ICCJ. Decizia nr. 3688/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3688/2010
Dosar nr. 519/64/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 60/F din 13 iulie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov formulată de petentul B.P.A.
A respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.P.A. domiciliat în localitatea Ş.N. jud. Braşov, împotriva Ordonanţei nr. 1842/P/2009 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul D.G.C. domiciliat în mun. F., b-dul U., jud. Braşov pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la denunţare calomnioasă prev. de art. 25 rap. la art. 259 C. pen., soluţie menţinută prin Ordonanţa nr. 263/11/2/2010 din 19 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a menţinut soluţia dată prin ordonanţa atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată de petentul B.P.A. s-a solicitat admiterea plângerii şi desfiinţarea ordonanţei nr. 1842/P/2009 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul D.G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la denunţare calomnioasă prev. de art. 25 rap. la art. 259 C. pen., soluţie menţinută prin Ordonanţa nr. 263/11/2/2010 din 19 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
În motivarea plângerii petentul a arătat că în mod eronat procurorul a omis audierea numitei B.E.M., însă autorul de fapt al infracţiunii de denunţare calomnioasă este de fapt făptuitorul D.C.G., clienta acestuia fiind în totală eroare cu privire la intenţiile infracţionale ale avocatului ei.
Pe parcursul procesului petentul a invocat şi excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov şi să se dispună declinarea plângerii la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 16 octombrie 2009 la Judecătoria Făgăraş a fost înregistrată o cerere de recuzare a executorului judecătoresc K.C. pe considerentul că executorul judecătoresc a primit daruri sub formă pecuniară de la creditorul B.P.A. cu motivarea că în procesul-verbal de stabilirea cheltuielilor de executare silită au fost trecute sume nejustificate, iar onorariu stabilit este mult peste baremul prevăzut prin Ordinul nr. 2550/2006 astfel apreciindu-se că toate sumele nejustificate sunt daruri pecuniare ale creditorului făcute cu nerespectarea dispoziţiilor legale. La data de 27 octombrie 2009 în Dosarul nr. 3853/226/2009 s-a dispus respingerea cererii de recuzare a executorului judecătoresc K.C.
Procurorul, în urma verificărilor efectuate, a reţinut că nu se poate reţine în sarcina avocatului D.C.G. infracţiunea de instigare la denunţare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen., deoarece pe de-o parte în raport cu executorul judecătoresc K.C. nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective şi subiective în condiţiile în care înscrisul depus de avocat la Judecătoria Făgăraş nu este un denunţ, nu se referă la săvârşirea unei infracţiuni, conţinutul fiind în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 8 C. proc. civ.; pe de altă parte, petentul B.P.A. care a formulat prezenta plângere, nu poate pretinde că a fost formulat vreun denunţ calomnios sau vreo altă reclamaţie în ceea ce îl priveşte.
În aceste condiţii, procurorul a concluzionat că în raport cu B.P.A., petent în prezenta cauză nu există fapta reclamată fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi art. 42 C. proc. pen. şi art. 45 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul D.C.G. sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la denunţare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 259 C. pen.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel, instanţa a reţinut că infracţiunea pentru care este cercetat făptuitorul este de competenţa acestei instanţe, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu prev. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nu de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cu privire la afirmaţiile petentului cu privire la „influenţa pe care făptuitorul se laudă că o are asupra Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov";, acestea nu au fost susţinute şi probate cu niciun mijloc de probă de către petent astfel că au fost respinse, ca nefondate de instanţă.
În ceea ce priveşte plângerea petentului, astfel cum s-a reţinut şi în ordonanţa procurorului nu s-a putut reţine în sarcina făptuitorului săvârşirea infracţiunii de instigare la denunţare calomnioasă, întrucât actul depus la instanţă de făptuitor nu este un denunţ privind o învinuire mincinoasă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, ci o cerere de recuzare a executorului judecătoresc făcută de făptuitor în baza mandatului său de avocat ales al părţii pe care o reprezenta.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 188/2000 recuzarea executorilor judecătoreşti se poate cere, atunci când sunt incidente prevederile art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ. Art. 27 pct. 8 C. proc. civ. prevede că recuzarea se poate cere dacă executorul judecătoresc a primit de la una dintre părţi daruri sau făgăduieli ori altfel de îndatoriri.
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat stabileşte în alin. (6) că avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în formă adecvată cu respectarea prevederilor din alin. (5) în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului. De asemenea, art. 38 prevede că avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi profesionalism, să pledeze cu demnitate faţă de judecător şi faţă de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau desfăşurarea cauzei cere aceasta sau instanţa dispune în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs petentul B.P.A.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei acesta a reiterat cererea formulată în primă instanţă, respectiv de trimitere a cauzei la Direcţia Naţională Anticorupţie spre competentă soluţionare.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele invocate de petiţionar şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, atât ordonanţa procurorului, de neîncepere a urmăririi penale, cât şi sentinţa primei instanţe sunt temeinice şi legale întrucât din actele dosarului nu rezultă niciun indiciu că intimatul avocat D.C.G. a săvârşit infracţiunea de instigare la denunţare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen.
Înalta Curte, apreciază că nu se poate reţine în sarcina făptuitorului săvârşirea infracţiunii de instigare la denunţare calomnioasă, întrucât actul depus la instanţă de făptuitor nu este un denunţ privind o învinuire mincinoasă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, ci o cerere de recuzare a executorului judecătoresc făcută de făptuitor în baza mandatului său de avocat ales al părţii pe care o reprezenta.
Intimatul avocat şi-a desfăşurat activitatea în limitele conferite de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Înalta Curte, a constatat că potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu prev. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. competenţa soluţionării plângerii aparţinea Curţii de Apel Braşov şi nu Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
De altfel, criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Neexistând niciun motiv de casare a sentinţei recurate, aceasta fiind legală şi temeinică sub toate aspectele, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul petiţionarului B.P.A. ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.P.A. împotriva Sentinţei penale nr. 60/F din 13 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1547/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
