ICCJ. Decizia nr. 2968/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2968/200.
Dosar nr. 7389/1/2009
Şedinţa publică din 18 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 15 septembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 3002, cu aplicarea art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a apelantului–inculpat I.G. arestat în Penitenciarul Bacău şi a respins cererea apelantului - inculpat de revocare a măsurii arestului preventiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că apelantul-inculpat încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori, încearcă să exercite presiuni asupra persoanelor vătămate sau să facă o înţelegere frauduloasă cu acestea şi există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea a concluzionat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Prin rechizitoriul nr. 311/D/P/din data de 18 iulie 2007 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, printre alţii, şi inculpatul I.G., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 37 lit. a) C. pen.; trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi iniţiere sau constituire a unui grup organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 215/D din 21 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă principală de 5 ani şi 6 luni închisoare, majorată în apel la 7 ani.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs inculpaţii I.G., T.G. şi B.E.L.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 2182 din data de 10 iunie 2009, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a admis recursurile declarate de cei trei inculpaţi, a casat Decizia penală recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut arestarea preventivă a inculpatului I.G..
Instanţa de rejudecare a menţinut arestarea preventivă în mod justificat.
În conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen., art. 160b alin. (2) şi (3) C. proc. pen. dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
La arestarea preventivă a apelantului-inculpat s-au reţinut ca temeiuri în drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. b), e) şi f) C. proc. pen.
Traficul de persoane, infracţiune reţinută în sarcina inculpatului este o infracţiune cu pericol social deosebit de ridicat.
Pericolul social deosebit al acestor fapte, constă în împrejurarea că face din exploatarea sexuală a unei alte persoane o sursă ilicită de câştig şi de procurare a mijloacelor de trai, dar în acelaşi timp, provoacă o gravă tulburare în desfăşurarea relaţiilor de convieţuire socială şi constituie un teren favorabil pentru săvârşirea altor fapte grave.
Rezonanţa socială a faptelor, reprezintă unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret şi aceasta este evidentă în cauza de faţă, cu atât mai mult cu cât o parte dintre victime şi chiar presupuşi autori ai infracţiunilor deduse judecăţii, se află încă pe teritoriul altor state comunitare la dispoziţia altor traficanţi, în legătură cu inculpaţii din cauză.
Prin lăsarea în libertate a apelantului - inculpat s-ar aduce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
În mod corect instanţa a reţinut că în aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a apelantului-inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa CEDO care, în câteva cauze împotriva Franţei (de exemplu cauza Letellier - hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.
Infracţiunea de trafic de persoane este cu atât mai gravă, cu cât victima a fost minoră, iar infracţiunile se presupun a fi fost comise prin iniţierea sau constituirea a unui grup organizat, ori prin aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup, în scopul săvârşirii de astfel de infracţiuni.
În cauza dedusă judecăţii se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă şi în prezent, infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat apelantul-inculpat de instanţa de fond sunt în măsură, prin natura lor şi consecinţele produse şi care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul I.G. pentru ordinea publică.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva încheierii din 15 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 4544.8/110/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2257/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 2972/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
