ICCJ. Decizia nr. 1281/2010. Penal. Abuzul de încredere (art. 213 C.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1281/2010
Dosar nr. 3898/113/2009
Şedinţa publică din 2 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Sentinţa penală nr. 26R din 3 iulie 2009 Judecătoria Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul S.G., cu obligarea acestuia la 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că revizuentul a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 42/R/2001 din data de 30 octombrie 2001 a Judecătoriei Brăila prin care a fost respinsă o cerere de revizuire formulată de acelaşi revizuent, situaţie ce contravine Deciziei nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuentul iar, prin Decizia penală nr. 356 din 4 decembrie 2009, Tribunalul Brăila a respins recursul revizuentului ca tardiv formulat.
Revizuentul a formulat recurs împotriva acestei decizii ce a fost respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 55/R din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi.
În motivarea deciziei se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 3851 lit. c) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs doar deciziile pronunţate de tribunale ca instanţă de apel.
Şi împotriva acestei decizii, revizuentul S.G. a uzat de calea de atac a recursului fără a arăta motivele pentru care a promovat această cale de atac.
Analizând cauza sub toate aspectele, Înalta Curte reţine că recursul declarat de revizuent este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că revizuentul nu mai avea posibilitatea să uzeze de calea de atac a recursului în condiţiile în care el a uzat în două rânduri de această cale de atac, atât în faţa Tribunalului Brăila, cât şi în faţa Curţii de Apel Galaţi, abuzând practic de dreptul său la petiţie.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. menţionează hotărârile care pot fi atacate cu recurs, neputând fi utilizată această cale de atac împotriva unei hotărâri definitive.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să respingă ca inadmisibil recursul declarat în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.G. împotriva Deciziei penale nr. 55/R din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2010.
Procesat de GGC - CT
← ICCJ. Decizia nr. 3903/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3940/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|