ICCJ. Decizia nr. 1134/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1134/2010
Dosar nr.86/118/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 220 din 05 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 86/118/2009, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul G.M. împotriva Rezoluţiei nr. 106/P/2008 din data de 25 august 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale din rezoluţia atacată şi a obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că în plângerea sa petentul a susţinut că procurorul a apreciat că în cauză nu s-a demonstrat refuzul de prezentare a documentelor contabile reţinându-se că administratorul nu a fost prezent, atât timp cât a cest a dispărut de la locuinţa sa. Din analiza rezoluţiei atacate rezultă că motivul pentru care s-a considerat că fapta reclamată de petent nu atrage incidenţa art. 145 din Legea nr. 64/1995 este imposibilitatea ascultării lichidatorului judiciar R.I. determinată de decesul acestuia.
Instanţa a mai reţinut că petentul nu a contraargumentat cele reţinute de procuror în motivarea rezoluţiei atacate, susţinerile dezvoltate cu prilejul concluziilor prezentate atât în dezbaterea cauzei cât şi în concluziile scrise, vizând de fapt netemeinicia dispoziţiei de disjungere a cercetărilor penale demarate sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune, dispoziţie care însă nu este cuprinsă în rezoluţia atacată în prezenta cauză (nr. 106/P/2008 din data de 25 august 2008 a parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa) astfel încât nu a fost reţinută de instanţă ca fiind un argument de natură a conduce la desfiinţarea acesteia.
În termen legal petentul G.M. a declarat recurs prin care solicită casarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, în vederea admiterii plângerii formulate şi a se constata că intimatul F.Z. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât prin activitatea desfăşurată de făptuitor, recurentul a fost determinat să facă împrumuturi bancare, pe care acesta ulterior a refuzat să le achite.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 721/P din 3 decembrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 220 din 05 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 86/118/2009, reţinând că nu există o manifestare expresă de voinţă în ceea ce-l priveşte pe făptuitor, nu rezultă exprimarea refuzului acestuia, şi în condiţiile în care atitudinea făptuitorului nu mai poate fi dovedită ca urmare a decesului lichidatorului R.I. la data de 09 iulie 2006.
Împotriva acestei decizii, recurentul-petent G.M. a declarat din nou recurs, reiterând aceleaşi motive invocate la instanţa de fond şi instanţa de recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 86/118/2009, cu prim termen de judecată la data de 23 martie, când petentul, deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. constată că recursul declarat de contestator este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. se enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Totodată dispoziţiile art. 417 C. proc. pen. prevăd că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac şi, din acest motiv, apare o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cel constatate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 721/P din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat conform cu dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 721/P din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1130/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1162/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
