ICCJ. Decizia nr. 3088/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3088/2009
Dosar nr. 7651/1/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 443/F din 17 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a I penală, în dosarul nr. 26263/3/2008, printre altele, a dispus:
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 alin. (2) C. pen., şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.(fapta din cursul anului 2008) a condamnat pe inculpatul F.S. zis P. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată.
În baza disp. art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
A făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul F.S., apeluri care formează obiectul dosarului nr. 26263/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din 18 septembrie 2009, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul F.S., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept art. 148 lit. f) C. proc. pen. care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pe care inculpatul Ie-a săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.S. împotriva încheierii din 18 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 26263/3/2008.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din 18 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 26263/3/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3010/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 973/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
