ICCJ. Decizia nr. 2257/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2257/2009
Dosar nr. 4773/100/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81 din 12 februarie 2009, Tribunalul Maramureş a respins cererea formulată de condamnatul R.D., în temeiul dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., privind rejudecarea în caz de extrădare a Dosarului nr. 3131/2002 al Tribunalului Maramureş.
Condamnatul R.D. a susţinut în motivarea cererii că nu a avut cunoştinţă de judecarea cauzei, apărătorul ce l-a reprezentat fiind angajat de familia sa şi nu a fost prezent la niciunul din termenele de judecată, iar căile de atac au fost exercitate, de asemenea, de avocat.
La data formulării cererii, împotriva sa era emis un mandat european de arestare, iar la Curtea de Apel din Paris în curs de soluţionare cererea de extrădare.
Tribunalul, examinând cererea a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 242 din 21 septembrie 2002 a Tribunalului Maramureş, R.D. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.: s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. şi s-a dedus arestarea preventivă de la 11 iulie 2001 la 23 octombrie 2001.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia nr. 52 din 13 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj şi Decizia penală nr. 5913 din 17 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Tribunalul a reţinut că R.D. a fost prezent la termenele de judecată din 15 octombrie şi 17 decembrie 2003 la Curtea Supremă de Justiţie, astfel că nu se poate susţine că a fost judecat şi condamnat în lipsă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
Apelul condamnatului R.D. a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 361/A din 9 aprilie 2009.
S-a motivat că prezenţa inculpatului la judecarea recursului este suficientă, neputând considera că a fost judecat în lipsă şi, drept consecinţă, să fie aplicabile dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
Recursul declarat de condamnat împotriva deciziei este nefondat.
În motivarea recursului se susţine că s-a comis o gravă eroare de fapt, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., instanţele nu s-au pronunţat asupra unor cereri esenţiale ale părţii, iar motivarea este contradictorie, cazuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 9 C. proc. pen.
Se susţine că inculpatul nu a avut posibilitatea, pe parcursul procesului penal, să dea declaraţii, să solicite probe ori să le combată, iar prezenţa sa numai în faza recursului nu acoperă aceste încălcări ale drepturilor sale constituţionale.
Se critică, de asemenea, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, care nu au analizat în suficientă măsură probele cauzei şi anume o cerere esenţială, aceea de schimbare a încadrării juridice a faptei.
În final, se apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., inculpatul R.D. fiind judecat şi condamnat în lipsă şi cu privire la el se judecă cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din România la Curtea de Apel din Paris.
Susţinerile sunt nefondate.
Conform dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanţa care a judecat-o în primă instanţă.
Din examinarea textului rezultă că persoana trebuia să fi lipsit de la judecată pe tot parcursul procesului penal, astfel încât să nu poată beneficia de dreptul la apărare şi de judecată dreaptă.
Or, inculpatul a fost prezent cu ocazia judecării recursului la Curtea Supremă de Justiţie la datele de 15 octombrie 2003 şi 17 decembrie 2003, când de altfel recursul s-a judecat, ocazie cu care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, iar în subsidiar, reţinerea scuzei provocării cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicate.
În atare situaţie, nu se poate susţine că nu a participat la judecarea cauzei, el fiind prezent şi având posibilitatea de care de altfel, a şi uzat, de a-şi formula toate apărările.
În consecinţă, în mod temeinic şi legal, ambele instanţe au apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., respingând cererea de rejudecare.
Se reţine şi împrejurarea că cererea de extrădare formulată către autorităţile din Franţa nu a fost soluţionată, astfel că nici această condiţie prevăzută de art. 5221 C. proc. pen. nu este întemeiată.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului R.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.D. împotriva Deciziei penale nr. 36/A din 9 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2964/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2968/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
