ICCJ. Decizia nr. 738/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 738/2009

Dosar nr. 443/1/2009

Şedinţa publică din 8 aprilie 2009

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19 ianuarie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea petiţionarului D.M., în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva lucrării nr. 19322/5917/VIII/1/2008 din 30 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Examinând actele dosarului cauzei, Înalta Curte are în vedere că prin adresa nr. 19322/5917/VIII/1/2008 din 30 octombrie 2008 a unităţii de parchet nominalizată a fost încunoştinţat petiţionarul D.M. că plângerea sa, înregistrată sub numărul de mai sus, a „a fost conexată la lucrarea nr. 377/111/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, iar prin rezoluţia din 24 ianuarie 2007 s-a respins ca neîntemeiată, aspect ce v-a fost comunicat prin adresa cu acelaşi număr, datată 31 ianuarie 2007.

De asemenea, a fost respinsă şi plângerea formulată de dvs. împotriva soluţiei menţionate şi vi s-a comunicat şi modul de soluţionare a acestei lucrări la 20 martie 2007 (adresa nr. 2231/727/2007)".

Concomitent, la dosarul administrativ transmis de unitatea de parchet, există şi nota scrisă nr. 19322/5917/VIII/1/2008 din 24 octombrie 2008, întocmită de către unul din procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se arată că:

„Prin memoriul adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 octombrie 2008, numitul D.M. a solicitat soluţionarea lucrării nr. 16239/2006 privind aspecte reclamate de petiţionar la 27 decembrie 2006.

Verificările efectuate la grefa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au relevat faptul că plângerea petentului înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 16239/2006 vizează solicitarea numitului D.M. privind efectuarea de cercetări penale faţă de magistraţii din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, fiind conexată la lucrarea nr. 377/111/2007 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

Prin rezoluţia nr.377/111/2007 din 24 ianuarie 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea susnumitului, fapt ce i-a fost comunicat prin adresa cu acelaşi număr din 31 ianuarie 2007.

De asemenea şi plângerea împotriva modului de soluţionare a lucrării nr. 377/111/2007, s-a respins prin rezoluţia procurorului şef de secţie nr. 2231/727/2007 din 1 martie 2007, comunicată petentului.

În consecinţă, propun închiderea lucrării".

Cum pe de altă parte plângerile (cum este cazul şi celei de faţă a petiţionarului D.M.), în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., din chiar denumirea marginală a textului de lege indicat, se formulează de către persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate exclusiv împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, rezultă fără echivoc, pe calea unui silogism logico-juridic şi formal, că plângerea petiţionarului D.M. nefiind îndreptată împotriva unei atare rezoluţii sau ordonanţe a procurorului, ci vizând o adresă administrativă de răspuns, se priveşte ca inadmisibilă, faţă de dispoziţiile deja suscitate şi urmează a fi respinsă ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul D.M. împotriva lucrării nr. 19322/5917/VIII/1/2008 din 30 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 738/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond