ICCJ. Decizia nr. 721/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 721/2009
Dosar nr. 604/1/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 92 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la art. 2781 alin. (1) – (12) C. proc. pen., dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 273 din 27 octombrie 2008.
Constatând că excepţia invocată nu este motivată şi nu are legătură cu obiectul cauzei, instanţa a respins-o ca inadmisibilă în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a reţinut netemeinicia plângerii formulate de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale privind pe intimaţii C.C.L. şi U.D., adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1343/11/2/2008.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a declarat recurs, susţinând că în mod nelegal i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe care a reiterat-o şi în recurs, precum şi plângerea la instanţă. A solicitat trimiterea excepţiei de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, considerând că ea este admisibilă.
Examinând motivul de recurs referitor doar la modul de soluţionare a sesizării cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. (1) - (12) C. proc. pen., care trebuie examinat cu prioritate, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, iar recursul nu este fondat.
Cererea de sesizare conţinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) - (12) C. proc. pen., formulată de petent la Curtea de Apel Bucureşti nu este, într-adevăr motivată, nici în raport cu textele constituţionale şi nici cu conţinutul textelor procedurale penale a căror conformitate cu Constituţia este contestată prin excepţie.
Nu a fost motivată nici în instanţa de recurs, deoarece simpla indicare a unor articole din Constituţie nu valorează ca motivare a neconstituţionalităţii.
Textele a căror neconstituţionalitate se solicită nu au legătură cu obiectul procesului (plângerea împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale) şi nici cu judecarea în fond a cauzei.
Fără a putea soluţiona fondul excepţiei, Înalta Curte a reţinut că tocmai textul contestat îi dă acces la justiţie petentului şi nu impune nici o discriminare pentru petenţi în raport cu calitatea intimaţilor.
Totodată, Înalta Curte a considerat că nu se poate ridica în recurs o nouă excepţie cu acelaşi obiect, ci trebuie soluţionat cu prioritate recursul declarat de petent, având ca obiect modul de rezolvare, de către instanţa de fond, a sesizării Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi petent.
Altfel, s-ar încălca dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, referitoare la recurs şi la instanţa superioară competentă să judece recursul.
În consecinţă, constatând că în mod legal curtea de apel a respins sesizarea, fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de petent, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul acestuia, doar sub acest aspect, şi a fixat termen de judecată, cu citarea părţilor pentru soluţionarea recursului declarat de petent împotriva modului de judecare a plângerii formulate de petent.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a făcut contestaţie în anulare, fără a o motiva însă.
Examinând demersul judiciar, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Examinând cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen., se constată că niciunul dintre acestea nu îşi găseşte incidenţa în cauză.
Contestatorul a fost prezent pe data de 16 ianuarie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie când s-a judecat cauza şi a pus concluzii.
În consecinţă, nefiind aplicabil nici un caz don cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare şi va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.C.V. împotriva deciziei penale nr. 92 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 709/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 765/2009. Penal → |
|---|
