ICCJ. Decizia nr. 3094/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3094/2009

Dosar nr. 28164/3/2008

Şedinţa publică din 2 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 254/F din 4 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat, printre alţii, inculpatul B.I. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 – 76 lit. a) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

S-a computat din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive.

S-a dispus restituirea către inculpatul B.I. a telefonului mobil Nokia 8310 şi o cartelă Cosmote indisponibilizată conform dovezii D nr. 34461.

S-a confiscat în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cantitatea de 11,55 gr. heroină provenind de la inculpatul B.I.

Inculpatul a fost obligat şi la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, cu privire la inculpatul B.I., instanţa a reţinut că în după-amiaza zilei de 26 iunie 2008, la sediul B.C.C.O Sector 1, în prezenţa martorului asistent D.R.I. s-a procedat la pregătirea unui flagrant, urmare a denunţurilor formulate împotriva inculpatului B.I. de către denunţătorul I.D. şi denunţătoarea G.F.

S-au consemnat într-un proces-verbal seriile a 31 bancnote ce compuneau suma de 1.800 lei cu care martora denunţătoare urma să cumpere de la inculpat 15 gr. heroină.

În jurul orei 18,00 – 19,00 martora denunţătoare, însoţită de lucrători de poliţie şi un martor asistent, s-au deplasat în zona intersecţiei.

După ce martora a luat legătura telefonic cu inculpatul, în jurul orei 19,15 la faţa locului a apărut inculpatul B.I. care i-a înmânat 3 punguliţe ce conţineau o substanţă de culoare bej-maroniu, primind de la aceasta suma de 1.800 lei ce fusese pregătită în vederea flagrantului.

Concomitent, organele de poliţie au intervenit pentru imobilizarea inculpatului, care a fugit în zona Tribunalului Bucureşti. Somat, inculpatul a continuat să se îndepărteze în fugă, astfel că organele de poliţie au executat în plan vertical 6 focuri cu armamentul din dotare.

Faţă de această situaţie, inculpatul s-a oprit.

Procedându-se la compararea seriilor bancnotelor ce se aflau asupra inculpatului s-a constatat că erau cele consemnate în procesul verbal prin care se pregătise flagrantul.

S-a procedat la constatarea tehnico-ştiinţifică cu nr. 857506 din 30 iunie 2008, care a concluzionat că pungile cu substanţă de culoare bej-maroniu luate de la inculpat de către martora denunţătoare conţineau o cantitate totală de 11,65 gr. heroină.

În cursul urmăririi penale inculpatul B.I. a recunoscut fapta, respectiv că se ocupă cu vânzarea de droguri de câteva zile pentru a-şi putea plăti nişte datorii.

A arătat că a mai vândut heroină la 2 indivizi, încasând cca. 500-600 lei.

S-a mai reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie, prin sentinţa penală nr. 194/2005 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti fiind condamnat la 3 ani închisoare, pedeapsă pe care a executat-o, în parte.

În cursul judecăţii inculpatul a formulat un denunţ care a avut rezultat prinderea în flagrant a unui alt traficant de droguri de mare risc, motiv pentru care în cauză instanţa a făcut aplicarea art. 19 din legea nr. 682/2002.

Prin Decizia penală nr. 101/A din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul inculpatului B.I. împotriva sentinţei menţionate pe care a desfiinţat-o, în parte, reducând pedeapsa principală aplicată inculpatului B.I. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 80 alin. (2) C. pen. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care, invocând prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpatul a comis o infracţiune pentru care legea prevede închisoarea între 10 şi 20 ani.

Instanţa apelului a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 682/2002, a redus corespunzător limitele pedepselor, dar şi împrejurarea că inculpatul este recidivist.

Cuantumul de 5 ani închisoare se încadrează în limitele legale, iar scopul pedepsei nu poate fi îndeplinit printr-o reducere mai accentuată a acestei pedepse.

Examinând din oficiu hotărârile recurate instanţa constată că nu există motive care luate în considerare din oficiu ar putea crea inculpatului o situaţie mai favorabilă.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3094/2009. Penal