ICCJ. Decizia nr. 2501/2009. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2501/2009

Dosar nr. 5502/1/2009

Şedinţa publică din 29 iunie 2009

Examinând recursul de faţă constată:

Prin încheierea din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2212/54/2008 s-a dispus, între altele, respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul C.C.V., care a invocat faptul că este necesară prezenţa sa în Franţa deoarece societatea pe care o administrează are un contract de colaborare cu o firmă franceză în vederea executării unui contract de construcţii.

S-a reţinut că împrejurările avute în vedere la luarea acestei măsuri, în urma revocării arestării preventive, nu s-au schimbat fiindcă, potrivit actului de acuzare, în bună parte activitatea inculpatului s-a desfăşurat o bună perioadă de timp în state din Uniunea Europeană iar instanţele române nu au posibilitatea legală, ca în mod direct şi efectiv, să controleze activitatea inculpatului în aceste state. S-a mai reţinut că inculpatul este acuzat de infracţiuni grave şi prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul a declarat recurs susţinând că încheierea este netemeinică şi nelegală.

Recursul nu este admisibil.

Conform art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Art. 141 C. proc. pen. reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunţată de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive şi alin. (1) teza ultimă a acestui articol menţionează expres că încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Aşa fiind, recursul declarat de inculpatul C.C.V. împotriva încheierii, prin care instanţa de apel i-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, este inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.C.V. împotriva încheierii din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2212/54/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2501/2009. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs