ICCJ. Decizia nr. 3553/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3553/2009
Dosar nr.2208/111/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 305 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei A.L.S., fiica naturală a I., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat inculpata la 5 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a), c), art. 76 C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa de mai sus, reţinerea din data de 5 februarie 2005 precum şi arestul preventiv de la 6 februarie 2005 la 25 iulie 2005.
A menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpată prin Decizia penală nr. 460/R/2005 a Curţii de Apel Oradea.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului T.D.V., fiul lui P. şi E., din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. cu art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei de mai sus, precum şi a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 246 C. proc. pen. a obligat în solidar inculpaţii să plătească în favoarea părţii civile M.F.P. - Trezoreria Oradea suma de 238.557,52 RON despăgubiri civile, din care 201.200 RON valoarea nominală a certificatelor despăgibite şi 37.357,52 RON dobânda la zi plătită despăguibiţilor, reprezentând paguba creată de inculpaţi prin faptele comise, cu majorările de întârziere calculate de la data despăgubirii fiecărui titular de certificat până la data plăţii efective pentru suma despăgubită.
A dispus anularea precum şi confiscarea specială a Certificatelor de Trezorerie şi a Notelor de Fundamentare Internă falsificate de inculpată şi folosite de aceasta în vederea răscumpărării în fals a certificatelor, înscrisuri ataşate la dosarul cauzei.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 2500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.
A dispus virarea din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor a sumei de 40 RON, onorariul apărător oficiu B.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima a instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În vederea atragerii de fonduri de la populaţie, necesare dezvoltării şi modernizării unor activităţi deosebit de importante pentru buna funcţionare a statului, M.F.P. a emis în repetatea rânduri certificate de trezorerie în baza cărora, persoane interesate aveau o alternativă de a-şi investi economiile în afara depozitelor bancare, certificate ce beneficiau de o dobândă mai mare decât cea oferită de bănci şi în plus, sumele de bani investite erau garantate de stat.
Pentru ca cetăţenii să poată accesa aceste certificate de trezorerie s-a dispus distribuirea lor prin administraţiile finanţelor publice din teritoriu, sens în care şi A.F.P. din Oradea a fost însărcinată să efectueze operaţiuni de emitere a certificatelor de trezorerie către populaţie şi de răscumpărare a acestora la scadenţă, moment în care, titularilor urmau să le fie remise sumele investite şi dobânzile aferente.
Fată de credibilitatea deosebită de care s-au bucurat emisiunile de certrificate de trezorerie ale M.F.P., foarte mulţi cetăţeni au ales această formă de investire a economiilor, astfel încât activitatea inculpatei şi a învinuiţilor a fost de natură să inducă opiniei publice un sentiment de încredere în instituţiile descentralizate ale autorităţilor publice, împrejurare ce măreşte gradul de pericol social al faptelor acestora.
La data de 4 februarie 2005, urmare a unei plângeri depusă la organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Bihor, de către A.F.P. Oradea, s-a sesizat activitatea infracţională a inculpatei A.L.S., desfăşurată de aceasta în intervalul 11 iulie 2002 - 3 noiembrie 2004, urmare căreia inculpata a creat un prejudiciu total de 6.593.111.125 lei reparat parţial, părţile vătămate s-au constituit părţi civile cu suma de 2.149.111.126 lei.
Din cercetările efectuate s-a constatat că inculpata, în perioada indicată mai sus, a fost angajată în funcţia de inspector asistent cu atribuţii de casieră în cadrul Serviciului Casierie Tezaur Vânzare şi Gesiune Titluri de Stat din A.F.P. Oradea şi la iniţiativa inculpatului T.V.D., cu care până în momentul arestării sale a avut o relaţie intimă de lungă durată, în care inculpata s-a implicat emoţional, aceasta a observat că poate să-şi însuşească sume mari de bani, pe care cei doi să-i folosească în interes propriu, cu risc minim ca activitatea lor infracţională să fie descoperită, cu atât mai mult cu cât, inculpata se bucura de încredere din partea colegilor de serviciu.
În realizarea acestei rezoluţii infracţionale, inculpata, profitând de faptul că o parte din cetăţenii care înţelegeau să-şi investească economiile prin cumpărarea unor certificate de trezorerie o cunoşteau, precum şi de împrejurarea că de multe ori, cetăţenii doritori de a face astfel de investiţii erau în număr mare la sediul A.F.P. Oradea, îi inducea pe aceştia în eroare pentru a-i fi remise sumele de bani ce urmau să fie investite, promiţându-le că atunci când va fi mai liberă, va efectua operaţiunile de cumpărare a certificatelor de trezorerie, iar în ziua următoare le va remite înscrisul doveditor al investiţiei. Apoi, inculpata emitea certificatele de trezorerie şi încasa sumele de bani aferente, însă înainte de predarea înscrisurilor către titulari, profitând de încrederea pe care colegele o aveau în inculpată, le-a rugat pe învinuitele B.L., P.R.G., M.A., B.M., B.V. - inspectori de specialitate - în cadrul aceluiaşi serviciu să întocmească notele de fundamentare internă pentru răscumpărarea unor certificate pe care ea le prezenta acestora gata semnate la rubrica „titular". Aceste semnături la rubrica „titular" de pe certificatele de trezorerie erau executate în fals, în locul titularilor, de către inculpata A.L.S., înainte de a le prezenta referentelor.
Pentru a le întări convingerea colegelor sale, inculpata A.L.S. le comunica faptul că titularii certificatelor pe care ea le prezenta ar fi în incinta trezoreriei şi că ar dori să-i servească cu întâietate întrucât îi sunt cunoştinţe. Referentele nu mai verificau dacă respectivele persoane se aflau sau nu în incinta trezoreriei, chiar dacă, potrivit Normelor Metodologice emise de M.F.P., erau obligate să se convingă de faptul că titularii certificatelor sunt cei care le prezintă spre răscumpărare, cu atât mai mult cu cât aceste certificate erau răscumpărate în aceeaşi zi sau cel mult a doua zi de la emitere şi neglijându-şi atribuţiile de serviciu, întocmeau direct notele de fundamentare internă în fals, prin care certificau faptul că titularul certificatului şi-a arătat în mod expres dorinţa de a răscumpăra certificatele, pentru certificatele de trezorerie pe care le prezenta inculpata A.L.S. şi operau în calculator respectivele răscumpărări.
În continuare, inculpata îşi însuşea sumele de bani reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie, în măsura în care, titularii acestora nu aveau niciun moment intenţia de a le răscumpăra, iar titularilor le preda certificatul de trezorerie pe care nu îl introducea în dosarul de răscumpărare al zilei respective, menţinându-i pe titulari în eroare, prin încredinţarea acestora că li s-a remis un titlu de valoare valabil, care la scadenţă le va permite restituirea investiţiei şi a dobânzii aferente, cu toate că în momentul predării certificatelor, ele figurau în evidenţa administraţiei financiare ca fiind răscumpărate.
La sfârşitul programului, cu ocazia întâlnirilor intime dintre inculpata A.L.S. şi inculpatul T.V.D., aceasta îi preda inculpatului sumele de bani însuşite, după o înţelegere prealabilă, respectiv în locurile în care se consuma relaţia dintre ei ori în autoturismul inculpatului, în aşa fel încât, la această operaţiune să nu existe martori şi date privind sentimentele pe care inculpata le nutrea faţă de inculpat, nu s-a pus niciodată probleme întocmirii unor documente justificative în acest sens.
La scadenţa certificatelor deja răscumpărate în fals de către inculpată, aceasta răscumpăra în fals alte certificate de trezorerie prin aceeaşi modalitate, emise pentru alţi titulari şi din valoarea acestora oferea titularilor primelor certificate, care se prezentau la ghişeu, valoarea nominală şi dobânda certificatelor pe care le răscumpărase în fals.
Pentru a nu-i fi stopată activitatea infracţională, inculpata A.L.S. nu lipsea niciodată de la serviciu, nici măcar în concediu de odihnă sau de boală, pentru a nu risca, la data răscumpărării, să se prezinte un titular al certificatelor de trezorerie şi în măsura în care inculpata lipsea, să se constate că în evidenţele administraţiei financiare, certificatul figura deja răscumpărat.
