ICCJ. Decizia nr. 874/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 874/2009
Dosar nr. 1195/1/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra plângerii penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1195/1/2009 petiţionarul P.M. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 12027/6743/II-2/2008 din 5 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care i s-a respins plângerea împotriva soluţiei adoptate în Dosarul nr. 990/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În motivarea plângerii se arată că la soluţionarea plângerilor sale nu au fost avute în vedere cele 17 mijloace de probă scrise, unele dintre ele fiind sustrase de către procuror, acestea reprezentând indicii temeinice pentru tragerea la răspundere penală atât a procurorului G.G., cât şi a magistraţilor care i-au soluţionat cauzele; nu au fost administrate, nu au fost audiaţi făptuitorii.
Petiţionarul solicită ca instanţa să se pronunţe motivat pe cele 15 fapte prezentate în cuprinsul plângerii împotriva rezoluţiei 990/P/2008 şi reţinerea cauzei spre rejudecare. Se mai învederează faptul că procurorii în soluţionarea plângerilor sale s-au limitat la copierea referatului organelor de cercetare penală fără a analiza probele dosarului.
Plângerii i-au fost ataşate un set de acte, în care petiţionarul analizează punctual toate mijloacele de probă ce au fost administrate la judecarea cauzelor sale şi au fost greşit interpretate de către instanţe.
De asemenea, petiţionarul precizează că i s-au încălcat drepturile constituţionale, cât şi cele prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, solicitând ca instanţa să se pronunţe asupra acestor încălcări; critică rezoluţiile procurorului şi sub aspectul necercetării făptuitoarei B.G., deşi există plângere îndreptată împotriva ei.
Judecând plângerea petiţionarului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a verificat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, reţinând următoarele:
La data de 8 aprilie 2008, P.M. s-a adresat organelor de urmărire penală cu o plângere prin care a solicitate efectuarea de cercetări şi antrenarea răspunderii penale a mai multor magistraţi - judecători şi procurori care au participat la soluţionarea unor cauze în care a avut calitatea de parte. Nemulţumit de modul de soluţionare a cauzelor sale, acesta a invocat pretinsa comitere de infracţiuni de serviciu şi de fals, precum şi de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei.
Urmare a acestei plângeri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost constituit Dosarul nr. 292/P/2008, prin ordonanţa prin ordonanţa din 17 iulie 2008, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de G.A.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 264, art. 269, art. 282, art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
- neînceperea urmăririi penale faţă de A.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 264, art. 269, art. 272, art. 291 C. pen.
- neînceperea urmăririi penale faţă de I.E., judecător în cadrul Judecătoriei Vălenii de Munte pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 249, art. 264, art. 272, art. 291 C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării de cercetări împotriva magistratului procuror G.G. art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen., pretins a fi comise cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 404/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Cu adresa nr. 448/P/2008 din data de 17 februarie 2008, cauza dispusă a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, unde s-a înregistrat sub acelaşi număr.
Din analiza conţinutului plângerilor petiţionarului s-a reţinut:
În dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a depus plângerea soţiei petentului, P.M. - împotriva numiţilor M.D. şi D.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 194 şi art. 215 C. pen., plângere ce a fost completată de către petiţionarul P.M., în sensul solicitării de antrenare a răspunderii penale a executorului judecătoresc N.E.M. şi a magistratului judecător Mavrodin Vasile pentru infracţiunea prev. de art. 246 şi art. 249 C. pen.
Prin ordonanţa nr. 3913/P/2006 din 31 mai 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Prin ordonanţa nr. 274/P/2007 din data de 16 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiţilor N.E.M. şi M.V. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 249 C. pen., reţinându-se incidenţa prev. de art. 10 lit. a) C. pen., prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetării cu privire la faptele şi persoanele indicate în plângerea iniţială.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte investit cu soluţionarea cauzei disjunse şi a declinat competenţa teritorială în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Prin rezoluţia nr. 3913/P/2006 din 4 decembrie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui M.D. şi D.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 194 şi art. 215 C. pen., reţinându-se incidenţa prev. de art. 10 lit. a) şi g) C. proc. pen.
