ICCJ. Decizia nr. 1868/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1868/2009
Dosar nr. 6336/1/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Printr-o petiţie formulată la data de 29 ianuarie 2008, cu care s-a adresat Corpului de Control din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, A.I. a sesizat că unii poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Arad au săvârşit abuzuri cu ocazia examinării şi soluţionării unor plângeri prin care a relevat că ar fi victima unor acţiuni îndreptate împotriva sa şi a bunurilor ce-i aparţin.
Fiind transmisă pentru examinare Direcţiei de Inspecţie Internă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, plângerea adresată Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a fost soluţionată de chestorul de poliţie dr. A.T.J., director al acelei direcţii, pe baza verificărilor efectuate de comisarii şefi N.A. şi O.C.
Prin raportul semnat de chestorul de poliţie dr. A.T.J. şi comisarul de poliţie C.A. s-a învederat că, începând din luna octombrie 2007, au fost primite la Poliţia municipiului Arad opt petiţii, prin care A.I. şi-a arătat nemulţumirile cu privire la modul cum au fost efectuate cercetările în urma plângerilor făcute de el împotriva Oficiului Registrului Comerţului Arad în legătură cu solicitările sale de a fi radiat sediul social al unei firme al cărei sediu fusese menţionat la domiciliul său.
S-a relevat că plângerile respective au făcut obiectul dosarului penal nr. 643/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în care au fost reluate cercetările, după ce iniţial s-a propus neînceperea urmăririi penale, precum şi că, în timp ce dosarul se afla la Poliţia municipiului Arad, A.I. a solicitat audienţă la comisarul şef B.D., acesta dispunând să fie primit de comisarul H.P., care a realizat audienţa în condiţiile respectării depline a drepturilor petiţionarului, fără să se confirme astfel susţinerea sa că ar fi fost tratat cu indiferenţă.
S-a menţionat că, în timpul verificărilor, s-a încercat în două rânduri să se ia legătura cu petentul A.I., însă nu s-a reuşit pentru că acesta nu a fost găsit la domiciliu.
Concluzionându-se, prin raportul întocmit s-a învederat că sesizările şi cererile petentului A.I. au fost soluţionate de către lucrătorii din Poliţia municipiului Arad în conformitate cu prevederile legale şi dispoziţiile din ordinele specifice existente în materie şi că nu s-au constatat abateri disciplinare, iar aspectul privind radierea sediului social al unei firme face obiectul cercetărilor în dosarul penal nr. 643/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Ca urmare a propunerii de clasare a lucrării şi de emitere a unui răspuns către petent, prin adresa nr. 630137 din 17 martie 2008 a Direcţiei de Inspecţie Internă din Inspectoratul General al Poliţiei, semnată de chestorul dr. A.T.J., s-a comunicat petentului A.I. că nu au fost constatate abateri disciplinare ce pot fi imputate poliţiştilor din Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad care i-au soluţionat cererile referitoare la litigiul în care se află cu Oficiul Registrului Comerţului Arad şi SC I.R. SRL, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiul respectiv poate recurge la căile de atac reglementate de lege.
Nemulţumit de comunicarea ce i s-a făcut, A.I. s-a adresat la 24 martie 2008 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu plângere penală formulată împotriva chestorului de poliţie dr. A.T.J., imputându-i săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual şi complicitate la tentativă de omor.
Procurorul căruia i s-a repartizat plângerea, pentru care s-a constituit dosarul nr. 428/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rezoluţia din 25 iunie 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de chestorul de poliţie A.T.J., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ce i-au fost imputate de A.I.
Prin rezoluţie s-a relevat că plângerea conţine referiri fără coerenţă la faptul că o societate comercială a reuşit să-şi înregistreze sediul social la domiciliul petentului, ceea ce i-a produs acestuia situaţii de disconfort pe care le-a prezentat ca vătămări de drepturi.
S-a arătat că, deşi este evident că nu se poate reţine în sarcina chestorului de poliţie dr. A.T.J., ca semnatar al adresei de comunicare a rezultatului verificărilor, săvârşirea infracţiunilor imputate, s-a solicitat şi adus întregul dosar conţinând actele şi lucrările ce au stat la baza elaborării adresei nr. 630137 din 17 martie 2008.
S-a motivat că din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului menţionat a reieşit că verificările efectuate în urma plângerii adresate de petent Ministerului Internelor şi Reformei Administrative au fost finalizate printr-un raport aprobat potrivit competenţelor stabilite, ale cărui constatări şi concluzii reflectă realitatea, iar societatea comercială ce a avut sediul declarat la domiciliul petentului a fost radiată din registrul comerţului încă din anul 2001.
Cu privire la acest ultim aspect s-a subliniat că la data de 6 mai 2008, după formularea plângerii penale de către petent, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 643/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Conchizându-se, s-a relevat că petentul, autor al mai multor plângeri şi reveniri în aceeaşi chestiune, adresate la diferite autorităţi ale statului, atribuie, în mod subiectiv şi fără suport probator, săvârşirea infracţiunilor la care s-a referit chestorul de poliţie A.T.J., doar pe motiv că acesta a semnat comunicarea referitoare la rezultatul verificărilor făcute pe linie administrativă cu privire la pretinsele abuzuri ce le-a sesizat, încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, A.I. a formulat plângere cu care s-a adresat procurorului ierarhic superior.
