ICCJ. Decizia nr. 2091/2009. Penal



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 2091/2009

Dosar nr. 298/59/2009

Şedinţa publică din 4 decembrie 2009

Asupra cauzei penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10 martie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara plângerea formulată de petenta V.E. împotriva rezoluţiei nr. 68/P/2007 din 22 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii S.G., P.I., Ş.E., D.A., V.L.A. şi S.T.I. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 C. pen.

De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători L.B., M.C. şi M.M. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Reţinând că intimaţii L.B., M.C. şi M.M. sunt magistraţi judecători la Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa penală nr. 133 din 13 mai 2009 Curţii de Apel Timişoara a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 19 iunie 2009, petenta V.E. a depus la dosar o cerere prin care solicită să se ia act că renunţă la plângerea formulată împotriva magistraţilor judecători L.B., M.C. şi M.M.

La termenul din 4 decembrie 2009, petenta a arătat în faţa Înaltei Curţi că îşi menţine plângerea doar faţă de intimatul S.G.

Având în vedere că, în această cauză, competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost determinată de calitatea de judecători a intimaţilor L.B., M.C. şi M.M. şi faţă de împrejurarea că petenta şi-a menţinut plângerea doar cu privire la intimatul S.G., Înalta Curte constată că nu mai este competentă material să soluţioneze această plângere.

Este adevărat că petenta a formulat plângere penală împotriva mai multor persoane printre care şi magistraţi în cadrul Curţii de Apel Timişoara, însă, având în vedere precizările petiţionarei care şi-a restrâns obiectul plângerii, în virtutea principiului disponibilităţii, Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea de voinţă a petiţionarei.

Faţă de considerentele arătate, reţinând că nu mai este competentă să soluţioneze plângerea, Înalta Curte urmează să trimită plângerea formulată de petenta V.E., astfel cum a fost precizată, la Judecătoria Timişoara, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Trimite plângerea formulată de petiţionara V.E., astfel cum a fost precizată, la Judecătoria Timişoara, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2091/2009. Penal