ICCJ. Decizia nr. 153/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 153/2010
Dosar nr. 4775/2/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de R.G., ca reprezentant al Ligii Democratice pentru Dreptate (f. 1-2, d.p.i.) împotriva ordonanţei nr. 336/P/2008 din 03 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii M.A.A., J.F. şi SC T.G.I. SRL din Bucureşti pentru faptele prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (5) din C. pen. şi art. 23 din Legea nr. 656/2002.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei de fond la data de 26 mai 2009. Liga democratică pentru dreptate din România a formulat plângere întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanţei procurorului, din data de 03 aprilie 2009, în Dosarul nr. 336/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin ordonanţa menţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.A.A., J.F. şi SC T.G.I. SRL Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi art. 23 din Legea 656/2002.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. fiind declinată competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Pentru a dispune această soluţie, procurorul a reţinut că prin numeroase plângeri adresate diferitelor unităţi de Parchet s-a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor M.A.A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, şi a numitului J.F., precum şi a SC T.G.I. SRL Bucureşti, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. În motivarea acestor plângeri, s-a arătat că persoanele reclamate încearcă să îl deposedeze prin manopere dolosive de imobilul proprietatea sa, situat în Bucureşti, sector 3. De asemenea, R.G. a mai precizat că avocatul M.A.A. a comis o serie de ilegalităţi prin aceea că a modificat obiectul unei cereri de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta şi a promovat o cerere având ca obiect instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului menţionat. în finalul plângerilor adresate organelor judiciare, numitul R.G. a mai precizat că asupra persoanelor reclamate planează suspiciunea de comitere a infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002, cu motivarea că „i s-a cerut să primească întreaga sumă ce reprezintă contravaloarea imobilului său, cu respectarea unei proceduri impusă de cumpărător şi pe care nu o recunoaşte ca fiind legală şi temeinică conform legii".
Ulterior, prin adresa din data de 18 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea formulată de SC T.G.I. SRL Bucureşti, prin reprezentant legal, împotriva numitului R.G. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
În motivarea acestei plângeri, s-a arătat că R.G. a încheiat cu reprezentanţii SC T.G.I. SRL Bucureşti un antecontract de vânzare-cumpărare în luna decembrie 2004, prin care se obliga să transmită dreptul de proprietate deţinut asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 3, deşi titlul său de proprietate a fost desfiinţat pe cale judecătorească.
Din analiza actelor premergătoare, a reieşit că numitul R.G. a dobândit imobilul descris anterior prin sentinţa civilă nr. 12.643 din 18 decembrie 1998 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. La data de 21 noiembrie 2004, între R.G. şi J.F. s-a încheiat un „precontract" sub semnătură privată prin care primul se obliga să vândă celui de al doilea pentru suma 500.000 euro imobilul în litigiu, primind pe loc suma de 5000 euro şi urmând să primească până la 24 noiembrie 2004 încă 15.000 euro cu titlu de avans.
La data de 02 decembrie 2004, între părţi s-a încheiat un alt înscris sub semnătură privată intitulat „precontract" prin care se atesta că R.G. a primit de la J.F. suma de 15.000 euro, aşa cum se menţiona în actul datat 21 noiembrie 2004.
Ulterior, între R.G. şi SC T. G.I. SRL Bucureşti, reprezentată de asociat şi administrator R.K.M., cetăţean italian, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1502 din 02 decembrie 2004 a Biroului Notarului Public V.D.
În conformitate cu clauzele acestui antecontract, R.G., în calitate de coproprietar, se obliga să vândă împreună cu R.E. (soţie), imobilul situat în Bucureşti, sector 3 către societatea comercială menţionată până la data de 15 decembrie 2004.
Preţul vânzării a fost stabilit la suma de 500.000 euro, arătându-se că un avans în cuantum de 20.000 euro (în două tranşe de 5000 euro şi respectiv 15.000 euro) a fost achitat anterior.
La data de 15 decembrie 2004, promitentul vânzător R.G. nu s-a prezentat la sediul Biroului Notarului Public D.V., sens în care s-a emis încheierea de certificare nr. 5954/2004 (nefiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare).
Începând cu luna iunie 2005, administratorul SC T.G.I. SRL Bucureşti, R.K.M., l-a împuternicit pe avocatul M.A.A. să negocieze transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu cu vânzătorul R.G.
Întrucât pretenţiile financiare ale acestuia din urmă (conform declaraţiei cetăţeanului străin R.K.M.) s-au augmentat, a fost promovată o cerere de chemare în judecată (adresată Tribunalului Bucureşti) prin care se solicita rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1502 din 02 decembrie 2004 a Biroului Notarului Public V.D. şi restituirea dublului avansului achitat.
