ICCJ. Decizia nr. 1516/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1516/2009
Dosar nr. 4769/1/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa din 10 martie 2009 dată în Dosarul nr. 1256/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.D. (fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, actualmente pensionar), pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., deoarece fapta sesizată nu există.
S-a dispus, totodată disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti pentru efectuarea cercetărilor faţă de numiţii C.A. şi P.M., cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 260 C. pen.
În rezoluţia menţionată s-a reţinut că în urma unei plângeri formulată de inculpaţii N.C., N.V. şi N.D. s-au efectuat cercetări faţă de magistratul N.D. susţinându-se că în perioada în care a funcţionat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a primit suma de 60.000 euro pentru a adopta o soluţie favorabilă în Dosarul penal nr. 1104/P/2003 în care sus-numiţii erau cercetaţi în calitate de învinuiţi pentru comiterea mai multor infracţiuni respectiv, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, fapte prev. şi ped. de art. 211 C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Având în vedere că, procurorul N.D. a consemnat în mod corect în rechizitoriu situaţia de fapt existentă, precum şi încadrarea juridică a faptelor - aspect care rezultă nu doar din actele dosarului, ci şi din hotărârea de condamnare a inculpaţilor de către Tribunalul Prahova, soluţie menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia (în apel), cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ( în recurs), s-a conchis că nu poate fi reţinută în sarcina numitului N.D. săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor neexistând.
Împotriva rezoluţiei mai sus-menţionată au formulat plângere la procurorul ierarhic superior numiţii N.V., N.C. şi N.D.
Prin rezoluţia nr. 2011/II-2/2009 din 27 aprilie 2009, procurorul şef secţie a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva soluţiei adoptate în Dosarul nr. 1256/P/2008 confirmând-o.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii petiţionarii N.V., N.C. şi N.D. au formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Plângerea formulată de petiţionari este tardivă urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
Conform înscrisului de la fila 2 ( dosar procuror) rezultă că rezoluţia nr. 2011/II-2/2009 din 27 aprilie 2009 a procurorului şef Secţie de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost comunicată la data de 6 mai 2009.
Plângerea adresată instanţei a fost înregistrată la data de 2 iunie 2009 după aproape o lună de la data comunicării rezoluţiei procurorului ierarhic superior, nr. 2011/II-2/2009 din 27 aprilie 2009.
Or, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea trebuia adresată instanţei în termen de 20 de zile de la data comunicării rezoluţiei nr. 2011/II-2/2009 din 27 aprilie 2009 a procurorului şef Secţie de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cum petiţionarii au formulat prezenta plângere prin depăşirea termenului prevăzut de lege, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca tardivă.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionarii N.V., N.C. şi N.D. împotriva ordonanţei din 10 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 1256/P/2008.
Obligă petiţionarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1501/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1524/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|