ICCJ. Decizia nr. 973/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 973/2009
Dosar nr. 3704/2/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 249 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.V. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 1118/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimata P.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., 242 alin. (1) C. pen. şi art. 43 din Legea nr. 10/2001 modificată, arătând în motivarea plângerii sale, că intimata în calitate de avocat a desfăşurat activităţi cu conotaţie penală în Dosarul nr. 5091/1999 al Tribunalului Municipiului Bucureşti în care s-a pronunţat Decizia nr. 421 din 6 septembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa a mai reţinut că prin ordonanţa din 3 aprilie 2008 s-a dispus în Dosarul nr. 1118/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti neînceperea urmăririi penale faţă de intimata P.A. sub aspectul infracţiunilor reclamate, precum şi disjungerea cauzei faţă de alţi intimaţi şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti pentru soluţionare.
A constatat instanţa, din ansamblul probatoriului administrat în faza actelor premergătoare dar şi din înscrisurile şi precizările făcute cu ocazia judecăţii că, demersurile făcute de intimată (la care se referă petentul) au vizat valorificarea intereselor legitime ale părţii pe care o asista, în condiţiile respectării obligaţiilor legale şi deontologice.
Instanţa a apreciat că datele şi informaţiile strânse în cadrul actelor premergătoare susţin soluţia de netrimitere în judecată a intimatei, iar aspectul susţinut de petent cu ocazia judecăţii în fond, în sensul că intimata ar fi nesocotit conţinutul unor decizii ale Înaltei Curţi, nu conturează o activitate cu conţinut penal, deoarece sarcina aplicării dispoziţiilor legale relevante precum şi a jurisprudenţei cu implicaţie asupra problemelor de drept dezbătute revine organelor judiciare sau administrative.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs petentul care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut că în mod greşit plângerea sa a fost respinsă, în condiţiile în care nu s-a făcut în mod concret nicio cercetare în cauză, iar instanţa nu şi-a manifestat rolul activ în aflarea adevărului.
Petiţionarul recurent a solicitat casarea sentinţei penale pronunţată de prima instanţă şi pe fond admiterea plângerii sale, desfiinţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatei P.A.
Examinând actele şi lucrările de la dosar, respectiv hotărârea atacată Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionar este nefondat.
Înalta Curte reţine că prin mai multe plângeri penale înregistrate la 5 decembrie 2006 şi, respectiv, 11 decembrie 2006, ulterior conexate, M.V. a sesizat săvârşirea mai multor infracţiuni de către mai multe persoane, astfel:
La solicitarea numitului F.S., în cursul anului 2004, în calitate de director al SC A.B. SA, M.A.I. a modificat fără drept contractele de vânzare-cumpărare încheiate de această societate cu foştii chiriaşi ai imobilului situat în Bucureşti, str. L., sector 4 (între care şi M.V.), în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, dând o nouă numerotare a apartamentelor din acest imobil.
Ulterior, contractele de vânzare-cumpărare astfel modificate au fost folosite de F.S. şi apărătorul acestuia, avocat P.A., în scopul de a produce consecinţe juridice.
Totodată, M.V. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de membrii Comisiei Interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 44 alin. (1) şi art. 45 din Legea nr. 10/2001 modificată, art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen.
În motivare s-a arătat că membrii comisiei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 15984/2001, dispunând în mod nelegal restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. L., sector 4 către F.R. şi P.R.Ş., deşi aceştia nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai proprietarului (C.M.) de la care a fost naţionalizat bunul în baza Decretului nr. 92/1950.
De asemenea, în plângere s-a mai menţionat că, deşi notificatorii au primit despăgubiri înainte de anul 1990, comisia a propus retrocedarea în natură.
În fine, persoana vătămată a mai solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii F.R., P.R.Ş., F.S. şi P.A. (avocat) sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 43 din Legea nr. 10/2001 modificată.
După cum se arată în această sesizare, numiţii F.R. şi P.R.Ş., reprezentaţi de F.S., au solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, în cursul anului 2001, restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. L., sector 4, cunoscând că nu sunt îndreptăţiţi în acest sens.
S-a mai susţinut că avocatul P.A. a ascuns instanţelor judecătoreşti existenţa unui certificat de moştenitor eliberat în urma decesului defunctului N.M., cu scopul de a crea o altă aparenţă juridică decât cea corespunzătoare realităţii.