Cauza având acest obiect a format obiectul unor declinări de competenţă repetate între instanţele de grad diferit, iar pe parcursul desfăşurării procesului, reclamanta (asistată şi reprezentată de avocat M.A.A.) a formulat o cerere de modificare în tot a acţiunii sale iniţiale, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Între timp, prin sentinţa civilă nr. 3807 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 5064/2003, s-a admis cererea de revizuire formulată de Municipiul Bucureşti prin Primarul general în contradictoriu cu R.G. şi Consiliul Local al Sectorului 3 Bucureşti, şi pe fond s-a schimbat în tot sentinţa revizuită (care constituia titlul de proprietate al numitului R.G.), în sensul respingerii acţiunii formulate de R.G.
Fiind audiat, numitul M.A.A. a precizat că în cursul lunii iulie 2005 a fost împuternicit de către SC T.G.I. SRL Bucureşti să negocieze cu R.G., iar în caz de eşuare a negocierilor, să continue procesul izvorât din neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1502 din 02 decembrie 2004 a Biroului Notarului Public V.D.
Sus-numitul a mai arătat că a acţionat pentru valorificarea drepturilor şi pretenţiilor clientului său, cu respectarea prevederilor legale şi normelor care guvernează profesia de avocat.
S-a mai precizat că a avut o serie de întâlniri cu R.G., de fiecare dată întocmindu-se o minută în care erau sintetizate negocierile purtate.
Procurorul a reţinut că, potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 cu modificările ulterioare, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau înscris, în forma adecvată, în faţa instanţelor de judecată dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului. Mai mult, avocatul M.A.A. nu a participat în niciun mod la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 02 decembrie 2004.
La rândul său, J.F. a precizat că imobilul aparţinând numitului R.G. urma să fie achiziţionat pentru SC T.G.I. SRL Bucureşti, sens în care a fost mandatat de către administratorul acestei societăţi comerciale să negocieze cu proprietarul şi să achite avansul stipulat în antecontract.
Ulterior, ca urmare a refuzului promitentului vânzător de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, s-a acţionat legal pentru punerea în executare a antecontractului de vânzare-cumpărare.
Faţă de cele de mai sus, s-a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de numiţii M.A.A. şi J.F. şi respectiv SC T.G.I. SRL Bucureşti sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., deoarece din materialul probator a rezultat că faptele sesizate prin plângerile formulate de R.G. nu sunt prevăzute de legea penală, între părţi subzistând un litigiu civil izvorât din neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1502 din 02 decembrie 2004 a Biroului Notarului Public V.D.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.A.A., J.F. şi SC T.G.I. SRL Bucureşti şi sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002, întrucât faptele sesizate nu există.
S-a avut în vedere de către procuror şi faptul că în plângerile adresate organelor judiciare, R.G. a arătat că deduce cercetărilor penale fapta de încercare de deposedare a sa de bunul imobil indicat prin „înşelăciune, trafic de influenţă, abuz în serviciu" comise de făptuitori.
Totuşi, reţine procurorul, această formulare nu poate fi considerată o încadrare juridică dată de parte, ci doar un mod de exprimare nejuridic, cu atât mai mult cu cât chiar în plângere se menţionează că se lasă la latitudinea organelor competente încadrarea juridică a faptelor semnalate.
Referitor la faptele sesizate de SC T.G.I. SRL Bucureşti împotriva numitului R.G., s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petenta la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluţia din 4 mai 2009 a procurorului general de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de R.G. împotriva ordonanţei din 3 aprilie 2009 dispusă în dosarul 336/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu motivarea că faptele sesizate de R.G. nu sunt prevăzute de legea penală şi că între părţi există un litigiu civil izvorât din neexecutarea antecontractului de vânzare cumpărare.
Împotriva ordonanţei şi a rezoluţiei anterior menţionate petentul a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de apel, analizând actele efectuate în Dosarul nr. 336/P/2008, a apreciat că plângerea formulată de petent este nefondată pentru următoarele motive:
Petentul a încheiat cu numitul J.F. un antecontract de vânzare cumpărare prin care se angaja să vândă un imobil şi primea în avans suma de 30.000 euro (în două tranşe).
Acest antecontract a îmbrăcat forma unui înscris sub semnătură privată. în declaraţiile date numitul J.F. a arătat că negocia cu privire la acest imobil în favoarea societăţii SC T.G.I. SRL.
Ulterior petentul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în formă autentică, pentru acelaşi imobil cu SC T.G.I. SRL, reprezentată de administratorul R.K.M., primind şi de această dată un avans de 20.000 euro.
Întrucât ulterior petentul nu a mai fost de acord să înstrăineze imobilul, SC T.G.I. SRL a formulat o acţiune civilă prin care solicita să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Ca atare, imobilul a intrat în posesia societăţii SC T.G.I. SRL ca urmare a celor decise printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Petentul nu a invocat în plângerea formulată, modalitatea concretă în care a fost indus în eroare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare pentru a constata întrunirea la nivel obiectiv a elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
În opinia primei instanţe, decisiv este pentru constatarea existenţei acestei infracţiuni, comportamentul cumpărătorului (interesează dacă a existat sau nu o inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate) la momentul încheierii antecontractului pentru ca acesta a stat la baza transferului de proprietate ce a operat în baza hotărârii judecătoreşti ce a ţinut loc de act de vânzare-cumpărare.