Activitatea infracţională a inculpatei A.L.S. a început la 11 iulie 2002 şi s-a desfăşurat până la începutul lunii februarie 2005, atunci când a lipsit de la serviciu întrucât inculpatul T.D.V. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în faţă şi astfel nu s-a putut prezenta la serviciu. în acea dată, unul din titularii ai căror certificate fusese deja răscumpărate de către inculpată, partea vătămată C.N., s-a prezentat la Administraţia Financiară şi i s-a comunicat că în evidenţele acestei instituţii figurează că şi-a răscumpărat înainte de scadenţă certificatul.
Potrivit probelor administrate în cauză, inculpatul T.D.V. a investit o parte din banii primiţi de la inculpata A.L.S. în produse petroliere pentru staţia P. proprietatea SC D. SRL Oradea, la care inculpatul este administrator şi de pe urma vânzării mărfii a achiziţionat apartamentele situate în Oradea.
La cumpărarea apartamentului, cei doi inculpaţi au fost împreună, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat între inculpata A.L.S. şi vânzătorii imobilului C.D.D. şi C.A.
Inculpatul T.D.V. nu a recunoscut comiterea faptei, declarând că a achiziţionat cele două apartamente cu bani primiţi de la părinţii săi şi de la un văr, dar a recunoscut că în apartament se află mai multe obiecte de mobilier aparţinând inculpatei A.L.S., ceea ce dovedeşte că cele două apartamente au fost achiziţionate de cei doi împreună, din sumele de bani provenite din comiterea infracţiunilor.
Probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi faza de judecată dovedesc că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Din probele administrate în cauză, inclusiv din declaraţiile inculpatei A.L., rezultă că părţile s-au cunoscut în cursul anului 2003, iar din rechizitoriul întocmit în cauză rezultă că inculpata şi-a început activitatea infracţională în cursul anului 2002, luna iulie, deci înainte de a-l cunoaşte pe inculpatul T.D., astfel că nu poate susţine că inculpatul a fost cel care a determinat-o să comită faptele.
În ce-l priveşte pe inculăatul T.D.V., deşi din probele dosarului rezultă că inculpata A.L. şi-a început activitatea infracţională înainte de a-l cunoaşte pe inculpat, după ce s-au cunoscut a ajutat-o pe inculpată, prin acte de complicitate, însuşindu-şi la rândul său anumite sume de bani, iar în perioada cât s-au aflat în relaţii de prietenie a achiziţionat apartamentele.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii A.L.S. şi T.D.V.
Inculpata A.L. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise în aceea de abuz de încredere, inculpatul T.D. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu a avut nici o contribuţie la activitatea infracţională a inculpatei A.L., iar parchetul a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei de fond cu privire la menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei A.L. şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului T., considerând că faţă de fapta comisă şi de persoana inculpatului, nu se justifică aplicarea art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 29/ A din 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei penale nr. 305/ P din 19 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că a menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa din 10 februarie 2005 în ce priveşte imobilul aparţinând inculpatei A.L. şi sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa din 28 aprilie 2005 în ce priveşte imobilele proprietatea inculpatului T.D.V., ambele ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
S-a dispus anularea şi confiscarea cerctificatelor de trezorerie de la filele 126-135; 191 vol. I dosar urmărire penală şi f. 133 vol. II dosar urmărire penală.
S-au respins apelurile declarate de inculpaţii A.L.S. şi T.D.V., s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârşite de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.
S-a reţinut că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora cât şi cu privire la modalitatea de executare, având în vedere un vast material probator din care rezultă tară dubiu că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul T.D.V.
Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Oradea a criticat Decizia instanţei de apel cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.D.V., invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând Măturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi executarea pedepsei în regim de detenţie.
Inculpatul T.D.V. a criticat hotărârea instanţei de apel în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt în ce priveşte aprecierea probelor şi reţinerea vinovăţiei acestuia, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat de inculpatul T.D.V., Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta este nefondat.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă cu prisosinţă vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţinii de complicitate la infracţiunea de delapidare, săvârşită de inculpata A.L.S., situaţia de fapt fiind corect stabilită.
Deşi din probele dosarului rezultă că inculpata A.L. şi-a început activitatea infracţională înainte de a-l cunoaşte pe inculpat, din aceleaşi probe rezultă că el a ajutat-o prin acte de complicitate, însuşindu-şi la rândul său anumite sume de bani. Din declaraţiile date în cauză, deşi a avut o atitudine oscilantă, încercând să inducă în eroare instanţa, rezultă că în perioada în care a avut relaţii intime cu inculpata A.L., inculpatul T. a achiziţionat apartamentele şi a profitat de pe urma faptelor inculpatei, ca dovadă fiind şi faptul că în aceeaşi perioadă, cei doi au achiziţionat la multe apartamente şi s-au prezentat împreună la vizionarea acestora.
