ICCJ. Decizia nr. 2364/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2364/2009

Dosar nr. 8756/99/2008

Şedinţa publică din 23 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Iaşi, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 94 din 3 februarie 2009 l-a condamnat pe inculpatul H.G. la 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 406 din 28 mai 2007 a Judecătoriei Paşcani, pe care a adăugat-o la pedeapsa de 12 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 14 octombrie 2008 la zi şi, în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.

A constatat că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut pe baza probelor administrate că, în ziua de 14 octombrie 2008 inculpatul a mers la domiciliul fostei soţii, H.Z., de care a divorţat în anul 2007, iar aceasta a refuzat să se împace cu inculpatul.

Inculpatul a plecat, după care a revenit, a scos un cuţit din buzunar şi a lovit victima în zona gâtului, provocând decesul acesteia.

Potrivit raportului de autopsie, victima a fost lovită cu un cuţit în zona cervicală anterioară, prezentând o plagă cu secţiunea arterei carotide drepte, vene jugulare şi trahee cu instalarea insuficienţei cardio-circulatorie şi decesul victimei.

Inculpatul s-a apărat, în sensul că, ajuns la fosta soţie, a găsit-o cu numitul C.V., bănuit că ar avea relaţii cu victima, că s-au certat, iar victima şi martorul au aruncat o masă înspre el, lucru care l-a enervat şi provocat să scoată cuţitul.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul.

Prin apelul procurorului sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, pedeapsa aplicată fiind blândă în condiţiile în care inculpatul este recidivist. Instanţa a omis să dispună confiscarea cuţitului, motiv de desfiinţare a sentinţei pentru nelegalitate.

Inculpatul a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, a susţinut că se impune reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., a săvârşit fapta fiind provocat de victimă, pedeapsa fiind prea severă.

Prin Decizia nr. 52 din 16 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, apelul parchetului a fost admis, iar apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.

Rejudecând, Curtea a majorat pedeapsa de la 12 ani la 14 ani şi a menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare.

În baza art. 118 alin. (2) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul H.G. a cuţitului cu mâner de lemn, folosit la uciderea victimei.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul a atacat-o cu recurs. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat casarea deciziei şi menţinerea sentinţei, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţa de apel, rejudecând cauza, a făcut o nouă individualizare a pedepsei aplicată prin sentinţă inculpatului.

Apreciind că gradul de pericol social al infracţiunii nu a fost just evaluat de prima instanţă şi că inculpatul este recidivist, Curtea a majorat pedeapsa cu 2 ani, aceasta fiind situată în imediata apropiere a mediei dintre minimul şi maximul special.

Se constată că individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu există motive pentru reducerea ei.

Hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce reţinerea şi arestul preventiv executate de la 14 octombrie 2008 la data deciziei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.G. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2008 la 23 iunie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2364/2009. Penal