ICCJ. Decizia nr. 1835/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1835/2009
Dosar nr. 7668/1/2009
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin rezoluţia din 12 martie 2009 dată în Dosarul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus,cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii S.L., A.N. şi G.D., judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, R.M., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T şi S.D., grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti,sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.
S-a reţinut că prin plângerea din data de 2 decembrie 2008 adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,petentul M.N. a solicitat cercetarea penală a magistraţilor şi a grefierului sus-menţionaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.,susţinând că judecătorii S.L., A.N. şi G.D. au pronunţat decizia penală nr. 688/R din data de 23 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti,prin care s-a respins recursul formulat de petent împotriva sentinţei penale nr. 289 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, „printr-o greşeală comisă cu rea-credinţă”.
În urma verificărilor,s-a constatat că cei trei judecători funcţionează în prezent în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, iar magistratul procuror-în cadrul D.I.I.C.O.T, motiv pentru care cercetările în cauză au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Din examinarea plângerii formulate de petent şi a actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele reclamate nu au un suport probator, existenţa lor nefiind confirmată de actele cauzei.
Atât timp cât din conţinutul plângerii şi din examinarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 28595/299/2006, nu rezultă indicii privind comiterea vreunei infracţiuni, parchetul nu poate cenzura hotărârile instanţelor de judecată.
Totodată, prin desfiinţarea căii extraordinare de atac, aflată la dispoziţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a recursului în anulare, hotărâre a judecătorească pe care o critică petentul, nu mai poate fi reformată, în temeiul dispoziţiilor care reglementau această cale de atac.
Criticile petentului cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia unei hotărâri judecătoreşti, nu pot constitui temei pentru punerea în mişcare sau pentru exercitarea acţiunii penale.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004, hotărârii nr. 328 din 24 august 2005, emisă de către Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Parchetul nu poate face afirmaţii sau consideraţii în legătură cu probitate a profesională a unor magistraţi judecători şi nici nu există posibilitatea de a cenzura modul de argumentare a soluţiei dispuse de instanţa de judecată.
Pe baza aceluiaşi raţionament juridic şi din aceleaşi considerente se constată că D.S. - grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, nu a săvârşit faptele imputate, mai mult, pronunţarea hotărârii judecătoreşti criticare nu are nici o legătură cu sarcinile de serviciu ale acesteia.
În temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., numitul M.N. a contestat soluţia de neurmărire penală, susţinând că este "rezultatul analizei superficiale cu ştiinţă şi rea credinţă a culpelor judecătorilor".
Prin rezoluţia din 8 aprilie 2009 dată sub nr. 3405/1763/II-2/2009 a Procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent.
S-a reţinut că în urma examinării actelor premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că, prin sentinţa penală nr. 828 din 21 martie 2006, Judecătoria Sectorului 1 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1950 din 22 iulie 2005, formulată de M.N.
Sentinţa a fost recurată de petent, recursul fiind respins prin decizia penală nr. 1688/R din 26 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Decizia a fost atacată de M.N. în calea de atac a revizuirii, cererea sa fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 289 din 01 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.N., ce a fost înregistrat sub nr. 28595/299/2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, şi repartizat spre soluţionare completului format din magistraţii L.S., N.A. şi D.G. Grefier de şedinţă a fost numita D.S., iar Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin decizia penală nr. 688/R/2007, recursul a fost respins ca nefondat.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că cererea de revizuire formulată de M.N. nu îndeplineşte condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 393 C. proc. pen. şi art. 394 C. proc. pen., astfel încât, în mod corect, a fost respinsă de instanţa de fond.
Faţă de cele expuse anterior, s-a apreciat că soluţia de neurmărire penală adoptată în cauză este legală şi temeinică.
Decizia penală nr. 688/R din 23 martie 2007 a fost fundamentată de magistraţii instanţei de control judiciar pe dispoziţiile ce reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii şi care limitează posibilitatea de contestare pe această cale doar a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei penale, prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. În acest sens s-a pronunţat şi Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 42 din 14 februarie 2005.
Actele efectuate în cauză nu au relevat încălcarea de magistraţii L.S., N.A. şi D.G. a vreunei dispoziţii legale cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 28595/299/2006.
Procuror R.M. a participat la judecarea cauzei în calitate de reprezentant al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, concluziile sale fiind conforme prevederilor legale aplicabile în materie.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale,petentul a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen.,susţinând în esenţă că nu au fost avute în vedere probele pe care le-a depus la dosar.
Examinând rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că plângerea este nefondată.
Potrivit art. 246 C. pen.,constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public,care,în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu,cu ştiinţă,nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor,atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi,respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu,în sensul legii penale,ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte,aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context,nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie,cu referire la infracţiunea analizată,numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă,adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor,urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Formulând plângere penală împotriva judecătorilor care au soluţionat o cauză în care petentul a avut calitatea de parte,acesta pune în discuţie în realitate însăşi legalitatea şi temeinicia deciziei pronunţate de ei,susţinând că aceasta este rezultatul unei greşite interpretări a legii.
Or,potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea,cât şi de către procurorul ierarhic superior acestuia, că în cauză fapta reclamată nu există,astfel încât plângerea de faţă este nefondată şi în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinsă,cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul M.N. împotriva rezoluţiei din 12 martie 2009 dată în Dosarul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs .
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1831/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1853/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