Nu este de neglijat nici faptul că, fiind testat cu aparatul poligraf, s-a evidenţiat nesinceritatea lui la întrebarea dacă a primit bani din răscumpărarea certificatelor de trezorerie şi a indicat locul unde inculpata A.L. ascunsese certificatele, de unde concluzia că era în cunoştinţă de cauză în legătură cu activitatea infracţională a acesteia.
Apărările inculpatului T.D.V. cu privire la achiziţionarea celor două apartamente menţionate mai sus, nu pot fi primite, din declaraţiile date pe parcursul procesului penal, atât de el cât şi de rudele lui, rezultând totala nesinceritate, încercarea de a induce în eroare instanţa şi de a scăpa de răspundere.
Astfel, din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că părinţii inculpatului nu au deţinut niciodată suma de 550.000.000 lei, necesară pentru achiziţionarea apartamentului din Oradea, singurele lor venituri fiind pensia şi comercializarea produselor agricole provenite din gospodărie, iar din declaraţiile date de numitul T.A. rezultă intenţia acestuia de a-şi ajuta verişorul, respectiv pe inculpatul T.D.V. Declaraţiile date sunt tendenţioase şi pline de neconcordanţe şi nu a putut oferi o explicaţie a motivului pentru care până în luna decembrie 2004 nu a făcut niciun demers pentru a trece apartamentul pe numele său.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză au fost corect apreciate, în raport de care au fost reţinute fapte şi împrejurări conforme cu realitatea, ce au condus la stabilirea rară dubiu a vinovăţiei inculpatului T.D.V.
În ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o anumită durată, dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar tară executarea acesteia.
Conform prevederilor art. 52 C. pen. referitor la pedeapsă şi scopul ei, „pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială."
Deci pentru a fi dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie întrunite anumite condiţii referitoare la faptă şi făptuitor, respectiv la pericolul social pe care îl prezintă infracţiunea comisă şi pedeapsa aplicată precum şi la atitudinea subiectivă a inculpatului.
În speţă, deşi atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut atitudinea nesinceră a inculpatului T.D.V. pe tot parcursul procesului penal, au apreciat în mod eronat că scopul pedepsei poate fi atins şi iară executarea acesteia, având în vedere că a fost încadrat în muncă şi nu a fost cunoscut cu antecedente penale.
Examinând cauza sub aspectul faptelor săvârşite dar şi al făptuitorilor, Înalta Curte constată că deşi inculpata A.L. este autoarea infracţiunii de delapidare, din probele administrate rezultă că inculpatul T.D.V. a avut o contribuţie morală, înlesnind astfel săvârşirea infracţiuni, de pe urma căreia a beneficiat sub forma unor sume mari de bani.
Nu numai că inculpatul T.D.V. a susţinut-o moral pe inculpata A.L. şi a beneficiat de pe urma infracţiunii săvârşite de aceasta, dar atitudinea sa nesinceră, de nerecunoaştere a faptelor în faţa unor probe certe de vinovăţie, încercarea de a induce în eroare instanţele prin atragerea de partea sa a unor rude, care să declare că banii provin de la acestea şi prin întocmirea unor acte civile simulate, demonstrează atitudinea incorectă a inculpatului faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Având, deci, în vedere atitudinea inculpatului T.D.V. pe tot parcursul procesului penal, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond nu va putea fi atins fără executarea acesteia.
Ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se vor casa Decizia atactă şi sentinţa instanţei de fond numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului T.D.V., se va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare într-un loc de detenţie.
Se va respinge recursul declarat de inculpatul T.D.V. împotriva aceleiaşi decizii şi va fi obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 29/ A din 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul T.D.V.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 305 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Bihor numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului T.D.V. şi rejudecând: înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în baza art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) într-un loc de detenţie, conform art. 57 C. pen. înlătură aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Menţine celelelate dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.D.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat T.D.V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 2 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3463/2009. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2182/2009. Penal → |
|---|
