ICCJ. Decizia nr. 1264/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1264/2010
Dosar nr. 978/57/2010
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.105 din 14 octombrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta D.V., domiciliată în jud. Hunedoara împotriva rezoluţiei din dosar nr. 209/P/2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 8 iunie 2010 şi menţinută prin rezoluţia din dosar nr. 495/11/2/2010 dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 30 iunie 2010.
A obligat petenta să plătească intimatului R.D. suma de 1075 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat petenta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la instanţă sub nr. 978/57/2010 petentul D.V. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din dosar nr. 209/P/2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 8 iunie 2010 şi menţinută prin rezoluţia din dosar nr. 495/11/2/2010 dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 30 iunie 2010 şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În motivarea plângerii petenta a susţinut că la dosar există suficiente probe care dovedesc vinovăţia făptuitorului astfel că soluţiile parchetului sunt nelegale.
Prin plângerea penală înregistrată la 18 februarie 2010 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului R.D., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. proc. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în aceea că a executorul judecătoresc a îndeplinit cu rea credinţă în mod defectuos obligaţiile ce-i reveneau în cadrul executării silite, neemiţând somaţia prevăzută de lege şi neînştiinţând şi pe celălalt creditor, respectiv pe fostul ei soţ, despre existenţa executării şi data licitaţiei publice.
Prin rezoluţia din 08 06 201 OP emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar 151/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitor.
Pentru a dispune această soluţie s-a reţinut, în esenţă, că din verificările efectuate nu a rezultat că făptuitorul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi săvârşit vreo faptă penală, dimpotrivă măsurile luate de acesta în cadrul dosarului de executare civilă au fost conforme dispoziţiilor legale.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluţii a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că nu există şi nu se pot procura dovezi care să releve faptul că făptuitorul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu defectuos ori cu rea-credinţă.
Soluţiile dispuse în cauză au fost considerate legale şi temeinice.
Prin ordonanţa nr. 1030/C A/2002 pronunţată în dosar 2949/2002 a fost admisă cererea formulată de creditorul SC I.M. SRL Cisnădie împotriva debitoarei D.V. şi a fost somată aceasta din urmă să plătească creditorului suma de 19 211 000 lei cu titlu de preţ şi 11526 610 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, - fila 14. În temeiul acestei hotărâri investite cu formulă executorie creditorul a formulat cerere de executare silită la 22 februarie 2002 - fila 15- 16. În dosarul executional format la Biroul executorului judecătoresc R.D., 124/2002, s-a emis somaţie la data de 01 octombrie 2002 - fila 17, aceasta fiind înscrisă şi în foaia de sarcini a cărţii funciare -fila 18.
Întrucât imobilul supus executării silite se afla în stare de indiviziune între debitoare şi soţul ei creditoarea a solicitat în dosarul 983/2003 al Judecătoriei Brad sistarea indiviziunii. Sistarea stării de indiviziune s-a realizat prin atribuirea imobilului în favoarea debitoarei cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 252 365 000 lei către D.C., prin sentinţa civilă 417/2005.
Ulterior clarificării situaţiei juridice a imobilului creditorul a solicitat continuarea executării silite şi în dosarul execuţional au fost efectuate actele impuse de această procedură, respectiv au fost trimise notifică debitoarei prin care i se aducea la cunoştinţă vânzarea la licitaţie publică a imobilului şi au fost efectuate publicaţiile de vânzare ( fila 25-289).
Debitoarea a cunoscut faptul că este în derulare procedura de valorificare a imobilului în procedura executării silite aspect rezultat şi din adresa emisă de aceasta către biroul executorului judecătoresc - fila 25 verso, în care a solicitat ca executarea să se facă asupra veniturilor sale prin poprire.
Din dosarul de executare silită nu a rezultat că, creditorul D.C. ar fi formulat vreo cerere de executare silită pentru recuperarea creanţei sale înainte de adjudecarea imobilului, adjudecare înscrisă în cartea funciară la 26 martie 2007. Dimpotrivă din actele dosarului a rezultat că acesta a formulat cerere de executare silită la 10 mai 2010 - fila 38. În consecinţă din conţinutul probatoriilor administrate a rezultat că executorul judecătoresc a acţionat în temeiul şi limite competenţelor conferite de atribuţiile de serviciu. în nici un caz nu au fost decelate în speţă indicii în sensul că acesta, cu ştiinţă, a îndeplinit defectuos aceste atribuţii urmărind prejudicierea petentei. Dealtfel împotriva fiecărui act procedural îndeplinit de executorul judecătoresc aceasta avea posibilitatea să se adreseze instanţei cu contestaţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta D.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen.
Recurenta petentă, deşi legal citată, nu s-a prezentat la termenul de astăzi 30 martie 2011, pentru a-şi susţine recursul.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor preceda:
Instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimatul R., în calitate de executor judecătoresc, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în mod legal în conformitate cu atribuţiile specifice.
Înalta Curte, a constatat faptul că procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în mod corect a apreciat că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit sarcinile care-i reveneau, fără a-şi încălca atribuţiile specifice, măsurile luate de acesta în cadrul dosarului de executare civilă au fost conforme dispoziţiilor legale.
Pe de altă parte, deşi recurenta petiţionară a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulţumire a recurentei petente cu privire la modalitatea în care s-a desfăşurat executarea silită, angajează răspunderea penală a intimatului, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Eventualele încălcări ale dispoziţiilor legale invocate de către petentă, au fost analizate corect de către procuror şi instanţa de fond care au dispus soluţii legale, temeinice şi corect motivate în fapt şi în drept.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia dispusă de procuror precum şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurenta petentă la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara D.V. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1248/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4525/2010. Penal → |
|---|
