adunau persoanele înşelate şi că era ameninţată de oamenii care doreau restituirea sumelor depuse.
S-a mai reţinut că esenţiale pentru dezlegarea pricinii sunt declaraţiile acestor doi martori: S. şi F.C., declaraţii pline de contradicţii atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti.
Deosebit de relevantă este compararea declaraţiilor martorei F.C. date în cusui urmăririi penale, în cusul cercetării judecătoreşti şi cele date în cursul procesului penal împotriva martorului S. - filele 210-218 dosar. Aceste trei declaraţii, date în împrejurări diferite şi în faze diferite, prezintă versiuni diferite ale aceloraşi împrejurări. Nici o împrejurare nu este prezentată la fel în aceste declaraţii, iar declaraţia dată în faţa instanţei este plină de contradicţii. De exemplu, martora, care este concubina martorului S., deşi a fost asociată la toate firmele fantomă înfiinţate împreună cu acesta, a negat iniţial, că ar fi avut această calitate şi că nu ştie nimic despre acestea, însă când i-au fost prezentate actele din care rezulta această calitate, brusca recunoscut că, de fapt, a fost asociată la aceste firme.
Martora nu a fost sinceră nici cu privire la întinderea atribuţiilor de serviciu în firmele comune, cu privire la persoana căreia inculpata i-ar fi făcut propunerea de a-l ajuta pe S. cu privire la deţinerea de acţiuni la firma C. în nume propriu.
Astfel, martora a relatat că (fila 25 verso): "A doua zi după arestarea martorului am primit un mesaj că am fost căutată de inculpată, de la o angajată, respectiv, de la o angajată de la o altă firmă, care avea biroul faţă în faţă cu firma noastră, respectiv, martora P.C., pe care o cunoştea de mult şi care mi-a comunicat să iau legătura cu inculpata. Precizează că martora P. nu ştie ce se întâmplă şi nu ştia că martorul este arestat, pentru că nu citeşte ziarele, iar în continuare, fila 208 verso: "în ceea ce priveşte mesajul lăsat de inculpată la P.C., arăt că inculpata personal, s-a deplasat la Cluj şi a vorbit cu P.C., care lucra la firma S.B. şi care mi-a spus că m-a căutat o ţipă V. şi pe care să o caut neapărat, că-l poate ajuta pe S., care a fost arestat, afirmaţie care m-a surprins. Eu personal, nu sunt prietenă cu P.C., ne cunoaştem dinainte, firmele fiind apropiate şi nu ştiu de ce inculpata a făcut această afirmaţie faţă de P.C., cred că a făcut această afirmaţie pe motiv că firmele erau apropiate. Adevărul este că, mesajul mi-a fost transmis prin P.M., care i-a spus textual: "C. să ia legătura cu mine că pot să-l ajut pe S., acesta este mesajul. Revin şi arăt că ultima afirmaţie pe care am făcut-o reprezintă adevărul."
Este surprinzătoare această declaraţie: fie martora P. nu ştia că S. era arestat pentru că nu citea ziarele, fie martora ştia şi i-a comunicat mesajul inculpatei, fie acest mesaj i-a fost comunicat de P.M., martora în aceeaşi declaraţie a relatat trei variante diferite ale aceleiaşi împrejurări, deşi în cursul urmăririi penale, moment situat cronologic mai aproape şi când memoria împrejurărilor era proaspătă, a declarat că mesajul i-a fost transmis prin martora P.C., care ar fi lucrat la o altă firmă, însă realitatea demonstrată cu acte, că şi martora P. a fost asociată cu S. şi F.C., şi avea interesul să îşi apere sumele de bani luate de la SC S. SA. Martora F. a recunoscut acest lucru numai după ce s-au prezentat actele din care rezultă calitatea lor de coactionari, astfel că în fata instanţei, a schimbat versiunea, în final, arătând că mesajul i-a fost transmis de către P.M.
