ICCJ. Decizia nr. 2228/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2228/2009
Dosar nr. 1654/102/2008
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 331 din 29 decembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1654/102/2008 al Tribunalului Mureş, s-a dispus condamnarea inculpatului M.V. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. şi reţinere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., arătându-se că faptele săvârşite nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 50 euro, în echivalent în lei la data plăţii iar conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare parţiale către stat, în sumă de 60 RON, stabilindu-se ca restul cheltuielilor avansate de stat respectiv 120 RON să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că, inculpatul a fost dedus judecăţii prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen. şi prev. de art. 272 C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia faptul că, în calitate de agent de poliţie, în cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, deşi a constatat în flagrant o infracţiune la C. rutier în data de 19 noiembrie 2006, nu a întocmit actele de constatare şi actele premergătoare necesare şi nu l-a predat pe făptuitorul B.J., cu documentele întocmite organului de poliţie competent, încălcând astfel atribuţiile din fişa postului, fiind cauzată o tulburare însemnată bunului mers al Poliţiei municipiului Târgu Mureş.
Se reţine, de asemenea că, în data de 22 noiembrie 2006, a solicitat şi a primit de la numitul B.J., pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, (în sensul celor arătate mai sus) suma de 50 euro, împiedicând ca declaraţia scrisă dată de B.J., legată de comiterea de către acesta a infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, să ajungă la organul de urmărire penală, competent să efectueze urmărirea penală în cauză.
Procedând la o analiză a probelor administrate în cauză, instanţa de fond reţine că, starea de fapt evidenţiată în cuprinsul actului de sesizare al instanţei, se confirmă, însă, se apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi reţinere sau distrugere de înscrisuri.
Se arată că omisiunea inculpatului de a întocmi actele pentru tragerea la răspundere a numitului B.J., se înscrie în marja legală de apreciere a organelor de poliţie, neconstituind o faptă abuzivă, astfel că se dispune achitarea inculpatului M.V. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen.
Instanţa de fond pronunţă o soluţie similară şi cu referire la infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri, arătând că declaraţia luată lui B.J. nu era destinată instanţei, nu făcea parte dintr-un dosar de urmărire penală şi nu era necesară soluţionării unei cauze.
Cu referire la infracţiunea de luare de mită, prima instanţă reţine sub aspectul stării de fapt împrejurarea că, la data de 22 noiembrie 2006, în faţa restaurantului E. din Târgu Mureş, inculpatul a solicitat şi a primit de la martorul B.J., pentru a rezolva declaraţia dată şi a nu forma dosar penal, suma de 50 euro, arătând că fapta este probată cu declaraţiile martorului şi transcrierea înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de acest martor, atât cu inculpatul cât şi cu alte persoane.
În drept, prima instanţă a statuat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen., în raport de atribuţiile inculpatului, consemnată în fişa postului.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, beneficiază de stabilitate locativă, suport din partea familiei şi este bine apreciat de sursele contactate de consilierul de probaţiune, apreciindu-se că însăşi aplicarea pedepsei constituie un avertisment suficient, astfel că în baza art. 81, 82 C. pen., se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Împotriva sentinţei penale menţionate, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.V.
În motivarea cererii de apel formulate, a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii, arătând că se justifică achitarea sa, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.
Prin Decizia penală nr. 41/A din 3 aprilie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul inculpatului M.E.V.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită în modalitatea reglementată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen. este legală, comiterea infracţiunii de luare de mită fiind dovedită cu probele administrate în cauză.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu se justifică reformarea hotărârii primei instanţe nici din perspectiva tratamentului penal aplicat inculpatului, în condiţiile în care s-a aplicat acestuia o pedeapsă situată la limita minimului special prevăzut de lege a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform art. 81, 82 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - eroarea gravă de fapt, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris recurentul a solicitat şi schimbarea temeiului juridic al achitării pentru celelalte două infracţiuni, art. 10 lit. a) în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a analizat activitatea infracţională a inculpatului numai cu referire la soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., apreciind că o analiză a modului de soluţionare a acţiunii penale cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. şi respectiv prevăzută de art. 272 C. pen. nu este posibilă, întrucât s-ar încălca principiul reglementat prin art. 372 C. proc. pen. privind neagravarea situaţiei în propriul apel.
Schimbarea temeiului juridic al achitării din art. 10 lit. a) în art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu ar încălca principiul reglementat prin art. 372 C. proc. pen., având în vedere efectele achitării în baza acestui text de lege, însă criticile formulate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Al doilea motiv de recurs, eroarea gravă de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu subzistă în cauză pentru considerentele ce succed.
Există eroare gravă de fapt când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor administrate în cauză.
Pentru a constitui caz de casare în sensul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fie esenţială, în sensul de a fi influenţat soluţia cauzei şi, evident, neîndoielnică.
Ar fi vorba de o eroare gravă de fapt în situaţia în care prin hotărâre s-ar fi dispus condamnarea inculpatului fără să existe probe de vinovăţie sau probele ar fi fost contrare situaţiei de fapt reţinute prin hotărârea pronunţată.
