ICCJ. Decizia nr. 1555/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1555/2010

Dosar nr. 3851/121/200.

Şedinţa publică din 22 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 484 din 11 noiembrie 2009 Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul C.G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), tz. II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen. cu referire la alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 37 lit. a) C. pen., art. 80, art.76 alin. (2) C. pen.

In baza art. 39 alin. (1), (2) C. pen. a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C.G.M. prin această sentinţă cu restul de 918 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2007, şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită la 3 ani şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza. II şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi lit. b) C. pen.

A dedus perioada executată, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 01 martie 2009 şi până la zi.

In baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.G.M.

In baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat cuţitul folosit la comiterea infracţiunii, în lungime de 13 cm, cu lama de 6,5 cm, cu un singur tăiş, vârf ascuţit, mânerul de culoare maro, cu două nituri.

A constatat ca partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

In baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a obligat pe inculpat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi suma de 398,38 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească către stat suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a fi dispus astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele;

Inculpatul C.G.M. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani şi 8 luni închisoare şi a început executarea la data de 05 ianuarie 2007. Inculpatul a executat o parte din pedeapsă în Penitenciarul Brăila, loc în care se afla şi partea vătămată B.I. Cei doi se cunoşteau de dinainte de perioada încarcerării şi pentru că făceau parte din găşti diferite, au avut conflicte fizice şi verbale. În luna noiembrie 2008, inculpatul şi partea vătămată au fost transferaţi în Penitenciarul Galaţi, fiind încarceraţi în camere diferite. Inculpatul C.G.M. a fost repartizat în camera 110, împreună cu alţi deţinuţi printre care şi martorul G.C. (declaraţie parte vătămată, file 11-15; deci. martori, file 66-70, 91-93; declaraţie inculpat, file 135-151).

Într-una din zilele lunii februarie 2009, în timp ce se afla în curtea de aer, martorul G.C. a fost lovit cu picioarele în stomac şi palmele peste cap de către partea vătămată B.I., motivat de faptul că părea să fie în relaţii apropiate de inculpatul C.G.M. Despre acest incident, martorul G.C. a povestit inculpatului C.G.M., situaţie în care a zis ceva de genul „lasă că ies eu la aer" şi chiar a ascuns în despărţitura dintre tablă şi beton din curtea de aer nr. 4, un cuţit. Inculpatul C.G.M. nu a solicitat cu acel prilej ajutorul martorului, într-o eventuală confruntare cu partea vătămată, şi nici nu a spus martorului, în mod concret, ce avea de gând să facă. (declaraţie martor, file, 91-93; declaraţie inculpat, file 135-151)

La data de 01 martie 2009, în jurul orelor 08,30, inculpatul C.G., martorii G.C., A.I. şi B.G., au ieşit la plimbare în curtea de aer nr. 4. Atât la scoaterea de pe camera de încarcerare cât şi la preluarea de către supraveghetorul de curte, tuturor celor menţionaţi li s-a făcut percheziţie corporală sumară, ocazie cu care nu s-au găsit asupra lor obiecte înţepător-tăietoare. In aceeaşi curte de aer nr.4, au fost scoşi la aer, partea vătămată B.I. şi martorii pe F.E. şi M.C. După un timp, inculpatul C.G.M. i-a reproşat părţii vătămate B.I., faptul că l-a agresat pe martorul G.C., moment din care au început să se jignească, să se înjure şi ameninţe reciproc. Partea vătămată a spus inculpatului că oricum mai are vreo două zile până se liberează şi o să-i dea foc la casă. Pe fondul acestor discuţii, inculpatul C.G.M. a scos din locul în care îl ascunsese cuţitul şi îl ţinea în palmă iar partea vătămată B.I., de asemenea, a scos şi ţinea în mâna dreaptă un cuţit improvizat. In continuare, partea vătămată B.I. a adus la cunoştinţa inculpatului că-i dă termen 10 minute ca s-o lovească cu cuţitul, în caz contrar îl va tăia ea. Deoarece urma să fie scoşi din curtea de aer, iar termenul acordat de partea vătămată se împlinea, inculpatul C.G.M. a spus martorului G.C. „intră ţigane în el că mai mult de una nu poate să-ţi dea". Martorul Borul G.C., în ideea de a-l proteja cumva pe inculpat, a început să se plimbe pe lângă partea vătămată B.I. Deranjată de prezenţa martorului, partea vătămată B.I. a ridicat cuţitul să-1 lovească pe martor, în zona braţului, reuşind doar să-i taie geaca. În aceste împrejurări, martorul G.C. a apucat-o pe partea vătămata de mâna în care avea cuţitul, fiind faţă în faţă cu partea vătămată. In acest moment, inculpatul C.G.M. a venit în spatele părţii vătămate B.I. şi i-a aplica mai multe lovituri cu cuţitul în spate şi în braţul stâng, în condiţiile în care, partea vătămată s-a mişcat pe parcursul agresiunii.(procese verbale şi planşa fotografică, file 4-10; xerocopii acte întocmite de Penitenciarul Galaţi, file 18-43; declaraţii martori, file 66-93; declaraţie inculpat, file 135-151).

