ICCJ. Decizia nr. 872/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Revizuire - Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 872/2009

Dosar nr. 2682/1/2009

Şedinţa publică din 29 aprilie 2009

Asupra cererii de revizuire de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 343 din 18 iunie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a respins ca nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 28 din 12 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6901/1/2006.

Împotriva deciziei sus-menţionate petiţionarul A.I. a formulat cerere de revizuire, invocând formal cazul prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen. însă criticând-o pentru încălcarea prevederilor art. 310 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la termenul de redactare a hotărârii şi pentru neconstatarea autorităţii de lucru judecat, cu trimitere la motivarea deciziei nr. 273 din 14 aprilie 2005 a Înaltei Curţi.

În cauză Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat cercetări în conformitate cu prevederile art. 399 C. proc. pen., înaintând cererea de revizuire cu concluziile de respingere .

Verificând cererea de revizuire pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.

Prin sentinţa penală nr. 28 din 12 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petiţionarului A.I. în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei din 31 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispusă în Dosarul nr. 9519/4161/2006.

Prin decizia penală nr. 343 din 18 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, - şi a cărei revizuire se cere - a fost respins ca nefondat recursul petiţionarului A.I. împotriva sentinţei sus-menţionate.

Se constată, aşadar, că cererea de revizuire formulată de petentul A.I. priveşte o cauză care are ca obiect plângerea întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiilor de netrimitere în judecată.

Prin decizia nr. XVII din 19 martie 2007 Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a), b) C. proc. pen., este inadmisibilă şi aceasta întrucât prin astfel de hotărâri nu se rezolvă fondul cauzei penale, respectiv prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, cererea de revizuire se învederează ca inadmisibilă şi dacă ar fi examinată sub aspectul întrunirii condiţiilor cerute de lege, motivul privind neredactarea în termen a hotărârii nefiind prevăzut printre cazurile arătate expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., iar cel referitor la existenţa autorităţii de lucru judecat - care ar sugera existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, cu referire la decizia penală nr. 273 din 14 aprilie 2005 a Înaltei Curţi şi prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) din acelaşi cod - nefiind întemeiat, hotărârile aduse în discuţie privind rezoluţii diferite ale procurorului.

Faţă de cele ce preced, cererea revizuentului A.I. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea sus-numitului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuentul A.I. împotriva deciziei penale nr. 343 din 18 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, pronunţată în Dosarul nr. 2802/1/2007.

Obligă revizuentul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 872/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Revizuire - Fond