Martora a fost nesinceră şi când, iniţial a afirmat că, nu a deţinut acţiuni la nici o firmă, după care a relatat că era asociată la toate firmele martorului. De asemenea, a negat că ar fi deţinut acţiuni la C., dar că S. a avut, dar nu ştie ce a făcut cu ele, că nu cunoaşte dacă martorul S. mai avea acţiuni la alte firme, dar la care era asociată împreună cu acestea, că nu-şi aduce aminte de cei 800.000 lei obţinuţi din acţiunile lui S. din fondul de investiţii şi crede că din aceşti bani s-au efectuat plăţi către deponenţi, că nu au avut acţiuni la C. şi că singurele acţiuni deţinute erau la FPP Banat-Crişana, deşi prin hotărârea de condamnare a martorului S. s-a aplicat un sechestru asigurător asupra a 51.404 acţiuni C. SA depusă la această societate de martora F.C. şi C.M.; martora a afirmat în mod repetat că nu deţine acţiuni la C. şi că pentru prima oară a auzit în instanţă că ar fi deţinut şi i s-ar fi confiscat acele acţiuni (în urma depunerii deciziei penale respective), după care a retractat şi a afirmat "ştiam că deţin acţiuni, dar nu în număr cum este trecut în sentinţă", după care, referitor la cele 800 milioane despre care nu ştia nimic, a arătat că s-au făcut plăţi, deşi după arestarea martorului S. nu s-au mai făcut plăţi.
De asemenea, atât martorul S. cât şi martora F. au arătat că numai ei doi aveau specimen de semnătură în bancă, iar acces la seif avea numai martorul S. În această situaţie, cum putea martora Falup, care nu avea acces la seif şi nu cunoştea combinaţia acestuia, să ia sume fabuloase în valută din acest seif pe care să le trimită martorului S., care la rândul său să le remită inculpatei. Martora a relatat cu siguranţă, că martorul S., dădea sume mari de bani inculpatei pentru ca aceasta să-l ajute să nu plătească impozit, să nu se efectueze percheziţia, să fie pus în libertate, dar niciodată nu a asistat la vreo discuţie de acest gen între cei doi şi nici nu a fost de faţă la remiterea banilor pe care ea îi dădea lui S. către inculpata.
Deosebit de important este biletul pe care martorul S. l-ar fi trimis martorei F.C. cu indicaţii precise către inculpată. Cu privire la această împrejurare, în cursul urmăririi penale, fila 88 dos.urm.pen., martora relatează: "tot cu acea ocazie am analizat posibilitatea practică de a recupera o sumă importantă de bani, aprox. un miliard de lei de la numita M.A.V. şi de a-i stabili activitatea ilegală pe care aceasta a săvârşit-o în raport de relaţiile ei cu S. şi firma S. Am căzut de acord că este important să testăm intenţiile lui M.A. cu privire la situaţia în care se găseşte inculpatul S. şi dacă faţă de obligaţiile mari pe care le avea va încerca să îl ajute în uşurarea situaţiei lui în procesul penal. Astfel, ne-am hotărât să o căutăm telefonic."
Este limpede că atât martorul S. cât şi martora F. au fost nesinceri când au relatat că în această împrejurare au fost căutaţi cu insistenţă de inculpată, care le-ar fi lăsat mesaje la diverse persoane că "poate să-l scape pe S.". Această partea a declaraţiei a fost retractată în faţa instanţei, susţinând că, o asemenea afirmaţie nu îi aparţine şi că infirmă cele susţinute de martorul S., care a relatat că nu a dat martorei acest bilet, cu instrucţiuni pentru inculpată, bilet care, dacă ar fi fost scris de martorul S. s-ar fi aflat la dosarul cauzei.
Martora a mai relatat că nu ştie ce a făcut martorul S. cu cele aprox. 1 miliarde lei pe care şi Ie-a însuşit prin înşelăciune, lucru inexact, având vedere atât calitatea lor de asociaţi la o sumedenie de firme fantomă, cât şi realaţia de concubinaj dintre aceştia, faptul că martora a fost nesinceră încercând să apere banii pe care i-a obţinut împreună cu martorul S. prin înşelăciune. Este demn de relevat faptul că, din 1996, martora F.C. nu a lucrat decât o perioadă de câteva luni la un post radio, iar martorul S. de la liberare, nu s-a angajat.