Auzind zgomotul specific unei altercaţii, zgomot de tablă lovită, martorul A.N. - supraveghetor curte, a mers lângă curtea de aer nr. 4 şi a observat că în zona dreaptă a curţii, erau strânşi deţinuţii, iar în momentul în care aceştia s-au răsfirat, în centru se aflau inculpatul C.G., partea vătămată B.I. şi martorul G.C. După aplicarea loviturii, partea vătămată nu a dat semne că s-ar simţi rău. Au fost scoşi din curtea de aer nr. 4 şi duşi în camerele de deţinere. In scurt timp, părţii vătămate B.I. i s-a făcut rău, situaţie în care şeful de cameră, martorul G.D. a solicitat martorului P.M. - supraveghetor secţie, să o ducă pe partea vătămată la cabinetul medical. Dată fiind gravitatea leziunilor, partea vătămată B.I. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi, (declaraţii martori, file 66-93; declaraţie inculpat, file 135-151).

Ulterior, lucrătorii Penitenciarului Galaţi au procedat la efectuarea unor verificări, ocazie cu care din camera de aer nr. 4 s-a ridicat cuţitul de care s-a folosit inculpatul la comiterea infracţiunii, din camera nr.110, camera în care locuia inculpatul s-a ridicat cuţitul care aparţinea martorului G.C., iar din camera în care locuia partea vătămată B.I. s-a ridicat un cuţit care, probabil, a aparţinut părţii vătămate.(acte, file 18-43).

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică a rezultat că pe cuţitul cu mâner din lemn şi bandă adezivă transparentă, pe cuţitul cu mâner din material textil, pe cuţitul cu mâner din lemn, pe pantalonul scurt culoare gri cu negru şi pe pantalonul blug nu s-au pus în evidenţă urme de sânge. Pe tricoul culoare neagră cu mânecă scrută şi pe bluza de trening culoare gri, s-au pus în evidenţă urme de sânge uman ce aparţinea grupei de sânge BIII.(planşe fotografice, ordonanţă şi raport, file 44-53).

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică au rezultat următoarele:

- bluza de trening şi tricoul puse la dispoziţie au prezentat fiecare câte trei orificii înţepat tăiate, având dimensiunile de 10 mm, 18 mm, 20 mm, respectiv 10 mm, 14 mm, 9 mm;

- orificiile înţepat-tăiate de pe bluza de trening cât şi cele de pe tricou sunt plasate, astfel două în partea superioară a braţului stâng şi unul la partea posterioară stânga, existând corespondenţă între acestea;

- orificiile de pe bluza de trening şi tricoul părţii vătămate au fost create de un corp tăietor-înţepător, probabil cuţit, cu forma şi dimensiunile asemănătoare cu cele ale cuţitelor puse la dispoziţie.(planşe fotografice, ordonanţă şi raport, file 54-65)

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părţii vătămate B.I. au rezultat următoarele:

- partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin loviri active cu un corp înţepător-tăietor;

- leziunile pot data din 01 martie 2009;

- necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii;

- intersectând peretele toracic şi aparatul respirator leziunile i-au pus în primejdie viaţa, salvarea acesteia datorându-se tratamentului chirurgical de înaltă calificare şi în timp util;

- poziţia victimă agresor a fost variabilă în timp;

- având în vedere că plăgile descrise au fost prelucrate chirurgical şi ţinând cont de lipsa descrierii amănunţite a leziunilor traumatice în foaia de observaţie, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra datelor privind dimensiunile obiectului vulnerant.(raport de constatare medico-legală, fia 16).

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu probele administrate în cauză.

La dozarea şi individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), persoana inculpatului, circumstanţele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul C.G.M.

Prin motivele de apel soluţia a fost criticată de către Parchet ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate ca şi a sporului aplicat, având în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen. şi totodată deducerea greşită a perioadei de arest preventiv.

S-a susţinut că nu fost analizate corect criteriile de evaluare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în raport cu gravitatea deosebită a faptei şi a stării de recidivă în care inculpatul se afla, dar şi a faptului că, în penitenciar fiind, a fost sancţionat disciplinar de mai multe ori pentru violenţă.

S-a solicitat ca, în rejudecare, să se reevalueze probele şi să se aplice inculpatului o pedeapsă mai aspră cu un spor corespunzător.

