ICCJ. Decizia nr. 1248/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1248/2010
Dosar nr. 2595/1/2011
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300/2 cu referire la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. şi având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului B.F.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., şi că probele administrate până la acest moment procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 cu referire la art. 68/1 C. proc. pen.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul şi a solicitat judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 5657/P/2006 din 28 august 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art.3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul B.F., este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
S-a reţinut că la data de 23 iulie 2006 inculpatul B.F. împreună cu inculpaţii B.D. şi B.A. în timp ce se aflau într-un loc public, i-au aplicat părţii vătămate V.S. numeroase lovituri cu picioarele în zonele cranio-facială, toracică şi abdominală cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa şi, prin exercitarea acestor violenţe, i-au sustras un telefon marca Motorola CI39, fapte ce constituie infracţiunile de tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav şi tâlhărie.
Prin sentinţa penală nr. 708 din 14 octombrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, în temeiul art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.F. la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi în baza art. 211 alin. (2) lit. c) si alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a mai condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., contopind pedepsele, inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., în baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, a dedus prevenţia inculpatului, a menţinut starea de arest a acestuia şi l-a obligat la plata despăgubirilor civile, plus dobânda legală către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpatul B.F. în conformitate cu dispoziţiile legale, prima instanţa, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpatului.
Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.F. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, în cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului art. 175 -175 lit. i) C. pen. şi art. 211 C. pen. sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul B.F., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (6);
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, pronunţată în dosarul nr. 35007/3/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4523/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1264/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