Prin rezoluţia din 20 iulie 2009, emisă în dosarul nr. 7181/3387/II-2/2009, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată.
S-a motivat că, din moment ce din însuşi conţinutul plângerii formulate de petent şi din celelalte acte ale dosarului nu s-au conturat elemente de fapt, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că s-ar justifica efectuarea de acte pregătitoare sau de acte de urmărire penală cu privire la infracţiunile ce s-a pretins că au fost săvârşite, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia atacată cu plângere nu poate fi infirmată.
S-a subliniat că, în absenţa dovezilor necesare, actul emis de organele de cercetare penală în exercitarea atribuţiilor ce le revin nu este susceptibil să constituie un abuz prin el însuşi ori să justifice aprecierea că ar putea constitui o altă infracţiune doar pentru că nemulţumeşte una din părţi, câtă vreme nu există elemente care să impună presupunerea că actul nu a fost emis cu bună credinţă.
S-a mai arătat că simplele afirmaţii şi aprecieri subiective din plângere, nesusţinute de elemente probatorii, nu pot constitui temeiuri care să justifice invocarea dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., încât se impune respingerea plângerii formulate de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., A.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de chestorul de poliţie A.T.J., adresând-o Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin această plângere s-a susţinut, în esenţă, că îndeosebi ultima rezoluţie, emisă la 20 iulie 2009, este bazată pe date şi aprecieri false, fără să se ţină seama de actele depuse în cauză.
S-a menţionat că, pentru dovedirea acestor susţineri, se ataşează plângerea din 6 iulie 2009, formulată împotriva rezoluţiei din 25 iunie 2009, adresa nr. 113645/2007 a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, petiţia din 29 ianuarie 2008, adresa nr. 630137 din 17 martie 2008 a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi sentinţa penală nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad.
Verificându-se susţinerile formulate de petentul A.I. prin plângerea adresată instanţei, se constată că această plângere este nefondată.
Este adevărat că, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Dar, în măsura în care plângerea a fost formulată şi adresată cu respectarea dispoziţiei menţionate, trebuie avut în vedere că, reglementându-se modul de rezolvare a acesteia, în cuprinsul alin. (7) al art. 2781 C. proc. pen. s-a prevăzut că „judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Aşadar, pentru soluţionarea corespunzătoare a unei astfel de plângeri, judecătorului îi revine obligaţia de a verifica temeiurile de fapt şi de drept ale rezoluţiei sau ordonanţei criticate pe baza întregului ansamblu de lucrări şi de acte probatorii din dosar.
Or, aşa cum reiese din însăşi expunerea considerentelor celor două rezoluţii privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale, absenţa din dosarul cauzei a oricăror elemente care să justifice începerea urmăririi penale faţă de chestorul de poliţie A.T.J. este mai mult decât vădită.
Atât materialul de ansamblu aflat în dosar, cât şi documentele la care se referă petentul prin plângerea adresată instanţei, pe care le-a depus în copie, nu confirmă în niciun fel că persoana vizată prin plângere s-ar fi implicat în săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile ce i s-au imputat, activitatea sa limitându-se la examinarea şi soluţionarea, împreună cu alţi lucrători de poliţie, a plângerii adresate Corpului de Control al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu privire la presupuse abuzuri din partea unor ofiţeri de poliţie de la Poliţia municipiului Arad.
Or, cât timp nu se întrezăresc nici cele mai vagi elemente care să justifice presupunerea petentului că chestorul de poliţie A.T.J., în îndeplinirea atribuţiilor sale de director sau ca ofiţer ce a examinat şi soluţionat, în echipă, plângerea vizând cadrele de poliţie de la Arad, ar fi abdicat de la obiectivitatea ce trebuia să-l caracterizeze şi ar fi acţionat cu rea-credinţă, nu se poate reţine în sarcina sa nici cea mai îndepărtată suspiciune de săvârşire a vreuneia dintre infracţiunile ce i s-au imputat.
În atare condiţii, a considera altfel decât s-a concluzionat prin cele două rezoluţii, ale procurorilor competenţi să se pronunţe asupra plângerilor petentului, ar însemna a admite că, ori de câte ori nu se rezolvă o asemenea plângere în sensul voit de petiţionari, să li se deschidă căi de nebarat pentru a chema în judecată autorităţile care nu le-au dat satisfacţia urmărită, imputându-se, ca în speţă, fie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fie chiar orice altă infracţiune.
Aşa fiind, constatându-se că nu există temeiuri care să îndreptăţească admiterea plângerii formulate de petentul A.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de chestorul A.T.J., urmează ca această plângere să fie respinsă, ca nefondată, cu obligarea petentului să plătească cheltuielile judiciare efectuate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 428/P/2009 din 25 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1858/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1908/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