Coroborând declaraţiile acestei martore cu cele ale martorului S., declaraţii contradictorii, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, se constată numeroase inadvertenţe cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei şi anume: martorul a relatat că "afacerea cu acţiunile C. a avut loc chiar în săptămâna premergătoare arestării şi am primit pe acţiuni suma de un miliard lei şi o sută de milioane, iar în mână am primit 800 milioane. Banii efectiv primiţi i-am pus în casierie fără acte şi fără note contabile. După efectuarea acestei operaţiuni de vânzare nu a mai rămas nici un stoc de acţiuni C. nici pe numele meu şi nici pe numele vreunei persoane apropiate", însă din Decizia Curţii de Apel Cluj rezultă că au fost sechestrate peste 51.000 acţiuni C. de la concubina sa, martora F.C.
Martorul a mai relatat că: "în biroul anchetatorului, am avut o întrevedere cu asociata F.C. şi şoferul P.F., pe care inculpata îl cunoştea mai bine, iar aceştia mi-au spus că inculpata a venit la firmă, a luat legătura cu ei şi, Ie-a cerut un miliard lei ca să mă scoată şi atunci m-am hotărât să fac autodenunţul" şi că atunci a scris biletul cu instrucţiuni pentru inculpată, însă nici martora F.C., concubina sa şi nici martorul P.A. nu confirmă această împrejurare,
De asemenea, martorul a mai declarat în cursul urmăririi penale că i-a dat inculpatei 300 milioane lei, deoarece acesta a uzat de numele lui A.N. şi de P.D.S.R., însă în faţa instanţei a relatat că aceşti bani "reprezentau strict taxă de intrare în respectivul club de afaceri şi care vizau asigurarea protecţiei vis-a-vis de afacerile nelegale şi pentru a nu suporta rigorile legii penale, astfel că ar fi fost normal ca martorul să nu-i mai dea nici un ban inculpatei pentru acest lucru şi să beneficieze de "protecţia clubului" dacă, fireşte, s-ar fi dat o sumă de bani şi acest club ar fi existat, lucru ce ar fi trebuit să se întâmple din perioada iulie-septembrie 1995.
În ceea ce priveşte declaraţiile celorlalţi martori, acestea nu se corelează cu declaraţiile martorilor S. şi F. Astfel, martorii P.F., şoferul lui S., a relatat că acesta se cunoştea cu inculpata şi că între ei existau relaţii de afaceri, dar că nu ştie în concret pentru că niciodată nu a fost de faţă la discuţiile lor şi nici martorul S. nu i-a povestit şi că cei doi s-au întâlnit la Timişoara.
Având în vedere probele administrate în cauză, s-a reţinut că nu se poate însuşi concluzia instanţei de judecată cum, că, inculpata a primit toţi banii de la martorul S., datorită relaţiilor de afaceri pe care aceştia le derulau.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 109 din 30 martie 2000 a Tribunalului Braşov.
Această soluţie s-a dat cu opinia majorităţii, în complet de divergenţă, unul din judecători având opinie separată, în sensul că: apelul parchetului este admisibil în sensul desfiinţării sentinţei şi condamnării inculpatei în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), (pentru şase acte materiale, exceptându-se fapta de la punctul B din rechizitoriu).
Parchetul, în termenul legal, a declarat recurs, solicitând reaprecierea probelor şi condamnarea inculpatei, cu motivarea că este dovedită vinovăţia inculpatei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 2800 din 31 mai 2002, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Braşov, a casat Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 109 din 30 martie 2000 a Tribunalului Braşov şi în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpată la 2 ani închisoare.
