ICCJ. Decizia nr. 1125/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1125/2010
Dosar nr.1082/42/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Petentul M.C.V. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor S.V., R.D., I.P.D. de la Tribunalul Prahova şi a procurorului A.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 264, 246 şi 249 C. pen.
În fapt, sus-numitul petent pretinde că magistraţii menţionaţi şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiunile de serviciu pentru că au solicitat (în cazul procurorului) sau au dispus (judecătorii) respingerea cererii sale de amânare a cauzei.
Petentul avea calitatea de recurent într-o cauză penală având ca obiect art. 2781 C. proc. pen.
Considerând cererea de amânare a cauzei ca nefondată, instanţa a dat cuvântul pe fond, măsură considerată de petent ca îmbrăcând forma ilicitului penal.
Constatând că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a dispus prin Rezoluţia nr. 414/P/2009 din 16 octombrie 2009 neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Plângerea împotriva soluţiei a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 1313/II/2/2009 din 18 noiembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Nemulţumit, petiţionarul s-a adresat Curţii de Apel Ploieşti cu plângere, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 9 din 28 ianuarie 2010, instanţa a respins ca nefondată plângerea, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., constatând că soluţiile sau măsurile dispuse de magistrat nu pot fi desfiinţate decât pe căi legale, respectiv prin exercitarea căilor de atac.
Împotriva sentinţei a formulat recurs petentul pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Extrapolând nejustificat obiectul plângerii, petentul pretinde că e victima unui lanţ infracţional format din poliţişti şi magistraţi.
Raportându-ne strict la obiectul plângerilor şi al recursului, se constată că M.C.V. a formulat plângere penală pentru că într-o cauză aflată pe rol şi care suferise numeroase amânări, judecătorii (şi la solicitarea procurorului) i-au respins o nouă cerere de amânare, considerată neîntemeiată.
Este evident că o măsură luată de judecător într-un cadru de deplină legalitate nu îmbracă forma ilicitului penal, ci este o încercare abuzivă a petentului de a-şi soluţiona problemele pe care le are în justiţie.
Sentinţa penală atacată este legală şi temeinică, astfel că recursul petentului va fi respins ca nefondat, iar acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 9 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1122/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1126/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