Soluţia a fost menţinută prin respingerea căilor legale de atac prev. de art. 278 şi următoarele C. proc. pen. (sentinţa penală nr. 1089 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Ploieşti definitivă prin decizia penală din 15 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova).
Nemulţumită de modul de rezolvare a Dosarului nr. 3913/P/2006 şi în paralel cu derularea procedurii anterioare, P.M. a formulat plângere penală a magistraţilor procurori care au supravegheat cercetările şi au adoptat soluţii în cauză, plângerea fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 404/P/2008.
Prin rezoluţia din 12 martie 2008 dată de procurorul G.G. s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistraţilor procurori M.A.C. (care a adoptat soluţia de dezinvestire din data de 31 mai 2007) şi D.G. (care a adoptat rezoluţia de netrimitere în judecată din 4 decembrie 2007) pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.
P.M. a formulat plângere împotriva soluţiilor astfel adoptate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Prin rezoluţia nr. 587/II/2/3008 din 28 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus admiterea plângerii formulate şi infirmarea actului contestat.
Soluţia de infirmare a avut în vedere faptul că, plângerea iniţială viza activitatea procurorilor care au participat la soluţionarea Dosarului nr. 3913/P/2006 până la data de 10 august 2007, iar prin efectuarea de cercetări şi adoptarea unei soluţii şi cu privire la activitatea derulată ulterior, magistratul procuror G.G. ar fi depăşit limitele investirii sale iniţiale.
După infirmare, cauza a fost repartizată spre soluţionare unui alt magistrat procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin rezoluţia nr. 404/P/2007 din 6 august 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul M.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen., în baza prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Petiţionarul P.M. a formulat plângere împotriva magistratului procuror G.G., criticând activitatea acestuia cu ocazia soluţionării dosarului nr. 404/P/2007, în sensul că acesta a adoptat o soluţie cu depăşirea limitelor plângerii penale iniţiale, că soluţia adoptată prin rezoluţia nr. 404/P/2007 ar fi consecinţa unei greşite analize a actelor dosarului.
Prin rezoluţia nr. 990/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui G.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.
În motivarea soluţiei se arată că prin extinderea cercetărilor şi faţă de magistraţii D.G., magistratul procuror G.G. a manifestat rol activ, urmărind să rezolve în ansamblu şi latura juridică ce a făcut iniţial obiectul Dosarului nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, iar criticile privind nelegalitatea şi/sau temeinicia soluţiilor emise de procuror sunt susceptibile a fi evaluate exclusiv prin prisma normelor procesual penale şi numai prin parcurgerea etapelor obligatorii instituite prin respectivele norme, etape parcurse de către petiţionar.
Astfel, s-a considerat că nu au existat indicii privind neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu sa a prevederilor legale de către magistratul procuror G.G., de natură să aducă atingere unui drept sau interes al persoanei vătămate P.M. şi/sau P.M.
Cu privire la pretinsa săvârşire a infracţiunii de fals intelectual, constând în inserarea de date nereale în cuprinsul rezoluţiei nr. 404/P/2007 (atestarea audierii persoanei vătămate) s-a constatat că aceste menţiuni nu sunt de natură să producă efecte juridice sau să aducă vătămări vreunui drept sau interes al părţii, cu atât mai mult cu cât audierea părţii vătămate nu e obligatorie în faza actelor premergătoare.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionarul P.M. la procurorul ierarhic superior care prin rezoluţia nr. 12027/6743/II-2/2008 din 5 ianuarie 2009 a respins, ca neîntemeiată plângerea numitului P.M., apreciind că nu există indicii în sensul săvârşirii de către magistratul G.G. cu prilejul soluţionării cauzei a vreunei fapte de natură penală.
Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale, petiţionarul P.M., în termen legal, în baza art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1195/1/2009.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că rezoluţiile adoptate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, împotriva procurorului G.G. sunt legale şi temeinice, urmând a fi menţiune, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea, ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului poate face plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, în vederea respectării tuturor drepturilor şi garanţiilor procedurale.
