ICCJ. Decizia nr. 1527/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1527/2010
Dosar nr. 3170/1/2011
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 297472/2010(840/2010) s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor F.F., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP din 11 februarie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, G.P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP/F din 17 februarie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi G.F., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/UP din 23 martie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen. întrucât temeiurile iniţiale nu s-au schimbat, există probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, iar în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite(trafic de droguri de mare risc, respectiv, complicitate pentru inculpatul F.F.) s-a apreciat că lăsarea acestora în libertate, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a apreciat că deşi a trecut mai mult de un an de când cauza se află în faza de cercetare judecătorească dar s-a apreciat că instanţa se încadrează într-un termen rezonabil de soluţionare a cauzei dat fiind complexitatea acesteia.
De asemenea s-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 5 paragraf 1c din CEDO.
S-a mai apreciat că în cauză sunt întrunite dispoziţiile art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. astfel că se impune menţinerea arestării preventive a inculpaţilor fiind îndeplinite şi cerinţele dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. ca temei de drept avut în vedere la momentul arestării şi al trimiterii în judecată a inculpaţilor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii F.F., G.P. şi G.F. criticând-o ca fiind netemeinică, întrucât perioada arestării preventive a depăşit durata rezonabilă, iar în prezent nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, întrucât lăsarea în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a solicitat admiterea recursurilor formulate, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpaţilor.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
Analizând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate dar şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 3002 şi art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., constată că aceasta este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.
Recurenţii inculpaţi au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. 292/DP/ 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în cauza dedusă judecăţii, a verificat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privare de libertate, a dispus motivat, prin încheierea recurată, menţinerea arestării preventive a inculpaţilor recurenţi.
Instanţa a reţinut, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. respectiv, că la data verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor cauza se află în stadiul cercetărilor judecătoreşti, că probele administrate, până la acest moment procesual, nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă, că inculpaţii au săvârşit faptele de natură penală pentru care au fost trimişi în judecată.
Astfel, apreciind că faptele respective constituie în cazul fiecăruia dintre inculpaţi, câte o infracţiune pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, instanţa a constatat legal şi temeinic că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol pentru ordinea publică, pericol ce decurge din împrejurarea că inculpaţii sunt acuzaţi de fapte cu consecinţe sociale foarte grave( în contextul de notorietate al recrudescenţei traficului şi consumului de droguri) săvârşite din interes material, astfel că există un risc ridicat ca, aflaţi în stare de libertate, să comită şi alte fapte antisociale, posibil chiar de aceeaşi natură cu cele ce fac obiectul judecăţii.
În raport de stadiul procesual al cauzei, s-a constatat în mod just că, arestarea preventivă a inculpaţilor este în continuare necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii şi că durata acestei măsuri nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil.
Referitor la depăşirea termenului rezonabil de judecare al unei cauze penale, cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a art. 23 din Constituţie, se constată că termenul rezonabil invocat de recurenţii-inculpaţi nu a fost depăşit şi nici durata măsurii arestării preventive.
Cum nici din oficiu nu s-au invocat motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii recurate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii recurenţi împotriva încheierii din 4 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, vizând dispoziţia de menţinere a stării de arest preventiv a inculpaţilor, încheiere pe care o menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi F.F., G.F. şi G.P. împotriva încheierii din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 2974./2/2010.
Obligă recurentul inculpat F.F., la plata sumei de 100lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi G.F. şi G.P. la plata sumei de câte 200lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4561/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 1555/2010. Penal → |
|---|
