ICCJ. Decizia nr. 2094/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 2094/2009

Dosar nr. 8422/1/2009

Şedinţa publică din 4 decembrie 2009

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată la data de 29 septembrie 2009, plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva rezoluţiei nr. 20840/4707/VIIJ71/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât i s-a respins plângerea depusă la Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin rezoluţia nr. 20840/4707/VIII/1/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionarul M.C.V., înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, Serviciul de relaţii cu publicul, registratură secretariat şi arhivă, biroul relaţii cu publicul, prin care acesta îşi exprimă dezacordul cu privire la relaţiile profesionale dintre procurorii de şedinţă şi judecătorii instanţelor din Curtea de Apel Ploieşti, ca urmare a faptului că soţul vicepreşedintelui Curţii de Apel Ploieşti este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin adresa nr. 1/28575/1154/2009, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat plângerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.

Din verificările efectuate de procuror a rezultat că o plângere cu un conţinut asemănător a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, la data de 28 septembrie 2009 sub nr. 20838/4705/VIII/l/2009. In această plângere, petiţionarul era nemulţumit de faptul că „în Republica Ploieşti", soţia T.A.R. este vicepreşedinte al Curţii de Apel Ploieşti, iar soţul T.M.L. este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti" şi în acelaşi timp îşi exprima dezaprobarea faţă de „greva pe durată nedeterminată a judecătorilor din România, în general şi a celor din Ploieşti, în special".

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionarul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât i s-a respins plângerea depusă la Consiliul Superior al Magistraturii şi înaintată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţei, ori după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dispuse de procuror, persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Întrucât în prezenta cauză nu s-a dispus de către procuror nici una din soluţiile expres şi limitativ prezentate în dispoziţia legală menţionată, plângerea apare ca fiind inadmisibilă şi urmează a fi respinsă potrivit dispoziţiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarul M.C.V.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică azi 4 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2094/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond