ICCJ. Decizia nr. 2489/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2489/2009
Dosar nr. 342/44/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2009
Examinând recursul de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 83/F din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara C.D., domiciliată în comuna Galbenu, sat Drogu, judeţul Brăila împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 336/P din 5 ianuarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi a obligat petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că petiţionara a sesizat organele de urmărire penală cu plângere împotriva subinspectorului de poliţie B.M., inspectorului de poliţie Ş.M., agentului şef T.C., agentului şef N.V., agentului principal G.I., agentului S.M., toţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Brăila pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi de art. 217 alin. (1) C. pen.
Petiţionara a susţinut că, la data de 1 august 2008, lucrătorii de poliţie au pătruns fără drept, prin distrugerea uşii, în locuinţa sa unde au efectuat o percheziţie domiciliară fără a fi prezenţi martori şi nu s-au legitimat.
Instanţa a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus, prin Rezoluţia nr. 336/P din 5 ianuarie 2009 neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) şi 10 lit. d) C. proc. pen.
Procurorul a reţinut că lucrătorii de poliţie reclamaţi au făcut parte dintr-o echipă care, la data de 1 august 2008, au efectuat o percheziţie la locuinţa petiţionarei. Acţiunea a avut ca scop prinderea lui C.G., fratele petiţionarei, care era dat în urmărire generală şi despre care existau date că s-ar ascunde în locuinţa petiţionarei.
S-a reţinut că lucrătorii de poliţie s-au prezentat la locuinţa petiţionarei în baza autorizaţiei de percheziţie din 31 iulie 2008 emisă de Judecătoria Făurei, au solicitat petiţionarei să deschidă şi, întrucât aceasta nu s-a conformat, au forţat uşa de la intrare. După pătrunderea în locuinţă au căutat persoana urmărită şi, întrucât aceasta nu a fost găsită, acţiunea s-a încheiat întocmindu-se procesul-verbal.
Procurorul a reţinut că actele premergătoare infirmă aspectele sesizate de petiţionară cu privire la efectuarea percheziţiei, astfel încât se impune neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Procurorul a reţinut că din actele premergătoare rezultă că după ce lucrătorii de poliţie au bătut la uşă şi au somat persoanele aflate înăuntru să deschidă, în locuinţă s-a aprins lumina şi mai multe persoane au început să alerge prin casă. În aceste condiţii lucrătorii de poliţie au considerat că persoana urmărită încearcă să scape şi au forţat dispozitivele de închidere a uşilor.
S-a mai reţinut că din actele dosarului rezultă că persoana urmărită reuşise anterior să scape.
Aşa fiind s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere.
Prin Rezoluţia nr. 123/II/2 din 16 februarie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată plângerea petiţionarei împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa a reţinut că petiţionara a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale susţinând că aceasta este nelegală întrucât făptuitorii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii la care se referă sesizarea.
Instanţa a reţinut că plângerea este nefondată întrucât percheziţia a fost legal efectuată în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Făurei şi a avut drept scop prinderea lui C.G., fratele petiţionarei care era dat în urmărire generală în vederea punerii în executare a mandatului din 19 mai 2005 emis de Tribunalul Brăila pentru executarea unei pedepse rezultante de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată pentru comiterea a două infracţiuni de tâlhărie.
S-a reţinut că înainte de a pătrunde în locuinţă lucrătorii de poliţie au făcut somaţia „Poliţia, deschideţi” şi cum uşa nu a fost deschisă şi având în vedere că acţiuni anterioare de prindere a celui căutat eşuaseră, s-a procedat la forţarea uşii pentru a se pătrunde în locuinţă.
Întrucât percheziţia avea ca scop prinderea unui bărbat şi în locuinţă se afla soţul petiţionarei, acesta a fost imobilizat doar până când s-a stabilit că nu este persoana căutată.
S-a mai reţinut că în timpul efectuării percheziţiei în locuinţa petiţionarei, C.G., persoana căutată, a fost găsit şi reţinut de o altă echipă operativă care acţiona simultan într-un alt imobil din aceeaşi localitate.
De asemenea s-a reţinut că procesul-verbal a fost semnat de petiţionară care a arătat că nu este de acord cu percheziţia şi modul în care a fost efectuată şi de un martor asistent.
Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 218/2002 potrivit cărora poliţiştii desfăşoară activităţi de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor şi altor hotărâri judecătoreşti, precum şi pe cele ale art. 422 alin. (11) C. proc. pen., conform cărora în vederea punerii în executare a unei hotărâri de condamnare definitivă organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
S-a reţinut că această din urmă dispoziţie legală este în concordanţă cu prevederile art. 8 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permit posibilitatea amestecului unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi corespondenţei, în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţii altora.
Aşa fiind activitatea lucrătorilor de poliţie nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu, ea fiind efectuată în virtutea atribuţiunilor de serviciu şi în conformitate cu legea.
Instanţa a mai reţinut că în mod corect s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere întrucât uşa de la intrare a fost forţată pentru a înlesni pătrunderea în locuinţă a lucrătorilor de poliţie în condiţiile în care cei din interior nu le-au permis accesul.
Petiţionara a declarat recurs susţinând că rezoluţiile date sunt nelegale deoarece nu a fost ascultat martorul care a asistat la percheziţie, i-a fost distrusă uşa, nu s-a consemnat în procesul-verbal că în locuinţă se afla şi fiica sa minoră şi că persoana urmărită este fratele său care a fost găsit la locuinţa lui.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Sentinţa recurată este legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că acţiunile lucrătorilor de poliţie au fost legitime şi pe deplin justificate, pătrunderea în locuinţa petiţionarei efectuându-se legal, în temeiul unei autorizaţii de percheziţie emise de organul competent în scopul depistării unei persoane date în urmărirea generală pentru punerea în executare a unei pedepse privative de libertate.
Este evident că este lipsită de relevanţă împrejurarea că cel urmărit nu a fost găsit în locuinţa petiţionarei ci într-un alt imobil din aceeaşi localitate, de o altă echipă de lucrători de poliţie care au acţionat simultan.
Nici faptul că procurorul nu l-a audiat pe cel care a asistat la percheziţie şi că intimaţii nu ar fi menţionat prezenţa unui minor în locuinţa percheziţionată nu constituie motive de nelegalitate sau de netemeinicie a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale deoarece nu modifică în niciun fel ceea ce rezultă din actele premergătoare.
Constatând că nu există niciun motiv de casare Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 83/F din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1929/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1933/2009. Penal → |
|---|