Ulterior, ca urmare a pronunţării deciziei C.E.D.O. la 29 martie 2007, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 şi 41 din C.E.D.O. cu ocazia soluţionării recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, condamnata a formulat cerere de revizuire, în baza art. 4081 C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 2800 din 31 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Prin Decizia nr. 544 din 29 septembrie 2008 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea de revizuire formulată de condamnata M.A.V., a fost desfiinţată Decizia atacată şi s-a trimis cauza secţiei penale pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei nr. 24 din 26 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Braşov.
Reinvestită cu soluţionarea acestui recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Prin recursul parchetului, s-a solicitat condamnarea inculpatei pentru infracţiunea continuată pentru care a fost trimisă în judecată, exceptând fapta de la pct. 2 din rechizitoriu, care nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen.
Recursul parchetului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au evaluat corect probele referitor la fapta şi vinovăţia imputată inculpatei, iar, apoi, au concluzionat, în mod just, că se impune soluţia de achitare.
Pentru a pronunţa o soluţie de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, instanţa trebuie să verifice, prin operaţiunea de administrare în cadrul cercetării judecătoreşti, în condiţiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată - oralitate, publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate-toate probele care au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat. Numai după o cercetare judecătorească completă, în aceste condiţiile arătate, instanţa poate evalua şi aprecia care dintre probe exprimă adevărul şi le va putea reţine, motivat, ca suport al hotărârii judecătoreşti de condamnare sau achitare.
Dacă în urma administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului şi coroborării lor, acestea nu garantează certitudinea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, persistând, în continuare, îndoiala, în baza principiului "in dubio pro reo", instanţa va dispune achitarea.
Or, în cauză, respectând toate garanţiile mai sus-enunţate, care stau la baza unui proces echitabil, în sensul dispoziţiilor C.E.D.O., atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, în complet majoritar, au concluzionat, pe baza probatoriului administrat şi perceput nemijlocit în şedinţă publică, că acesta nu oferă dovezi certe cu privire la vinovăţia inculpatei, iar caracterul contradictoriu al probelor trebuie să-i profite inculpatei, în virtutea principiului mai sus-menţionat.
Din coroborarea şi analiza tuturor probelor administrate în şedinţă publică, se constată că instanţa de fond a stabilit, în mod corect, că faptele inculpatei nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât sumele primite de aceasta i-au fost date cu titlu de remuneraţie pentru prestarea unor servicii de altă natură decât aceea de a cumpăra influenţa unor înalţi funcţionari publici.
Criticile parchetului, susţinute atât cu ocazia declarării apelului, cât şi în recurs, referitoare la vinovăţia inculpatei, care rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatei cu celelalte mijloace de probă strânse la urmărirea penală, nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, declaraţiile inculpatei şi ale martorilor de la urmărirea penală nu au servit şi nu pot constitui decât drept temei de trimitere în judecată, conform art. 200 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, aceste declaraţii au fost infirmate în mare parte de declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, când, în condiţiile respectării tuturor garanţiilor şi dispoziţiilor unui proces echitabil, inculpata a precizat că a primit sumele de bani drept remuneraţie pentru serviciile prestate, iar martorul denunţător că ştia din septembrie 1995 că inculpata nu îl poate ajuta, neavând posibilitatea de a influenţa lucrurile.
Analizând aceste reveniri ale inculpatei asupra declaraţiilor de recunoaştere de la urmărirea penală, prin prisma dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., se constată că ele se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din declaraţiile martorului denunţător, a martorilor F.C., P.F. date în faţa instanţei de judecată şi nu sunt confirmate nici de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Pe de altă parte, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei din cursul urmăririi penale, chiar dacă au fost date în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu, nu pot fi avute în vedere, deoarece nu conferă suficiente garanţii de legalitate şi echitabilitate, în sensul art. 6 din C.E.D.O., fiind luate, conform declaraţiilor inculpatei, în timpul nopţii şi chiar când se afla sub efectul medicamentelor halucinogene ori sub imperiul ameninţării cu transferul dreptului de custodie asupra fiicei sale către fostul soţ. Aceste susţineri, nedovedite, dar necontestate şi neinfirmate de alte probe, pun sub semnul îndoielii legalitatea obţinerii acestor mijloace de probă. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât şi martorul P.F. (fila 162 verso-dosar tribunal) a afirmat în faţa instanţei că a fost supus ameninţărilor cu închisoarea în cazul în care nu va coopera şi că declaraţiile sale de la urmărirea penală nu corespund adevărului, afirmaţia că martorul S. i-ar fi dat bani inculpatei prin intermediul său fiindu-i "spusă la poliţie", iar martora F.C. a confirmat că "în perioada 1996 era presată şi asaltată" (fila 208, verso, tribunal).
