ICCJ. Decizia nr. 2171/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2171/2009
Dosar nr. 7571/1/2009
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra plângerii de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că pretinsa faptă nu există.
In esenţă s-au reţinut următoarele:
Petiţionarul N.V. a formulat plângere împotriva procurorilor B.G. şi G.G. , din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pretins comisă prin aceea că nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării dosarului nr. 132/P/2007, în care petiţionarul solicitase efectuarea de cercetări penale faţă de persoanele care în continuare uzitează de certificatul de moştenitor "declarat anulat prin Decizia nr. 1649 din 5 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Nemulţumirea părţii vătămate a privit soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de procurorii B.G. şi G.G. care nu au avut în vedere „falsitatea certificatului de moştenitor", soluţii care, în opinia părţii vătămate, au întrerupt cercetările care ar fi condus la dovedirea susţinerilor sale.
În plângerea scrisă, depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei susmenţionată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009 şi a rezoluţiei nr. 8363/3967/11-2/2009 a procurorului şef secţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi Criminalistică şi reluarea cercetărilor care să dovedească vinovăţia intimaţilor, care fie din rea credinţă, fie din gravă neglijenţă nu au efectuat profesionist cercetările care se impuneau pentru tragerea la răspundere a falsificatorilor C.C. şi alţii.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Împrejurarea că intimaţii G.G. şi B.G. au soluţionat defavorabil plângerea formulată de N.V. în dosarul nr. 132/P/ 2007, nu poate determina începerea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 685/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, rezultă că nu s-au identificat date şi elemente care să constituie temeiuri pentru începerea urmăririi penale faţă de intimaţii G.G. şi B.G. pentru infracţiunea reclamată, astfel că soluţia de neîncepere a urmăriri penale dispusă în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică şi legală.
În consecinţă, respingând plângerea şi dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a adoptat o rezoluţie temeinică şi legală.
Aşa fiind, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul N.V. împotriva rezoluţiei din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009, soluţie care va fi menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul N.V. împotriva rezoluţiei din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2164/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2186/2009. Penal → |
---|