ICCJ. Decizia nr. 3723/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3723/2009

Dosar nr. 8717/1/2009

Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 2108/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 378 alin. (11) C. proc. pen., invocată de recurentul inculpat A.I.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs, prin avocat, inculpatul A.I.

Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârea instanţei sub aspectul greşitei respingeri a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale , în cauză fiind încălcate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu consecinţa împiedicării instanţei constituţionale de a-şi exercita competenţa de a decide asupra excepţiei invocate.

Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.

Din actele şi lucrările dosarului, se constată că prin sentinţa penală nr. 2707/2007, Judecătoria Sectorului 5 a dispus, printre alte dispoziţii, şi condamnarea inculpatului A.I. în baza art. 178 alin. (2), (5) C. pen. la 6 ani închisoare, în baza art. 184 alin. (2), (4) C. pen. la 2 ani închisoare, iar în baza art. 85 pct. 1 din OUG nr. 195/2002 la 3 ani închisoare, dispunându-se ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 120/A din 19 februarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile formulate de inculpat şi părţile civile şi a modificat, în parte, sentinţa penală atacată atât sub aspectul laturii civile, cât şi penale, decizie care a fost atacată cu recurs de parchet şi de către părţi.

În cadrul acestei faze procesuale, inculpatul A.I. a invocat, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, instanţă de recurs, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României, susţinând că această normă legală aduce atingere dreptului unui acuzat de a participa activ la soluţionarea pricinii în care este inculpat, în condiţiile obligaţiei instanţei de apel de a-l audia doar dacă acesta nu a fost audiat de instanţa fondului şi nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare împotriva acestuia.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este admisibilă atunci când excepţia vizează o lege, ordonanţă, dispoziţie dintr-un astfel de act normativ care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia, este invocată de părţi, procuror sau din oficiu de către instanţă şi nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

La prima vedere, în cauză, cerinţele textului de lege citat ar fi îndeplinite, dar în fapt, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen. este inadmisibilă, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, în condiţiile în care, în fapt, prin această cerere se tinde, pe de o parte, la tergiversarea cauzei în care recurentul este inculpat, iar pe de altă parte, această solicitare ar putea reprezenta o eventuală critică adusă soluţionării cauzei de către instanţa de apel.

După cum corect a reţinut şi prima instanţă, art. 378 alin. (11) C. proc. pen. nu conţine o interdicţie a audierii inculpatului în faza apelului.

Astfel, în alin. (1) al acestui articol se prevede că instanţa de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe noi administrate în faţa instanţei de control judiciar.

În alin. (11) sunt prevăzute situaţiile în care instanţa de apel este obligată să dispună audierea inculpatului (situaţia în care inculpatul nu a fost audiat de către prima instanţă şi situaţia în care nu a fost pronunţată o soluţie de condamnare împotriva acestuia), situaţii care nu se regăsesc în cauză.

Rezultă că nimic nu se opune ca instanţa de apel, să procedeze la reaudierea inculpatului, reaudiere care, în speţă, nu a avut loc faţă de poziţia procesuală a inculpatului care a învederat tribunalului că nu are declaraţii noi de făcut în raport cu cele anterioare.

În consecinţă, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru a putea fi sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, întrucât această instanţă nu se poate pronunţa cu privire la utilitatea sau cu privire la administrarea şi interpretarea unei probe, în vederea influenţării soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de judecată.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2108/3/2008 (730/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3723/2009. Penal