Or, având în vedere îndoiala asupra legalităţii cadrului procesual în care au fost luate aceste declaraţii, instanţele au ţinut cont la pronunţarea hotărârilor de achitare a inculpatei doar de probele administrate în şedinţa publică, nemijlocit şi în condiţii de indepedenţă şi imparţialitate.
Exercitându-şi rolul activ, în vederea aflării adevărului, instanţa de fond a dispus ascultarea detaliată a inculpatei şi a tuturor martorilor din rechizitoriu, luând în considerare, contrar a ceea ce susţine parchetul, toate celelalte mijloace materiale de probă: geanta de culoare grena, transportată de martorul P. la Timişoara şi predată inculpatei, telefonul mobil cumpărat de denunţător pentru inculpată şi consemnările ridicate de la domiciliul inculpatei cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Cu privire la aceste mijloace de probă, se constată că s-a reţinut, în mod corect, că nu pot fi avute în vedere ca suport probator al condamnării inculpatei, deoarece bunurile din geanta de voiaj (o sticlă cu whisky, un cartuş de ţigări, deodorante şi un plic cu suma de 2-3 milioane lei) reprezentau cheltuielile făcute de inculpată cu deplasările şi o retribuţie pentru tranzacţiile de afaceri efectuate, telefonul mobil nu a fost identificat, iar, cu privire la însemnările inculpatei nu s-a putut stabili cu certitudine că acestea îi aparţineau, dat fiind că nu au fost prezentate instanţei în original, scrisul neputând fi expertizat grafologic.
Referitor la declaraţiile martorei F.C.D. şi ale martorului cumpărător de trafic, S.I., s-a reţinut în mod corect că sunt contradictorii şi nu pot fi coroborate cu celelalte mijloace de probă.
În mod corect, instanţele au acordat semnificaţie minimă acţiunii de organizare a flagrantului la data de 3 aprilie 1996, având în vedere modul de stabilire a acestuia - în condiţiile în care denunţătorul era cercetat şi arestat într-un alt dosar - şi de atragere a inculpatei în această acţiune.
De altfel, întreaga jurisprudenţă a C.E.D.O., sens în care menţionăm cauza P. contra Greciei din 29 septembrie 2008, a stabilit că, deşi Convenţia nu împiedică în stadiul instrucţiei provocarea unui flagrant în funcţie de natura infracţiunii care îl poate justifica, atâta timp cât activitatea agentului este una de provocare a infracţiunii şi nimic nu indică faptul că, fără intervenţia sa, infracţiunea ar fi fost săvârşită, utilizarea acestei intervenţii provocatoare în cadrul procesului penal poae afecta în mod iremediabil caracterul echitabil al procesului.
Pe de altă parte, în faţa instanţei de fond, martorul denunţător a afirmat că din luna septembrie 1995, s-a întâlnit cu ofiţeri de la UM 0215, care i-au spus că inculpata nu îl poate ajuta, deoarece "nu are cunoştinţe şi nici posibilităţi de a influenţa lucrurile", iar, în legătură cu intervenţia la Parchetul C.S.J. a arătat: "ştiu că inculpata a nominalizat un procuror, al cărui nume apărarea des prin ziare, însă nu m-am bazat pe acest lucru deoarece era un nume public".