La rândul său, inculpatul, prin apărătorul său, a criticat hotărârea dată, în sensul că sancţiunea este prea aspră şi să se ţină cont că în raport de împrejurările în care fapta s-a comis se impunea achitarea inculpatului, întrucât a fost provocat, comiţând fapta sub impulsul unei puternice tulburări.

S-a solicitat ca, în rejudecare, să fie respins apelul declarat de Parchet, considerând că instanţa de fond a aplicat o sancţiune corectă.

Prin Decizia penală nr. 15/A din 3 februarie 2010 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 484 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 3851/121/2009 şi în consecinţă:

A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 484 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

A dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.G.M. perioada de arest preventiv începând cu data de 05 martie 2009 la zi, respectiv 03 februarie 2010 şi a menţinut starea de arest.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.G.M. împotriva sentinţei penale nr. 484 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 3851/121/2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul-apelant la 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Galaţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, fapta săvârşită de inculpat fiind pe deplin dovedită.

De asemenea pedeapsa aplicată a fost apreciată ca fiind corect individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind justificată reindividualizarea acesteia, solicitarea privind reţinerea legitimei apărări a fost respinsă ca nefondată, din materialul probator nerezultând existenţa unui atac direct material şi injust din partea părţii vătămate. A fost dedusă perioada de arest preventiv în mod corespunzător în funcţie de actele dosarului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi recurentul C.G.M.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în motivele scrise şi susţinute oral de reprezentantul Ministerul Public a apreciat Decizia penală ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece pedeapsa aplicată inculpatului are un cuantum nejustificat de redus, în raport de fapta şi persoana inculpatului şi totodată în mod nejustificat nu s-a dedus perioada cuprinsă între 01 martie 2009 şi 5 martie 2009.

Inculpatul a solicitat achitarea sa, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁵ pct. 18 C. proc. pen., întrucât a acţionat în legitimă apărare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor de casare invocate, şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. consideră fondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, şi nefondat pe cel al inculpatului pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 37 lit. a) C. pen., art. 80, art. 76 alin. (2) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului C.G.M. care, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Galaţi, la data de 1 martie 2009, pe fondul unui conflict spontan a lovit cu cuţitul pe partea vătămată (deţinut) B.I., în zone vitale ale corpului, punându-i viaţa în primejdie, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tentativă de omor.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.

Susţinerile recurentului-inculpat C.G.M. în sensul că, tot acest conflict a fost spontan, că obiectul vulnerant (cuţitul) nu-i aparţinea, ci era al martorului U.F., că anterior între inculpat şi partea vătămată nu au existat conflicte, sunt nefondate, fiind infirmate de declaraţiile martorilor prezenţi la momentul desfăşurării conflictului.

Astfel se reţine că partea vătămată a avut un schimb de replici cu inculpatul, după care a fost ţinută de martorul G.C. pentru ca inculpatul C. să-i aplice mai multe lovituri (declaraţii martori U.F., A.I., M.C.). Martorul G.C. a învederat faptul că inculpatul a ascuns un cuţit în despărţitura dintre lemn şi tablă din curtea de aer 4, iar cu o zi înainte de conflict acesta, referindu-se la partea vătămată „chiar a declarat că, „lasă că ies eu la aer", prefigurând o posibilă acţiune violentă îndreptată împotriva acesteia.

Astfel, cu privire la situaţia de fapt, reţinută de către instanţa de fond, cât şi de cea de prim control judiciar, nu se poate vorbi de o eroare gravă de fapt, în sensul art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., aceasta nefiind contrară actelor şi probelor dosarelor.

Pentru a fi reţinută „ eroarea gravă de fapt, trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, adică greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului.

Practic situaţia de fapt învederată de către inculpat este în contradicţie cu probele dosarului, iar cea reţinută de către instanţă a fost încadrată corespunzător şi în drept.

Referitor la critica recurentului-inculpat privind nereţinerea legitimei apărării, Înalta Curte face următoarele precizări:

Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.

Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat şi injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obştesc şi să le pună în pericol grav.

De asemenea, şi fapta săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească anumite condiţii, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea atacului.

Ori, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.

Astfel, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, deşi partea vătămată a avut o atitudine provocatoare, aceasta nu s-a concretizat în agresiune fizică asupra inculpatului cu un obiect tăietor – înţepător în mod direct şi imediat, astfel încât acesta din urmă să fie nevoit să riposteze în aceleaşi condiţii pentru a-şi proteja viaţa sau integritatea corporală. Pe de altă parte având în vedere mediul în care se aflau cei doi, inculpatul, în condiţiile în care s-ar fi considerat ameninţat şi supus unui atac din partea părţii vătămate, avea posibilitatea să se adreseze supraveghetorului pentru a aplana conflictul şi a se îndepărta de partea vătămată.

Astfel, fapta săvârşită de inculpat nu a corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul a lovit-o pe victimă cu cuţitul în timp ce acesta era cu spatele la ea, neavând posibilitatea minimă de riposta, astfel încât nu se poate pronunţa achitarea inculpatului, nefiind întrunite condiţiile legitimei apărări aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 44 C. pen.

Pentru aceste considerente, conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)) invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi Înalta Curte îl consideră fondat.

Deşi cele două instanţe au stabilit în mod corect vinovăţia inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia nu reflectă pericolul social sporit al faptei şi al făptuitorului, apărând ca netemeinică.

Actul de violenţă comis de inculpat îndreptat fiind împotriva valorii sociale supreme - viaţa -, atrage în numele dreptului inviolabil la viaţă, la integritatea fizică, psihică şi materială a oricărei fiinţe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Atitudinea inculpatului şi modul de comitere al faptei, mediul penitenciar în care a fost comisă nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de instanţele de fond şi prim control judiciar în alegerea pedepsei.

Nu se poate ca, pentru faptele săvârşite împotriva altor semeni de ai săi şi cărora a încercat să le curme viaţa, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieţii.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fata societăţii. Fiind în executarea altei pedepse privative de libertate acesta nu a dat dovezi că s-ar îndrepta şi persistă în conduita infracţională.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin. (1) -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".

Fapta este neîndoielnic grava, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ţine seama că acţiunea violentă a inculpatului a avut drept consecinţă punerea în primejdie a unei vieţi omeneşti, împrejurare care coroborată cu locul în care fapta a fost săvârşită, modalitatea de comitere, demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz. art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea penală apără persoana, drepturile si libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept".

Astfel, Înalta Curte va majora pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsă pe care o consideră necesară pentru reeducarea sa viitoare.

În ceea ce priveşte perioada prevenţiei ce se impunea a fi dedusă în mod corect şi care a făcut obiectul unuia din motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.), având în vedere dispoziţiile art. 385¹⁷ C. proc. pen. raportată la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., menţiuni care sunt obligatorii a le conţine Decizia pronunţată, apreciază acest motiv a nu fi un caz autentic de casare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a comis fapta din prezenta cauză, în timp ce executa în Penitenciarul Galaţi, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2007.

Întrucât se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, conform prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunea de tentativă omor, fiind comisă în timpul executării pedepsei anterioare, în cauză au fost aplicate prevederile art. 39 alin. (2) C. pen., prin contopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa ce a mai rămas de executat (restul fiind stabilit prin scăderea din pedeapsa de 4 ani şi 8 luni a duratei executate, până la data comiterii faptei, respectiv 01 martie 2009). În perioada 01 martie 2009 – 05 martie 2009 inculpatul a continuat să execute pedeapsa rezultată de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila.

În aceste condiţii, deducerea de către instanţa de apel doar a perioadei executate, începând cu 05 martie 2009, când inculpatul a fost reţinut pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 37 lit. a) C. pen., presupune omiterea celei cuprinse, între 01 martie 2009 şi 05 martie 2009, în condiţiile în care restul de 918 zile a fost calculat, având în vedere data comiterii faptei din prezenta cauză, motiv pentru care va deduce şi această perioadă.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul parchetului, va casa în parte atât Decizia penală 15/A din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, cât şi sentinţa 484 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Galaţi şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa finală de 3 ani şi 2 luni închisoare, în elementele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art.76 alin. (2) C. pen.;

- sporul de 2 luni închisoare;

- restul de 918 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2010;

Va majora pedeapsa principală la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. , art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.

Va majora la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale rezultante.

Va înlătura sporul de 2 luni închisoare.

Conform art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen. va contopi pedeapsa de 5 ani închisoare cu restul de 918 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală 1848 din 25.09 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2010, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 1 martie 2009 la 4 martie 2009 şi reţinerea şi arestarea preventivă de la 5 martie 2009 la 22 aprilie 2010.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.G.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 15/A din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, privind pe inculpatul C.G.M.

Casează, în parte, Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 484 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Galaţi şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa finală de 3 ani şi 2 luni închisoare, în elementele componente, după cum urmează:

- sporul de 2 luni închisoare;

Majorează pedeapsa principală la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.

Majorează la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale rezultante.

Înlătură sporul de 2 luni închisoare.

Conform art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen. contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare cu restul de 918 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2010, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 1 martie 2009 la 4 martie 2009 şi reţinerea şi arestarea preventivă de la 5 martie 2009 la 22 aprilie 2010.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.G.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 aprilie 2010

← ICCJ. Decizia nr. 1527/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 4576/2010. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 1555/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1555/2010. Penal