ICCJ. Decizia nr. 2377/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2377/2009
Dosar nr. 22/2/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 114/F din 27 aprilie 2009, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.M., domiciliat în Arad, judeţul Arad, împotriva Rezoluţiei nr. 817/P/2007 din 14 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. A menţinut rezoluţia ca legală şi temeinică.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 10 mai 2007 C.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de făptuitorii B.C. şi C.B.S.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată primul şi uzul de fals cea de a doua.
A susţinut, în esenţă, că participând în calitate de intimat pârât într-o cauză civilă privind Legea nr. 10/2001 în faza de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a primit pentru termenul de judecată de la 27 aprilie 2007 citaţia fără să i se comunice un exemplar al recursului declarat de recurenţii reclamanţi. Deplasându-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că avocat C.B.S.C. a redactat şi depus recursul într-un singur exemplar, (recurs declarat împotriva Sentinţei civile nr. 311/A/2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia), purtând o semnătură indescifrabilă, fără ştampila mandatarei şi fără împuternicire.
În ziua de 27 aprilie 2007 consultând dosarul, înainte de începerea şedinţei de judecată, a constatat că recursul depus de mandatara reclamanţilor este tot într-un singur exemplar şi tot fără împuternicire avocaţială, dar în plus se afla o cerere scrisă de mână din care a reţinut că recurenţii L.M. şi L.V.E., prin mandatar, depune două exemplare de recurs, exemplare care nu se aflau la dosar.
La strigarea cauzei mandatara recurentelor a depus împuternicire avocaţială şi două exemplare ale recursului din care unul i-a fost înmânat.
Petentul a susţinut că „cererea prin care se arată că se depune cele 2 exemplare ale recursului şi care nu este scrisă de recurenţi ci de o terţă persoană, în speţă B.C. - înscris fals, a produs efecte juridice prin aceea că în baza lui instanţa a acceptat primirea celor două exemplare de recurs, deşi erau necesare cinci exemplare, pentru comunicare cu cele 5 părţi intimate.
În urma actelor premergătoare, procurorul, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocat C.B.S.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. şi faţă de numitul B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 288 C. pen.
Procurorul a concluzionat că plângerea a fost formulată în contextul relaţiilor tensionate generate de litigiul imobiliar, acuzaţiile formulate nu sunt susţinute de probe sau indicii, iar petentul citat în vederea audierii a refuzat să se prezinte comunicând telefonic acest fapt.
Împotriva rezoluţiei, petentul a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen. la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Rezoluţia nr. 1807/11/2/2008 din data de 17 noiembrie 2008, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, această plângere, constatând că rezoluţia contestată este legală şi temeinică.
În acest sens, a reţinut că persoana vătămată C.M. a formulat plângere penală împotriva făptuitorului B.C., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi, respectiv, împotriva făptuitorului avocat B.C.S.C., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În fapt, potrivit susţinerilor persoanei vătămate, aceasta avea calitatea de pârât intimat într-o cauză civilă aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În această calitate, a fost citată, fără a i se comunica şi un exemplar al recursului declarat de reclamanţii L.M. şi L.V.E., iar, ulterior, examinând dosarul cauzei, a observat următoarele:
a) recursul era însoţit de o cerere care nu purta semnătura avocatei B.C.S.C., care îi reprezenta pe recurenţi, acel înscris fiind falsificat de către făptuitorul B.C.;
b) nu exista iniţial la dosar niciun alt exemplar al recursului, abia ulterior, cu cererea sus-menţionată, avocatul recurenţilor depunând la dosar alte două exemplare ale recursului;
c) avocatul nu a avut împuternicire avocaţială, recurenţii nesemnând un asemenea act, astfel că nu avea nicio calitate de a semna recursul, act care, în opinia petentului, pentru acest motiv, este nul.
Din actele premergătoare efectuate, au rezultat următoarele:
Avocatul B.C.S.C., i-a reprezentat pe recurenţi nu pe baza unei împuterniciri avocaţiale, ci în temeiul unei procuri speciale, ce a fost autentificată de către un notar public.
Avocatul respectiv a depus la dosarul civil două exemplare ale recursului, care i-au fost comunicate din eroare de către instanţă, în loc să fie comunicate intimaţilor.
În plângerea adresată procurorului general, persoana vătămată a reiterat susţinerile cuprinse în plângerea penală, cu sublinierea caracterului fals al cererii prin care au fost depuse la dosarul civil cele două exemplare ale recursului.
Persoana vătămată a mai susţinut că, potrivit art. 209 alin. (3) şi art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., competenţa de a efectua urmărirea penală aparţinea procurorului, or, în speţă, actele premergătoare nu au fost efectuate de acesta.
Analizând aceste critici, procurorul general a constatat că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
1. Efectele juridice esenţiale în procesul civil se produc prin declararea recursului în termenul prevăzut de lege şi respectiv prin comunicarea unui exemplar al recursului către fiecare intimat, împreună cu citaţia emisă de instanţă.
În consecinţă, eventuala nedepunere a recursului în numărul de exemplare necesar, urmată de necomunicarea lui către intimaţi, nu atrage nulitatea căii de atac, ci are ca efect doar constatarea unui viciu de procedură, acesta urmând a fi acoperit prin comunicarea ulterioară a actului procesual, cu acordarea unui nou termen pentru pregătirea apărării, astfel cum s-a şi procedat în speţă.
Acest din urmă efect nu este de natură să producă vătămare intereselor legale ale intimatului, iar, în speţă, o astfel de vătămare nici nu s-a produs. De altfel, nici petentul nu a invocat vreo vătămare.
În concluzie, procurorul general a apreciat că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi, pe cale de consecinţă, ale infracţiunii de uz de fals.
2. Actele premergătoare au fost efectuate de către organul de cercetare penală al poliţiei, în baza ordonanţei de delegare a procurorului, emisă la data de 16 iulie 2008, conform art. 217 alin. (4) şi art. 219 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva ambelor rezoluţii a formulat plângere, în termenul legal, petentul C.M., plângerea respectivă fiind iniţial greşit îndreptată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrată sub nr. 11945/15 decembrie 2008.
În motivarea scrisă a plângerii, petentul a arătat, în primul rând, că, deşi în plângerea penală formulată a reclamat în mod explicit caracterul fals al „cererii scrise de mână"; (prin care, în numele recurenţilor L.M. şi L.V.E., s-au depus la dosarul civil aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie două exemplare ale recursului), procurorul nu a efectuat cercetări asupra acelei cereri, despre care petentul a pretins că nu a fost scrisă de recurenţi, din informaţiile sale L.V.E. fiind chiar decedată la data redactării înscrisului respectiv, ci „de o terţă persoană, al cărei scris este identic cu cel al numitului B.C., iar avocata S.C.B.C. a semnat-o, cu depunerea ştampilei cabinetului de avocat";, cei doi intimaţi săvârşind astfel infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi, respectiv, uz de fals.
În al doilea rând, petentul a criticat efectuarea tuturor actelor premergătoare (care au stat la baza emiterii rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale) de către organul de cercetare penală al poliţiei, în condiţiile în care urmărirea penală trebuia realizată în mod obligatoriu de către procuror, susţinând că, potrivit art. 217 alin. (4) C. proc. pen., acesta putea delega organului de poliţie efectuarea numai a anumitor acte, iar nu a urmăririi penale în integralitatea ei, cum s-a întâmplat în cauza de faţă.
În vederea soluţionării plângerii, la cererea instanţei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat dosarele în care au fost emise rezoluţiile contestate de petent, precum şi copie de pe Ordonanţa procurorului nr. 817/P/2007 din data de 16 iulie 2008, prin care acesta a delegat efectuarea unor acte procedurale în cauză unui lucrător de poliţie din cadrul Serviciului de Cercetări Penale al D.G.P.M.B.
Solicitându-i-se, prin adresă, de către instanţă să depună la dosar copie, semnată pentru conformitate cu originalul, de pe „cererea scrisă de mână"; învederată a fi falsă, petentul a comunicat că nu se află în posesia unei astfel de copii, cererea respectivă aflându-se în Dosarul nr. 1163/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La cererea instanţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a comunicat copii de pe Decizia nr. 6181 din data de 28 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1163/1/2007, precum şi de pe încheierile din datele de 14 septembrie 2007 şi respectiv 21 septembrie 2007, de amânare a pronunţării acelei decizii.
Apărătorul ales al intimatei B.C.S.C. a prezentat copii, semnate de acesta în faţa instanţei pentru conformitate cu originalul, de pe „cererea scrisă de mână";, prin care s-au depus la dosarul civil al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie două exemplare ale motivelor de recurs, de pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a celor doi recurenţi reclamanţi din acel dosar la adresa mandatarului lor (intimata avocat) şi de pe încheierea din data de 27 aprilie 2007, pronunţată în acelaşi dosar.
Petentul C.M. şi intimatul B.C., deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în faţa instanţei şi nu au depus la dosar înscrisuri noi, conform art. 2781 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.
Verificând rezoluţiile contestate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarele înaintate de parchet, precum şi a înscrisurilor noi prezentate de intimata B.C.S.C., Curtea a constatat că plângerea este nefondată.
A motivat că prin „cererea scrisă de mână”, intimata avocat B.C.S.C. având calitatea de mandatar al recurenţilor reclamanţi L.M. şi L.V.E., în baza procurii autentificate din 27 martie 2003 de Biroul Notarilor Publici „C.P.”, iar în baza unei împuterniciri avocaţiale cum a susţinut petentul a depus la Dosarul nr. 1163/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 2 aprilie 2007 prin registratura generală două exemplare ale motivelor de recurs.
Afirmaţia petentului că cererea nu a fost scrisă de recurente sau de mandatara lor ci de o altă persoană, scrisul fiind identic cu al intimatului B. este subiectivă şi total infirmată de probatoriul cauzei. Astfel, mandatara - fost B.C.S.C. a semnat cererea şi înaintea numelui a menţionat prescurtat calitatea sa de avocat.
Cererea considerată de petent falsă, nu este prin ea însăşi producătoare de efecte juridice rolul ei fiind numai acela de a asigura strict formal depunerea doar a înscrisurile într-adevăr producătoare de consecinţe juridice - cele două exemplare ale recursului.
În ceea ce priveşte efectuarea actelor premergătoare de către un organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, Curtea a constatat că aceasta s-a făcut în baza ordonanţei de delegare emisă de procuror.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, petentul.
Recursul nu a fost motivat, petentul nu s-a prezentat să-l susţină deşi a fost legal citat.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că prima instanţă a verificat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi constatând că soluţia este legală şi temeinică a respins plângerea şi a menţinut soluţia.
Printr-o motivare amplă, analizând actul încriminat a fi fals, instanţa reţine că actul este semnat de făptuitoare şi că oricum prin el însăşi nu este producător de consecinţe juridice, servind numai ca modalitate de depunere a cererii de recurs în două exemplare.
Hotărârea pronunţată fiind legală şi temeinică, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 114 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1712/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1742/2009. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