Or, aceste afirmaţii şubrezesc latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă presupus săvârşită de inculpată. De esenţa infracţiunii de trafic de influenţă este tocmai credibilitatea pe care o oferă făptuitorul cumpărătorului de trafic, prin aceea că induce acestuia falsa credinţă că are influenţă asupra unui funcţionar. Or, în cauză, cumpărătorul de trafic, S.I. nu se afla în eroare asupra influenţei inculpatei, astfel că nu i-a fost înşelată încrederea, deoarece cunoştea faptul că inculpata nu poate interveni pe lângă un funcţionar pentru a-l ajuta.
Reinvestită cu soluţionarea recursului declarat de parchet, care nu a mai invocat alte dovezi, Înalta Curte, deşi a făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa şi ascultarea nemijlocită a inculpatei - în vederea obţinerii probelor directe solicitate de C.E.D.O. - acordând 7 termene în acest sens, a constatat că nu se poate administra această probă, dată fiind starea de gravă de sănătate a inculpatei, aşa cum rezultă din dovezile medicale depuse de apărătorii aleşi ai acesteia la dosar.
La ultimul termen de judecată, inculpata a depus, prin apărătorii aleşi, o declaraţie notarială, care deşi are carcater extrajudiciar poate fi reţinută şi avută în vedere ca o manifestare de voinţă a uzării de dreptul la tăcere.
Aşa fiind, instanţele au constatat în mod corect, urmare administrării şi coroborării tuturor probelor, că acestea nu garantează certitudinea vinovăţiei inculpatei şi că persistă îndoiala, care a nu a fost înlăturată, astfel că se impune soluţia de achitare, care urmează a fi menţinută.
În ce priveşte intervenţia prescripţiei răspunderii penale, invocată de apărătorul intimatei inculpate, se constată, din analiza lucrărilor dosarului, că termenul prevăzut de lege nu s-a împlinit.
Potrivit textului art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., este de 12 ani.
Momentul de la care a început să curgă acest termen se calculează de la data săvârşirii ultimului act component al infracţiunii continuate, adică de la 3 aprilie 1996. Din acest moment, a fost pusă în mişcare şi exercitată acţiunea penală, care s-a epuizat prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive, Decizia nr. 2800 din 31 mai 2002 a C.S.J. Hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de recurs a reprezentat actul procedural care a întrerupt cursul prescripţiei acţiunii penale.
Ulterior, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., prin Decizia nr. 544 din 29 septembrie 2008 a Completului de 9 judecători, a fost admisă cererea de revizuire formulată de inculpată, a fost desfiinţată Decizia nr. 2800/2002 şi trimisă cauza pentru rejudecarea recursului. Acest moment procesual, marcat de repunerea cauzei pe rol şi reinvestirea instanţei de recurs cu soluţionarea recursului declarat de parchet, a reprezentat o "reînviere" a acţiunii penale iniţiale, care fusese întreruptă prin hotărârea definitivă. Desfiinţarea acestei hotărâri a dus la continuarea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, însă timpul scurs între rămânerea definitivă a hotărârii şi desfiinţarea ei, trimiterea cauzei spre rejudecare şi repunerea acesteia pe rol nu intră în calculul acestui termen, pentru motivele mai sus-menţionate. Or, adăugând intervalul de timp scurs până la rămânerea definitivă a hotărârii, prin Decizia nr. 2800 din 31 mai 2002 a C.S.J. - 6 ani şi aproximativ o lună - şi cel scurs de la repunerea cauzei pe rol pentru rejudecarea recursului, prin Decizia nr. 544 din 29 septembrie 2008 până la momentul pronunţării prezentei hotărâri - 1 an şi o lună, nu se împlineşte nici termenul de prescripţie generală a răspunderii penale.
În ce priveşte susţinerea apărării inculpatei, în sensul că hotărârea definitivă nu a produs nici un fel de efect, fiind desfiinţată, nu este întemeiată, întrucât întreruperea prescripţiei se produce şi atunci când instanţa pronunţă o hotărâre, chiar nedefinitivă, asupra fondului cauzei.
Examinând hotărârea recurată şi în raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu şi constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de parchet să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, privind pe intimata inculpată M.A.V.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatei inculpate, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1627/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3553/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