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este corectă.
Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 22 noiembrie 2006, inculpatul recurent a primit de la martorul B.J., în scopul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a „rezolva” declaraţia dată în 19 noiembrie 2006 de martorul B.J., ulterior surprinderii acestuia în trafic şi respectiv pentru a nu înregistra dosar penal privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere cu referire la acest martor.
Astfel, din declaraţia martorului B.C.G., agent de poliţie la Poliţia municipiului Târgu Mureş rezultă că la data de 19 noiembrie 2006, efectua serviciul de patrulare împreună cu inculpatul, în cartierul U. din municipiul Târgu Mureş, când, acesta din urmă a urmărit în trafic autoturismul condus de martorul B.J. şi a anunţat echipajul de poliţie rutieră, care a sosit la faţa locului.
Martorul relatează că l-a condus pe conducătorul autoturismului la sediul poliţiei, unde inculpatul i-a luat o declaraţie, stabilind că urmează a reveni la poliţie, într-o altă zi, când inculpatul era la serviciu.
Martorul a asistat la momentul în care inculpatul a luat declaraţia conducătorului auto, ulterior a introdus această declaraţie în fişetul său dar nu ştie ce s-a întâmplat cu aceasta.
Martorii T.Z.M.C. şi B.C.Ş. au declarat în acelaşi sens.
Aceşti martori erau lucrători ai postului din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Mureş şi au efectuat deplasarea, la solicitarea inculpatului, conducând persoana oprită în trafic la sediul poliţiei pentru a-i lua declaraţie şi a efectua verificări.
Inculpatul a declarat în faza de urmărire penală că autoturismul urmărit a fost condus de martorul B.J., despre care nu era sigur dacă avea permis de conducere.
În declaraţia sa, inculpatul a mai susţinut că l-a condus pe B.J. la sediul poliţiei cu maşina de serviciu, l-a identificat şi a constatat că nu posedă permis de conducere, solicitându-i acestuia să dea o declaraţie cu referire la acest aspect şi la provenienţa maşinii.
După audiere i-a înmânat martorului o invitaţie pentru a se prezenta cu actele maşinii, la data de 25 noiembrie 2006, inculpatul susţinând însă că nu îşi mai aminteşte dacă B.J. s-a prezentat şi că nu mai are declaraţia.
Ulterior, inculpatul a dat declaraţie la data de 22 noiembrie 2006, precizând că nu a luat măsurile legale faţă de numitul B.J., pe care l-a surprins conducând pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, şi îşi menţine în totalitate afirmaţiile consemnate în declaraţia de la 14 mai 2007.
Declaraţiile martorilor se coroborează cu procesele-verbale privind înregistrările telefonice şi susţinerile martorului B.J.
Din materialul probator rezultă că la data de 22 noiembrie 2006, inculpatul M.V. l-a invitat pe B.J. în faţa restaurantului E., situat în municipiul Târgu Mureş, pe str. R., unde a pretins şi primit de la acesta din urmă, suma de 50 euro, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu.
Convorbirea telefonică care a avut loc între cei doi la data de 25 noiembrie 2009, în care inculpatul M.V. îl asigura pe B.J. că nu mai trebuie să vină la poliţie pentru că treaba este rezolvată şi pe viitor să stea cuminte este relevantă pentru cauză.
Acelaşi aspect este consemnat în convorbirea telefonică pe care martorul B.J. a avut-o cu o altă persoană la data de 25 noiembrie 2006, martorul relatând faptul că a remis poliţiştilor o sumă de bani, întrucât a fost surprins conducând autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice şi în felul acesta şi-a rezolvat treaba.
În mod corect instanţa a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că a acceptat să se întâlnească cu B.J. la data de 22 noiembrie 2006 - când se afla în locul menţionat pentru a-şi sărbători ziua de naştere - întrucât dorea să-i spună „franc în faţă” să nu îl mai sune, întrucât nu are ce discuta cu el, deoarece, probele la care s-a făcut referire mai sus confirmă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond.
În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită pentru care a fost condamnat de instanţa de fond şi menţinută condamnarea de instanţa de apel.
Elementul material în modalitatea normativă a primirii este realizat, deoarece subiectul activ a intrat în posesia falsului ilicit, suma de bani.
Falsul ilicit a fost dobândit de către inculpat în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor sale de serviciu.
Urmarea infracţiunii constă într-o stare de pericol pentru desfăşurarea corespunzătoare a serviciului în unitatea al cărei angajat este inculpatul şi pentru prestigiul acesteia, cele două valori sociale fiind, în fapt, inseparabile.
Sub aspect subiectiv fapta a fost săvârşită cu intenţie directă.
Potrivit Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu pedeapsa prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. este sancţionată şi persoana care comite luarea de mită având atribuţii legale de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.
Constatând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul inculpatului, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1285/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1287/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