Or, reţine instanţa de fond, din actele existente la dosar nu rezultă că ar fi existat o inducere în eroare a petentului, mai ales că şi suma ce urma a fi plătită de cumpărător (500.000 euro) nu pare a fi un preţ neserios.
În opinia primei instanţe, petentul a făcut referire şi la infracţiunea de spălare de bani însă nici pentru aceasta nu prezintă o situaţie faptică, afirmând doar că i-a trezit suspiciuni modul în care urma să i se plătească preţul pentru imobil. De aceea, plângerea formulată de petent împotriva lui J.F. şi SC T.G.I. SRL apare ca nefondată, deoarece în mod corect a dispus Parchetul neînceperea urmăriri penale întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Prima instanţă a apreciat că este legală şi soluţia procurorului în ceea ce-l priveşte pe numitul M.A.A., care a avut calitatea de avocat al SC T.G.I. în procesul civil pe care această societate l-a iniţiat împotriva petentului R.G., deoarece acesta a acţionat în interesul clientului său, cu respectarea normelor ce guvernează profesia de avocat. în realitate, fapta care i se impută numitului M.A.A. de către petent este aceea că a promovat mai multe acţiuni civile, că a modificat acţiunea şi că a reuşit să obţină câştig de cauză în faţa instanţei, faptă ce nu întruneşte elementele constitutive ale niciunei infracţiuni.
Împotriva sentinţei, petenta Liga Democratică pentru Dreptate din România, prin R.G., a declarat prezentul recurs. Din actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:
- în recurs, cauza a avut 2 termene de judecată, petenta şi reprezentatul acesteia neprezentându-se la niciunul dintre acestea;
- la termenul anterior (20 octombrie 2009), numitul R.G. a solicitat, printr-un înscris trimis Înaltei Curţi, amânarea judecăţii pentru imposibilitate medicală de prezentare, cu menţiunea „mă oblig ca la termenul ce îl veţi acorda să prezint dovada medicală şi, indiferent de starea sănătăţii mele, mă oblig să mă prezint personal" (f. 12-13);
- la noul termen de judecată, de astăzi 19 ianuarie 2010, numitul R.G. nu s-a prezentat, solicitând o nouă amânare a judecăţii - invocând, pe lângă motive medicale, şi necesitatea depunerii unor hotărâri judecătoreşti (fără a preciza care şi, respectiv, ce se doreşte să se dovedească cu ele) şi ataşarea „dosarelor de cercetare". Cererea a fost pusă în discuţie şi respinsă ca neîntemeiată în sensul celor menţionate în partea introductivă a deciziei;
- petenta şi numitul R.G. nu au expus motive de recurs nici în cuprinsul cererii de recurs (f. 2,3), şi nici ulterior printr-un memoriu scris; de asemenea, după cum s-a menţionat anterior, aceştia nu s-au prezentat la niciunul dintre termenele de judecată în recurs pentru a expune criticile de netemeinicie ori de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că recursul a fost declarat la data de 14 iulie 2009 (f. 2), cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei de recurs la data de 09 septembrie 2009 (fil. 1), până în prezent (19 ianuarie 2010) petenta şi numitul R.G. având timp suficient pentru redactarea şi depunerea la dosar a motivelor de recurs.
În lipsa unor motive de recurs ale petentei şi numitului R.G., Înalta Curte va examina, din oficiu potrivit art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., întreaga cauză sub toate aspectele.
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 52 din C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 336/P/2008, care cuprinde 105 file.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petent - dar şi pentru a se stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. - nu au fost relevate minime indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă că persoanele faţă de care s-au efectuat acte premergătoare ar fi săvârşit, cu vinovăţia cerută de lege, faptele reclamate în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existenţa cazurilor prevăzute de art. 10 lit. a) şi b) din C. proc. pen., cazuri care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Solicitarea petentului de „clarificarea faptelor semnalate .. numai pe bază de probe.." (pag. 2 d.p.i) este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, organele judiciare penale nu au competenţa soluţionării unor litigii de natură civilă, iar pe de altă parte, în cauză au fost efectuate acte premergătoare - ca acte prevăzute de C. proc. pen. Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conţinutul actelor premergătoare, nu ar fi fost constatată incidenţa unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
În consecinţă, Înalta Curte constată că procurorul şi instanţa de judecată au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia soluţionării plângerii penale şi în materia soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată.
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul petentei urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Liga Democratică pentru Dreptate din România prin reprezentant legal R.G. împotriva sentinţei penale nr. 195 din 13 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3687/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3688/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