Se constată că în urma actelor premergătoare efectuate în cauză că procurorul a reţinut corect situaţia de fapt, apreciind, în esenţă, că intimatul procuror G.G. nu ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală.
Deşi în cuprinsul plângerilor sale petiţionarul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistratul a acţionat în sensul de a-i dăuna interesele, ci de a soluţiona cât mai eficient situaţia supusă analizei. Soluţiile dispuse de către magistrat reprezintă rezultatul interpretării logico - juridice a textelor de lege aplicabile în cauză.
Este de principiu că simplul fapt al unei soluţii dată de procuror este nefavorabilă intereselor părţilor implicate într-un proces penal sau civil, aceasta însă nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acesteia.
Legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor adoptate se verifică de instanţa de control judiciar competente material să aprecieze, inclusiv asupra respectării normelor procedurale ce asigură exercitarea drepturilor la un proces echitabil.
Procurorul G.G. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu potrivit legii, şi în activitatea desfăşurată a urmărit să asigure supremaţia acesteia, dovada fiind şi rolul activ al acestuia în aflarea adevărului manifestat prin extinderea cercetărilor altui magistrat.
Cu privire la critica petiţionarului privind insuficienta cercetare, neadministrarea probelor, Înalta Curte o consideră neîntemeiată, deoarece în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente. În etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ce se fac verificări cu privire la presupuse fapte penală.
Actele la care face referire petiţionarul în plângerea sa şi care solicită a fi analizate, privesc cauzele care au fost deduse judecăţii, acesta fiind nemulţumit că respectivele probe au fost interpretate în mod greşit, fapt care ar putea constitui motive de nelegalitate şi/sau netemeinicie invocate în căi de atac legale ale respectivelor hotărâri şi nu pot sta la baza răspunderii penale a unui magistrat pentru modul în care acesta le-a interpretat.
Astfel măsurile adoptate şi respectivele cauze, motivarea lor, nu reprezintă prin ele înseşi temei legal care să justifice reţinerea intenţiei sau culpei în comiterea infracţiunilor reclamate de petiţionar, respectiv abuz în serviciu.
Nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen., întrucât nici una din condiţiile prevăzute de textul de lege nu a fost realizat, iar persoana pretins protejată nu are calitatea de infractor în sensul legii penale. Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, constând în inserarea de date nereale în cuprinsul rezoluţiei nr. 404/P/2007, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, menţiunea respectivă neproducând consecinţe juridice sau vătămării vreunui drept sau interes al părţii.
În soluţionarea plângerilor petentului nu rezultă încălcarea nici unui drept procedural în sensul dispoziţiilor constituţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, acestuia nu i s-a îngrădit accesul la justiţie, dându-se eficienţă disp. art. 6 cu referire la art. 13 din CEDO.
Critica petiţionarului cu privire la omisiunea efectuării în actele premergătoare de către procurorul Z.G. şi de cercetări cu privire la procurorul B.G. împotriva căruia a făcut plângere pentru săvârşirea unor fapte de natură penală în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciul nu este fondată, atâta timp, cât procurorul Z.G. a fost investită cu efectuarea de cercetări numai împotriva magistratului procuror G.G. ca urmare a disjungerii cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a plângerii petiţionarului cu privire la procurorul sus-menţionat, prin ordonanţa din 17 iulie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 292/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Astfel, procurorul Z.G. conform ordonanţei de declinare a competenţei a fost investit numai cu efectuarea de cercetări împotriva magistratului G.G. nu şi împotriva magistratului procuror B.G.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că parchetul, urmare a desfăşurării cercetărilor şi actelor premergătoare specifice în cauză a apreciat corect atunci când a considerat plângerea petiţionarului, ca fiind nefondată, reţinând că susţinerile acestuia în sensul săvârşirii de către magistratul procuror G.G. a infracţiunilor prev. de art. 246, art. 289, art. 264 C. pen., care să aibă valenţele vreunei fapte de natură penală sunt lipsite de orice fundament real.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea petiţionarului P.M., menţinând rezoluţiile atacate, ca fiind legale şi temeinice.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.M. împotriva rezoluţiei din 25 noiembrie 2008, dispusă în Dosarul nr. 990/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 872/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 882/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
