ICCJ. Decizia nr. 2164/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2164/2009
Dosar nr. 8849/1/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin plângerea penală din data de 3 decembrie 2008, adresată Direcţiei Naţionale Anticorupţie, persoana vătămată D.S. a solicitat cercetarea penală a procurorilor anchetatori care au instrumentat dosarul 206/II/2006 „pentru faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin tergiversarea cercetărilor, favorizând şi protejând făptuitorii asigurându-le libertatea prin prescrierea faptelor".
Cu prilejul audierii la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, persoana vătămată a detaliat conţinutul plângerii, în sensul că formulează plângere penală împotriva procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura centrală, care au instrumentat dosarele şi plângerile formulate de către el, respectiv dosarele 225/P/2004, 206/II/2006, 2228/P/2006,173/P/2008.
Prin adresa cu numărul 11677/6651/VII/1/2008 din data de 22 ianuarie 2009 au fost solicitate Direcţiei Naţionale Anticorupţie dosarele şi lucrarea cu numărul de mai sus, la care a făcut referire persoana vătămată.
Potrivit adresei cu numărul 480/II/2009, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combaterea a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, din data de 8 aprilie 2009, a comunicat faptul că, lucrarea cu numărul 206/II/2006 a fost conexată la dosarul cu numărul 225/P/2006, ce nu a fost soluţionat, aflându-se în prezent în lucru; dosarul cu numărul 173/P/2008 a fost soluţionat cu neînceperea urmăririi penale faţă de V.M.D. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 C. pen., precum şi disjungerea şi declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări faţă de F.C. ş.a.
Plângerea împotriva acestei soluţii formulată de către D.S. a fost respinsă prin rezoluţia cu nr. 523/II-2/2008, în temeiul art. 278 C. proc. pen., iar dosarul 2228/P/2006 nu există înregistrat în evidenţele Secţiei de combaterea a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.
2. Plângerea penală formulată de petiţionar a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 574/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în sensul că s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii R.C. şi D.F.T., procurori la Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.
Din actele premergătoare administrate în cauză, procurorul a reţinut că prin ordonanţa cu numărul 173/P/2008 din 2 decembrie 2008, emisă de magistratul - procuror C.R., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.D.V. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 194 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus în temeiul art. 38, art. 42-45 C. proc. pen. rap. la art. 27 şi art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea efectuării de cercetări faţă de numiţii F.C., M.F., A.L. şi B.I. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291 şi art. 323 C. pen.
Făptuitorul V.M.D. era cercetat pentru că, în calitate de primar al Sectorului 5 Bucureşti, a gestionat în mod abuziv patrimoniul şi bugetul public al Consiliului local, prin organizarea de licitaţii cu încălcarea normelor legale în materie şi prin încheierea în mod fraudulos a unor contracte de execuţie, prin realizarea unor obiective de investiţii şi achiziţii publice, urmărind obţinerea de bani sau alte foloase necuvenite. La acest dosar a fost ataşară lucrarea cu numărul 1206/II/2006, în care se efectuau verificări ca urmare a unei plângeri similare formulate de persoana vătămată.
Plângerea împotriva acestei ordonanţei, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia cu numărul 523/II-2/2008 din data de 13 februarie 2009, emisă de procurorul şef de secţie D.F.T., care a constatat că soluţia este legală şi temeinică.
În raport cu soluţiile prezentate mai sus, procurorul a constatat că, odată cu dispunerea acestor soluţii, nu au fost comise fapte de natură penală, magistratul – procuror C.R. nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, nu şi le-a îndeplinit în mod defectuos şi nici nu a favorizat vreo parte, ci a interpretat probele administrate în cauză. Aceeaşi este situaţia şi referitor la procurorul şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, magistratul D.F.T. care, în virtutea funcţiei ocupate, s-a pronunţat în temeiul art. 278 C. proc. pen. cu privire la legalitatea şi temeinicia ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1377/P/2006.
Ca atare, procurorul a concluzionat că nu există date sau indicii că în adoptarea soluţiilor judiciare magistraţii intimaţi au săvârşit faptele penale reclamate de petiţionar.
3. Plângerea împotriva rezoluţiei nr. 574/P/2009 din 22 octombrie 2009 a fost respinsă prin rezoluţia nr. 5485/II-2/2009 din 12 noiembrie 2009 dată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4. În plângerea adresată instanţei la data de 6 noiembrie 2009, petentul a atacat rezoluţia menţionată, reiterând în esenţă susţinerile din plângerea penală şi solicitând desfiinţarea acesteia, cu trimiterea cauzei unui procuror „care să nu omită obiectul pentru care a fost formulată plângerea penală".
Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 574/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
Referitor la rezoluţia nr. 574/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, ce face obiectul plângerii în prezenta cauză, Înalta Curte constată că procurorul a apreciat în mod corect că, prin adoptarea unor rezoluţii/ordonanţe, magistraţii - procurori nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei infracţiunii în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca aceştia să acţioneze, cu ştiinţă, în scopul prejudicierii interesului petiţionarului şi, respectiv, a favorizării vreunei părţi din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Aprecierea că intimaţii - magistraţi nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte penale, respectiv a infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen., după cum apreciază petiţionarul, este corectă, întrucât activitatea desfăşurată de magistraţii se înscrie printre atribuţiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească şi regulamentul de ordine interioară al parchetelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activităţile desfăşurate de magistraţi au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaţilor – magistraţi.
Referitor la condiţiile angajării răspunderii penale a magistraţilor, trebuie menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 278-2781 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluţiile de netrimitere în judecată, existând totodată şi posibilitatea declanşării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanţei competente să judece în fond şi, ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Aşadar, legiuitorul a înţeles să stabilească strict cadrul şi condiţiile în care se poate interveni în modul de soluţionare a unei cauze penale, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiţie la intervenţia subiectivă a uneia din părţile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluţii/ordonanţe a procurorului realizându-se numai de instanţele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale. Totodată, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii-procurori se supun numai legii, dispunând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii.
Practic, nemulţumirea uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susţină indicii privind existenţa unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.
Ca atare, cum din examinarea rezoluţiei/ordonanţei emise de intimaţi şi criticate de petent reiese că acestea întrunesc cerinţele de legalitate, respectiv sunt riguros motivate, atât în fapt, cât şi în drept, fiecare aspect spus analizei fiind argumentat, nu poate fi reţinută în sarcina magistraţilor reclamaţi săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că aceştia au instrumentat tendenţios şi abuziv cauzele cu a căror soluţionare au fost investiţi.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că rezoluţia procurorului este legală şi temeinică, văzând şi prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionar şi, pe cale de consecinţă, va menţine rezoluţia atacată, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul D.S. împotriva rezoluţiei nr. 574/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2159/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2171/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