După începerea cercetărilor M.V. a depus la dosarul cauzei o declaraţie (datată 13 noiembrie 2007) prin care arăta că F.S. şi P.A. au comis infracţiunea prevăzută de art. 242 C. pen., constând în aceea că aceştia au sustras din arhiva Tribunalului Bucureşti Dosarul civil nr. 5091/1999.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri definitive şi irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între SC A.B. SA cu foştii chiriaşi M.V. (petent în cauza de faţă) şi M.G., iar ulterior Primarul General al Municipiului Bucureşti a dispus restituirea în natură către numita F.R., modificând art. 1 al dispoziţiei din 10 septembrie 2004 prin dispoziţia din 26 septembrie 2005.
La 20 iulie 2006 prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti s-a modificat art. 1 al dispoziţiei din 10 septembrie 2004 astfel cum a fost modificat prin dispoziţia din 26 septembrie 2005 în sensul restituirii în natură numitei F.R. a imobilului compus din construcţii, teren în suprafaţă de 167 m.p., teren în suprafaţă de 68 m.p. (aflat sub corpul B de clădire) şi teren în suprafaţă de 148 m.p. (aflat sub corpul A de clădire).
A mai rezultat că, în ce priveşte contractele în cauză, constatarea nulităţii absolute a acestora a fost solicitată de F.R., asistată fiind de apărătorul acesteia, avocat P.A. (intimată în prezenta cauză).
În urma emiterii dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti din 21 aprilie 2004, la solicitarea aceleiaşi persoane, F.R. (prin reprezentantul său), SC A.B. SA prin directorul M.A.I. a renumerotat apartamentele din cele două corpuri de clădire, sens în care au fost modificate şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu foştii chiriaşi în anii 1996 - 1997.
Pe baza acestei situaţii de fapt rezultată în urma actelor premergătoare efectuate, printr-o ordonanţă din 3 aprilie 2008 procurorul a dispus în baza art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de intimata P.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 242 alin. (1) C. pen. şi art. 43 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Faţă de celelalte persoane cercetate la plângerea petentului s-a dispus prin aceeaşi ordonanţă disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti.
În motivarea ordonanţei s-a argumentat în sensul că pentru stabilirea calităţii de moştenitori ai fostului proprietar analizarea filiaţiei a fost făcută de către autorităţile administraţiei publice şi de către instanţele de judecată cu ocazia soluţionării mai multor cauze formulate de părţile în litigiu, astfel că o eventuală omitere de prezentare a unui certificat de moştenitor nu poate fi de natură să atragă răspunderea penală a avocatului, iar pe de altă parte dispoziţiile Legii nr. 51/1995 republicată prevăd că avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altui organ administrativ de jurisdicţie, numai dacă susţinerile sunt în legătură cu apărarea în cauza respectivă şi sunt necesare stabilirii adevărului.
S-a mai motivat în sensul că atâta timp cât notificarea adresată Primăriei Municipiului Bucureşti a fost admisă nu se poate susţine că are caracter abuziv, iar referitor la infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen. imputată de asemenea intimatei de către petent s-a constatat că nu sunt confirmate de mijloacele de probă administrate.
Plângerea formulată de petiţionarul M.V. în temeiul art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia nr. 831/II/2/2008 din 22 mai 2008.
Nemulţumit de soluţie petentul s-a adresat cu plângere la instanţa de judecată potrivit art. 2781 C. proc. pen., iar prin Sentinţa penală nr. 249 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea, menţinând ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimată.
Înalta Curte verificând hotărârea recurată în raport cu criticile invocate cât şi din oficiu constată că susţinerile recurentului sunt infirmate de actele premergătoare efectuate în cauză şi în urma cărora nu a rezultat că actele folosite de intimată, în calitatea sa de avocat, pentru susţinerea apărărilor clientei sale în dosarele civile în discuţie ar fi fost false.
Pe de altă parte chiar în ipoteza în care ar fi existat un astfel de act fals nu a rezultat că intimata ar fi avut cunoştinţă despre caracterul fals al actului.
Aşa fiind, hotărârea primei instanţe, de respingere a plângerii formulate de petiţionar apare ca fiind legală şi temeinică, cât timp în cauză nu au existat indicii cu privire la săvârşirea de către intimată a infracţiunilor imputate.
Ca urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de petiţionar, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.V. împotriva Sentinţei penale nr. 249 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3088/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3094/2009. Penal → |
|---|
