ICCJ. Decizia nr. 1712/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1712/2009
Dosar nr. 5202/99/2008
Şedinţa publică din 11 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 762 din 9 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5202/99/2008 al Tribunalului Iaşi, s-a dispus condamnarea inculpatului F.M.(fiul lui G. şi A., născut la data de 15 ianuarie 1972 în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, cu domiciliul în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, cetăţenia română, studii 10 clase + şcoala profesională, ocupaţia – muncitor necalificat, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, recidivist, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi), pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza întâi C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată, cu privire la restul de pedeapsă de 1200 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 45 din 8 ianuarie 1999 a Curţii de Apel Iaşi.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a fost contopit restul de 1200 zile închisoare, cu privire la care s-a revocat liberarea condiţionată, cu pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, dispunându-se ca inculpatul F.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, în final o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată în condiţiile art. 66 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive faţă de inculpatul F.M., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada reţinerii şi a arestării preventive a acestuia începând de la data de 30 iunie 2008 la zi.
S-a luat act că reprezentantul legal al părţii vătămate minore, respectiv A.C.V. şi-a retras acţiunea civilă formulată anterior în cadrul procesului penal.
În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu – în faza de urmărire penală şi în faza de judecată – s-a dispus a fi avansată din fondurile speciale ale M.J., urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare.
Potrivit dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen. inculpatul F.M. a fost obligat să plătească suma de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 29 iunie 2008, inculpatul F.M. se afla în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, la locuinţa mamei sale situată pe strada Prisecii.
Pe aceeaşi stradă din municipiul Paşcani locuieşte şi partea vătămată minoră A.F.M. (născută la data de 31 mai 2001), împreună cu tatăl său şi cu cei patru fraţi minori.
În cursul zilei de 29 iunie 2008, inculpatul F.M. a mers la locuinţa sorei sale, I.M.P., pentru a sărbători ziua de naştere a acesteia, ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 18,00, inculpatul F.M. s-a deplasat la locuinţa familiei părţii vătămate, pentru a-l invita pe tatăl acesteia la aniversarea zilei de naştere a numitei I.M.P.. A.C.V. i-a spus inculpatului că va da curs invitaţiei mai târziu, întrucât trebuie să facă o cursă cu autoturismul proprietate personală.
De la locuinţa numitului A.C.V., inculpatul s-a reîntors la locuinţa sorei sale, unde a mai rămas aproximativ două ore.
În jurul orei 20,00 partea vătămată A.F.M. în vârstă de 7 ani, împreună cu sora sa, A.P., în vârstă de 3 ani, a plecat către locuinţa bunicilor, pentru a lua de la aceştia o sticlă cu lapte.
În timp ce minorele se deplasau către locuinţa bunicilor, în momentul în care au ajuns în dreptul SC M. SRL, situată pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Paşcani, au fost ajunse din urmă de către inculpatul F.M., care le-a abordat.
Profitând de credulitatea şi naivitatea specifică vârstei minorelor, inculpatul le-a convins, cu uşurinţă, să-l însoţească sub un pod aflat în apropiere.
Imediat ce au ajuns sub pod, inculpatul a aşezat-o pe minora A.P. pe o grindă a podului, după care a dezbrăcat-o pe partea vătămată A.F.M., aşezând-o pe spate, pe nisipul ce se găsea în locul respectiv. Apoi, inculpatul şi-a dat în jos, până în dreptul genunchilor, pantalonii şi lenjeria intimă şi s-a urcat deasupra minorei A.F.M., cu intenţia – cea mai probabilă – de a realiza un raport sexual normal, lucru pe care însă nu a reuşit să-l facă.
Apoi, inculpatul s-a aşezat în genunchi în faţa părţii vătămate, care se ridicase în picioare şi, în timp ce, cu o mână o ţinea, cu cealaltă mână a mângâiat-o în zona organelor genitale. La un moment dat, inculpatul a încercat să-şi introducă degetul în vaginul minorei A.F.M., moment în care a intervenit martorul V.E., care a strigat la inculpat, împingându-l totodată, fiind astfel întreruptă desfăşurarea activităţii infracţionale.
Surprins de apariţia martorului V.E., inculpatul F.M. s-a ridicat, s-a îmbrăcat şi a părăsit în fugă locul comiterii faptei.
În momentul apariţiei martorului V.E., partea vătămată era speriată şi plângea, motiv pentru care martorul s-a îngrijit să le scoată pe cele două minore de sub pod, lăsându-l astfel pe inculpat să părăsească zona respectivă.
De precizat este faptul că martorul V.E. a fost anunţat cu privire la împrejurarea că inculpatul F.M. se afla împreună cu cele două fetiţe sub pod, de către martorul P.M., persoană care a perceput momentul în care cei trei au coborât şi au intrat sub acel pod.
Întrucât martorul P.M. cunoştea împrejurarea că inculpatul F.M. fusese condamnat anterior pentru fapte privitoare la viaţa sexuală, comise asupra unor minori, l-a înştiinţat despre ceea ce văzuse, pe martorul H.R.G. care, la rândul său, l-a anunţat pe V.E. Martorii P.M. şi H.R.G. au susţinut că nu au mers ei să vadă ce se întâmpla sub pod, întrucât le-a fost frică de inculpat.
Imediat ce le-a scos de sub pod pe cele două minore, martorul V.E. a anunţat organele de poliţie care, la scurt timp, s-au prezentat la faţa locului.
În acelaşi timp, martorul H.R.G. l-a anunţat telefonic pe tatăl părţii vătămate minore, cu privire la cele întâmplate.
În baza sesizării primite, organele de poliţie au procedat la căutarea inculpatului F.M., acesta fiind găsit pe raza municipiului Paşcani şi condus la sediul poliţiei.
La data de 30 iunie 2008, a fost efectuată o cercetare la faţa locului, ocazie cu care minora parte vătămată, în prezenţa reprezentantului legal A.C.V. şi a unui psiholog, a relatat modul de derulare a faptelor, conducând organele de anchetă pe tot traseul pe care l-a parcurs în ziua precedentă.
Cu aceeaşi ocazie, sub podul indicat ca loc al comiterii faptei, a fost descoperit un recipient din material plastic, incolor, având capacitatea de 2 litri, cu privire la care minora parte vătămată a relatat că este cel pe care îl avea asupra sa, în momentul în care a fost acostată de inculpat şi în care voia să pună laptele de la bunici.
Partea vătămată A.F.M. a fost examinată în aceeaşi zi de medicul legist, constatându-se că nu prezintă semne de violenţă pe corp, are organele genitale infantile, este virgină şi că nu este posibil un raport sexual normal cu un adult, fără leziuni grave ale organelor genitale.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate minore, declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică întocmită cu aceeaşi ocazie, copia certificatului de naştere al părţii vătămate minore, rapoartele de evaluare psihologică din 30 iunie 2008 şi nr. 124 din 25 noiembrie 2008, procesul-verbal din 29 iunie 2008 întocmit de echipajul de poliţie sosit la faţa locului, copia sentinţei penale nr. 372/1998 a Tribunalului Iaşi, raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 5866/PSA din 28 octombrie 2008 întocmit de I.M.L. Iaşi, în care s-a concluzionat că inculpatul nu prezintă tulburări psihice şi că fapta imputată a fost săvârşită cu discernământ, coroborate cu declaraţiile martorilor V.E., P.M., H.R.G., P.C.P. şi C.N.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul F.M.
Parchetul a criticat sentinţa pronunţată ca fiind netemeinică, susţinând că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă mult prea blândă în raport cu faptele săvârşite, solicitând majorarea acesteia.
Inculpatul F.M., prin apărător, a solicitat, în principal, să se dispună achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost dedus judecăţii, iar, în subsidiar, să fie menţinută pedeapsa ce i-a fost stabilită de prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 2 din 19 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul F.M. şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 762 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 9 decembrie 2008 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 270 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu apărător oficiu.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Iaşi a constatat că, prima instanţă, printr-o analiză atentă a probelor administrate în cauză, prin înlăturarea declaraţiilor vădit nesincere şi verificarea tuturor apărărilor inculpatului, a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia acestuia, procedând la o justă încadrare în drept a faptei comise.
S-a apreciat că, declaraţiile părţii vătămate A.F., ale reprezentantului legal A.C.V., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, raportul de evaluare psihologică, care atestă că minora A.F.M. prezintă anxietate, frică, sentimente de insecuritate, cu recomandarea de a evita pe viitor contactul cu agresorul, de a fi atent supravegheată şi consiliată, declaraţiile martorului V.E., care l-a surprins pe inculpat dezbrăcat, aşezat în genunchi în faţa părţii vătămate, aflată în picioare, în timp ce cu o mână o ţinea, iar cu cealaltă mână o mângâia în zona organelor genitale şi ale martorilor P.M. şi H.R.G., care au perceput momentul în care inculpatul şi cele două fetiţe au coborât sub pod, iar ulterior l-au văzut pe inculpat ieşind de sub pod, în timp ce îşi trăgea pantalonii, se coroborează pe deplin şi dovedesc neîndoielnic vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de viol, sub forma tentativei, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Poziţia oscilantă a inculpatului şi revenirile asupra recunoaşterilor iniţiale sunt lipsite de suport probator şi denotă încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale.
Totodată, s-a apreciat că, pedeapsa a fost just individualizată de prima instanţă, neimpunându-se reformarea hotărârii sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care, în scris a reiterat motivul invocat în faţa instanţei de apel vizând individualizarea pedepsei, respectiv a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este într-un cuantum mult redus, în raport cu activitatea infracţională desfăşurată şi cu profilul moral al acestuia.
Prin concluziile orale formulate reprezentantul parchetului a invocat, în plus, şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea de viol în formă consumată prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., apreciind că nu finalizarea activităţii de deflorare a minorei determină încadrarea juridică a faptei în forma consumată a infracţiunii de viol, ci simpla agresiune sexuală, care nu presupune obligatoriu penetrarea, intromisiunea vaginală.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.
Totodată, încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită, sub acest aspect solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. fiind nefondată.
Astfel, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracţiunea de viol constă în „Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa".
Ca atare, infracţiunea de viol este o infracţiune complexă al cărei element material al laturii obiective se poate realiza, fie prin două acţiuni distincte, dar conjugate (actul sexual – acţiune scop, realizat prin acţiunea de constrângere – acţiune mijloc), fie printr-o acţiune (actul sexual) realizată în anumite condiţii care exclud consimţământul victimei (imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa).
Definirea actului sexual de orice natură a generat dificultăţi în practica judiciară, astfel că, în vederea unificării acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în soluţionarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. 3/2005) că prin act sexual de orice natură se înţelege „orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex".
În această interpretare, noţiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar şi cele nefireşti, heterosexuale.
Rezultă deci că, în înţelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex constituie act sexual.
Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracţiunea de viol.
Din cele expuse mai sus rezultă că, infracţiunea rămâne în forma tentativei ori de câte ori activitatea infracţională a fost oprită înainte de consumarea actului sexual. Limita superioară a tentativei de viol o constituie întreruperea acţiunii de executare înainte de realizarea actului sexual, iar dacă această limită a fost depăşită, există infracţiunea de viol în formă consumată.
Din probele administrate în cauză a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul, dându-şi seama că nu poate realiza un raport sexual normal cu partea vătămată, a luat hotărârea de a obţine satisfacţie sexuală, prin realizarea unui alt act sexual, respectiv introducerea degetelor în vaginul minorei. Astfel, minora A.F.M., în mod constant, a relatat că inculpatul a încercat să-i introducă „.. ceva în vagin", susţinere care se coroborează cu depoziţia martorului V.E. care a arătat că „F.M. era în genunchi în faţa fetiţei şi o ţinea cu o mână, iar cealaltă mână o avea în zona organelor genitale ale fetiţei". Acelaşi martor a mai arătat că, în momentul în care s-a apropiat de minoră, aceasta plângea şi i-a spus că are dureri în zona organelor genitale, acest aspect confirmând existenţa unei încercări de penetrare a vaginului părţii vătămate, nefinalizată însă.
În drept, fapta inculpatului F.M. care în seara zilei de 29 iunie 2008, a acostat-o pe partea vătămată minoră A.F.M. şi a condus-o sub un pod, unde a dezbrăcat-o, după care şi-a dat şi el în jos pantalonii şi lenjeria intimă şi, profitând de neputinţa victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa (dată fiind vârsta de numai 7 ani, vârstă la care minora nu are cunoştinţe privitoare la viaţa sexuală şi astfel nu înţelege ce i se întâmplă şi nici dezvoltarea fizică care să-i permită să opună o rezistenţă fizică), cu intenţia de a obţine o satisfacţie sexuală, a mângâiat-o în zona organelor genitale, încercând să introducă un deget în vaginul minorei, moment în care a intervenit martorul V.E. care a întrerupt astfel executarea, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Înalta Curte constată însă că recursul declarat de parchet este întemeiat sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.
Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
Faţă de pericolul social concret pe care îl prezintă fapta inculpatului, de împrejurările în care aceasta a fost comisă – asupra unei minore în vârstă de 7 ani, prin acostarea acesteia într-un loc public şi apoi prin conducerea ei într-un loc izolat (sub un pod), în prezenţa unui alt minor în vârstă de doar 3 ani, profitând de neputinţa victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa – de urmările produse, atât asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului părţii vătămate, Înalta Curte apreciază că, pedeapsa aplicată inculpatului, orientată spre limita minimă prevăzută de textul sancţionator este netemeinică, impunându-se majorarea cuantumului acesteia.
Trebuie avut în vedere, totodată, faptul că psihologul care a evaluat-o pe partea vătămată a constatat, ca şi consecinţe imediate ale abuzului la care minora a fost supusă, instalarea unei stări de anxietate, flash-back-uri cu scene din momentul abuzului, sentimente de insecuritate privind persoanele (de gen masculin) necunoscute, frică, teamă faţă de agresor şi lipsa încrederii în adulţi.
Cu privire la consecinţele pe termen lung pe care abuzul sexual le poate avea asupra psihicului părţii vătămate minore, specialistul a arătat că acestea pot fi multiple, întrucât o dată cu înaintarea în vârstă, partea vătămată va conştientiza implicaţiile şi semnificaţiile faptei comise asupra sa. Ca şi posibile consecinţe pe termen lung au fost enumerate : un nivel scăzut al stimei de sine, supraresponsabilizarea peste nivelul vârstei, evitarea relaţiilor intime şi chiar tulburări de dinamică sexuală, izolare afectivă şi socială.
De asemenea, inculpatul a săvârşit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, la scurt timp (aproximativ 3 luni), după ce fusese liberat condiţionat.
Astfel, la data de 18 martie 2008, inculpatul F.M. a fost liberat condiţionat din Penitenciarul Iaşi, din executarea unei pedepse de 13 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iaşi, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare privitoare la viaţa sexuală, ceea ce demonstrează că pedeapsa anterioară nu şi-a atins scopul.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 2/MF din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, privind pe inculpatul F.M.
Va casa Decizia mai sus menţionată şi, în parte, sentinţa penală nr. 762 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului şi în rejudecare:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare în pedepsele componente de 6 ani şi 6 luni închisoare şi restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iaşi.
Va înlătura sporul de 6 luni închisoare.
Va majora pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de viol, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 6 ani şi 6 luni închisoare, la 9 ani închisoare.
Va menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate a inculpatului şi, în baza art. 61 alin. (1) teza a III a C. pen., va contopi pedeapsa de 9 ani închisoare cu restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iaşi şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 iunie 2008 la 11 mai 2009.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.M., se va plăti din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 2/MF din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, privind pe inculpatul F.M.
Casează Decizia mai sus menţionată şi în parte, sentinţa penală nr. 762 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului şi în rejudecare:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare în pedepsele componente de 6 ani şi 6 luni închisoare şi restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iaşi.
Înlătură sporul de 6 luni închisoare.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de viol, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 6 ani şi 6 luni închisoare la 9 ani închisoare.
Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate a inculpatului şi, în baza art. 61 alin. (1) teza a III a C. pen., contopeşte pedeapsa de 9 ani închisoare cu restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iaşi şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 iunie 2008 la 11 mai 2009.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.M., se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 171/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2377/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
