ICCJ. Decizia nr. 1216/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1216/2010
Dosar nr.2577/1/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2938/99/2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea recursului declarat de petiţionarul B.E. împotriva Sentinţei penale nr. 695 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 2938/99/2009, având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 C. proc. pen.), a dispus, printre altele, admiterea, în parte, a cererii recurentului petiţionar B.E. de sesizare a Curţii Constituţionale, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dispunându-se suspendarea judecării cauzei.
În baza art. 29 alin. (4) din aceeaşi lege, a fost sesizată Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, a fost respinsă cererea petiţionarului B.E. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 şi art. 244 C. proc. civ., în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, ca neavând legătură cu cauza.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, printr-o cerere formulată pentru termenul din data de 16 martie 2010, petiţionarul B.E. a formulat excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 şi art. 244 C. proc. civ., solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea acestor excepţii.
În motivarea excepţiilor s-a arătat că prevederile articolelor sus-menţionate încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la un proces echitabil.
Analizând cererea formulată în raport cu prevederile Legii nr. 47/1992, instanţa a constatat că este admisibilă doar solicitarea petiţionarului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (4) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, reţinându-se că recurentul-petiţionar este parte în proces, a ridicat în faţa instanţei de judecată o excepţie de neconstituţionalitate asupra căreia Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat în sensul admiterii printr-o decizie anterioară şi această excepţie vizează o normă în vigoare şi care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu privire la cererea petiţionarului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 şi art. 244 C. proc. civ., în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, instanţa a apreciat că nu are legătură cu cauza.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiţionarul B.E. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea încheierii şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor invocate, apreciind că acestea au directă legătură cu cauza.
Examinând încheierea recurată, respectiv actele şi lucrările din dosar în raport cu criticile invocate şi cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că încheierea este temeinică şi legală, recursul promovat fiind neîntemeiat pentru considerentele care urmează.
Admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, care reglementează o formă a controlului de neconstituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţei de judecată.
O condiţie de bază pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este ca dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată - în speţă, dispoziţiile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 şi art. 244 C. proc. civ. - să aibă un rol determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei.
Se reţine că excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât şi stabilirea existenţei acestui interes pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
Astfel, soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluţiei ce va dezlega recursul declarat în cauză.
În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolelor anterior menţionate nu are legătură cu cauza, în speţă justificându-se admiterea doar a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pentru aceste considerente, încheierea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este apreciată ca fiind legală şi temeinică, astfel că recursul declarat împotriva acestei încheieri apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva încheierii din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2938/99/2009.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1162/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3879/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
