ICCJ. Decizia nr. 958/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 958/2009
Dosar nr. 2837/1/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2009
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2837/1/2009, petentul A.I. a formulat „plângere penală” împotriva intimaţilor M.C.I., N.A., P.F., judecători în cadrul Curţii de Apel Timişoara şi F.F., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi fals intelectual.
În motivarea „cererii”, petentul arată că la data de 2 martie 2009, în temeiul art. 275 C. proc. pen., a formulat plângere împotriva magistraţilor menţionaţi anterior, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organ judiciar care până la data de 31 martie 2009 (data înregistrării prezentei cauze pe rolul Înaltei Curţi) nu i-a comunicat nicio rezoluţie adoptată, încălcând dispoziţiile art. 277 şi 278 C. proc. pen.
În susţinerea cererii, petentul A.I. a depus copie de pe plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de pe un înscris din dosarele pe care acesta le-a avut pe rolul unor organe judiciare.
Examinând plângerea formulată, Înalta Curte constată că petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii menţionaţi, însă în motivarea cererii, acesta face referire la nemulţumirile sale legate de nesoluţionarea în termen de către Parchet a unei plângeri formulate în temeiul dispoziţiilor art. 275 şi urm. C. proc. pen.
Plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, se deosebeşte, din punct de vedere al naturii juridice, atât de plângerea reglementată de art. 275-278 C. proc. pen., ca mijloc de atacare a actelor de urmărire penală la procuror, cât şi de plângerea prevăzută în art. 2781 C. proc. pen., ca mijloc de sesizare a instanţei cu privire la nelegalitatea/netemeinicia soluţiilor de neurmărire penală pronunţate de procuror.
Înalta Curte constată că petentul A.I., în cererea sa, face referiri atât la plângerea ca mod de sesizare a organelor judiciare, cât şi la plângere, ca mijloc de atacare a actelor procurorului, fiind inadmisibilă o „combinare” a acestor instituţii.
Potrivit art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare care i s-a cauzat prin infracţiune.
Dispoziţiile art. 22 C. proc. pen. reglementează actul procedural al plângerii, ca unul din modurile de sesizare a organelor de urmărire penală despre săvârşirea unei fapte penale.
Plângerea scrisă trebuie să cuprindă numele, calitatea şi domiciliul petentului, descrierea faptei care constituie obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă prin care se pot dovedi împrejurările cauzei.
Ori, în speţa dedusă judecăţii se observă că dacă s-ar considera că petentul a formulat plângere, ca mod de sesizare, aceasta este infirmă, întrucât nu cuprinde menţiunile obligatorii cerute de art. 222 C. proc. pen., aspecte care atrag inadmisibilitatea cererii.
De asemenea, petentul menţionează în cererea sa că a mai formulat plângere împotriva magistraţilor însă, parchetul nu a pronunţat nici o soluţie în decurs de mai puţin de 30 zile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile, în speţă, dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., referitoare la plângerea greşit îndreptată.
De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 275-278 şi art. 2781 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile şi actele de urmărire penală, petiţionarul ar fi trebuit să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanţei.
Astfel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de apel ori procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva soluţiei de neurmărire penală dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere adresată instanţei competente în termen de 20 zile de la comunicarea modului de rezolvare.
Admisibilitatea plângerii petiţionarului adresată direct instanţei se apreciază din perspectiva textelor legale anterior menţionate, însă din conţinutul cererii rezultă că aceste etape, anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, în cauză nefiind pronunţată o soluţie de neurmărire penală, din cele prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, urmează să respingă ca inadmisibilă plângerea formulată de petent, plângere care nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă reglementate de art. 222 C. proc. pen. şi, respectiv, art. 275 şi urm. C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 954/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 973/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
