ICCJ. Decizia nr. 1162/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1162/2010
Dosar nr.1255/1/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată:
La data de 11 februarie 2010, pe rolul acesteia fost înregistrată o cerere formulată de numitul I.A., intitulată „Revizuire/Contestaţie în anulare", îndreptată împotriva Deciziei penale nr. 333 din 29 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 768/57/2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care se solicită casarea acestei decizii, ca fiind lovită de nulitate absolută.
În motivarea cererii, se arată că instanţa supremă a judecat recursul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 134 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, la primul termen de judecată, în absenţa recurentului şi fără a i se fi acordat acestuia asistenţă juridică din oficiu.
Fiind citat pentru termenul de judecată stabilit cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a lămuri ce cale de atac a înţeles să promoveze, revizuire sau contestaţie în anulare, titularul cererii nu s-a prezentat şi nici nu a făcut precizări în scris sub acest aspect, prin notele depuse la dosar acesta arătând încă o dată că instanţa de recurs nu a dat curs cererii sale de a i se desemna un apărător din oficiu, că nu au fost audiaţi "pârâţii" şi că aceştia nu au depus probe în apărare la dosarul cauzei.
Având în vedere că este atacată o decizie pronunţată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că motivele care se invocă sunt de ordin procedural, calea de atac extraordinară promovată în cauză va fi analizată ca şi contestaţie în anulare.
Din oficiu, s-a dispus ataşarea Dosarului nr. 768/57/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia penală nr. 333 din 29 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 768/57/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 134 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că prin sentinţa penală recurată a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului I.A. împotriva Rezoluţiei nr. 225/P/2009 din 18 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii T.D.I. - preşedinte al Tribunalului Hunedoara şi C.I.S. - decanul Baroului Hunedoara, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a motivat că neacordarea asistenţei juridice către petent a fost urmarea conduitei acestuia, care nu a pus la dispoziţie toate actele necesare examinării cererii de asistenţă făcute intimatului C.I.S.
Concomitent, în rezoluţie s-a motivat ca nu există nicio încălcare sau efectuare defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către intimatul-magistrat T.D.I., acesta acţionând în limita prerogativelor prevăzute de lege cu respectarea dispoziţiilor incidente în cauză.
Nu s-a constatat că petentul ar fi suferit o vătămare a intereselor legitime din partea magistratului.
Instanţa a motivat că în ce-l priveşte pe intimatul avocat, acesta desfăşoară o profesie liberală, nu este funcţionar în sensul legii penale, prin urmare, nu dobândeşte calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Cu privire la intimatul-magistrat T.D.I. a apreciat că rezoluţia procurorului este legală şi temeinică, întrucât acesta nu a comis fapte de natură a prejudicia interesele petentului.
Înalta Curte a apreciat că recursul declarat de petentul I.A. împotriva sentinţei sus-menţionate nu este fondat. S-a reţinut că instanţa fondului a constatat în mod corect că nu există niciun motiv pentru a desfiinţa rezoluţia şi a trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Contestaţia în anulare promovată de contestatorul I.A. împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de recurs este inadmisibilă.
Potrivit art. 391 C. proc. pen., cererea de contestaţie în anulare este admisibilă, în principiu dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe, prevăzute de alin. (2) al articolului menţionat: cererea să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestaţia să fie din cele prevăzute în art. 386 şi în sprijinul contestaţiei să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri definitive sunt următoarele:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Or, în speţă, deşi cererea de contestaţie a fost făcută în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., motivele invocate de către contestatorul I.A. în sensul că instanţa de recurs nu i-a asigurat asistenţă juridică gratuită şi nu a ascultat persoanele cercetate, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.A. împotriva Deciziei penale nr. 333 din 29 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 768/57/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1134/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1216/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
