ICCJ. Decizia nr. 156/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 156/2010
Dosar nr. 45579/3/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 23 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a cererii de revizuire formulată de petiţionarul-revizuient J.R.I.
A obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa penala nr. 402 din 16 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 29563/3/2006, definitivă prin Decizia penala nr. 5964 din 11 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia penală, pentru inculpatul J.R.I. s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa din infracţiunile prev. de art. 211 alin. (1) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (4) C. pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen.
A fost achitat pentru infracţiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal împotriva acestui inculpat sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 26 raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., faţă de lipsa plângerii penale prealabile a părţii vătămate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., aplicându-i-se acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei.
Prin Decizia penală nr. 200/A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 402/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond în ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.R.I. s-au înlăturat dispoziţiile referitoare la schimbarea încadrării juridice din sentinţă şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu din dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 217 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a), art. 189 alin. (2) şi art. 217 alin. (1) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., inculpatul J.R.I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
In baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în detenţie.
Prin Decizia penală nr. 5964 din 11 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au respins ca nefondate, recursurile declarate, inclusiv cel al revizuientului împotriva deciziei penale nr. 200/A/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, soluţia rămânând astfel definitivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţele au avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpatul N.F.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) din acelaşi cod, infracţiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen.; inculpatul N.A.S., pentru aceleaşi infracţiuni şi inculpatul J.R.I., pentru aceleaşi infracţiuni.
În faza cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut ca, in ziua de 7 august 2006, A.G.M. se afla în incinta Autogării Militari din sectorul 6 al Capitalei, aici îndeletnicindu-se cu oferirea, spre vânzare, a unor aparate foto achiziţionate din Complexul Europa.
Spre amiază, N.F.V. şi N.A.S., aflaţi în acelaşi loc, au cumpărat de la o persoană, un aparat foto, pentru care primul ar fi achitat suma de 80 de lire sterline. După acest moment, cei doi l-au contactat telefonic pe J.R.I. şi i-au cerut să vină cu un autoturism pentru a-i prelua. Odată realizat acest fapt, inculpaţii s-au îmbarcat în vehicul, imediat, N.F.V. spunându-i lui J.R.I. să întoarcă şi să parcheze în zona autogării, el motivând că a fost înşelat. Ca atare N.F.V. şi J.R.I. au coborât şi au pornit în căutarea vânzătorului.
În incintă, J.R.I. l-a depistat pe A.G.M., pe care, împreună cu N.F.V., l-au urcat în vehicul spunându-i că-l vor duce la Secţia 21 Poliţie pentru a-l reclama că a refuzat să le spună cine i-a înşelat prin vinderea aparatului foto, în realitate acesta fiind o jucărie - obiectul având o singură utilizare.
Pe traseu, N.F.V., i-a cerut lui J.R.I. să conducă autoturismul spre Secţia 20 Poliţie, dar, la un moment dat, pretextând că zona este aglomerată, i-a indicat să urmeze drumul prin parcul Universităţii Politehnice.
Ajunşi aici, N.F.V. i-a cerut aceluiaşi inculpat să se îndrepte spre calea din stânga parcului, traseu înfundat.
Ajungând în spatele sediului Facultăţii de Energetică, acelaşi inculpat i-a cerut Iui J.R.I. să oprească vehiculul, după care l-a debarcat pe A.G.M., toţi l-au condus lângă zidul clădirii şi i-au solicitat să se dezbrace.
Înainte de a coborî din vehicul, tânărului i-a fost luată şi indisponibilizată, în maşină, o plasă în care se găsea un aparat foto.
A.G.M. s-a supus cererilor, după care N.A.S. i-a dat foc hainelor. în continuare, N.F.V. a rupt o creangă din copac, l-a obligat pe A.G.M. să o cureţe cu dinţii, l-a culcat la pământ cu faţa în jos şi l-a lovit peste spate, după care, abandonându-l, cei trei au părăsit zona.
I.G. şi M.R., lucrători într-un atelier de reparaţii ce-şi avea sediul în respectivul parc, văzându-l pe A.G.M., imediat după incident, i-au dat haine şi au apelat poliţia, primul sesizând urmele de lovituri de pe spatele victimei.
Victima a spus poliţiei numărul de înmatriculare a vehiculului, astfel ajungându-se la proprietar, M.M.M., martor care a declarat că împrumutase maşina cunoscutului lui, J.R.I., acesta restituindu-i-o fără a-i spune ce se întâmplase.
Odată identificaţi cei trei, victima a recunoscut că J.R.I., este cel care a condus vehiculul şi i-a cerut să se dezbrace, N.F.V. l-a lovit, iar N.A.S. i-a dat foc hainelor, incidentul având loc în prezenţa celor trei inculpaţi.
Certificatul medico - legal a reţinut că victima a prezentat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa de fond a arătat ca, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, s-a procedat la audierea martorului A.M., tatăl părţii vătămate, şi semnatarul scrisorii depusă la dosarul de revizuire la filele 15 - 17, evaluată ca şi înscris nou, ca temei al acestei cereri.
In declaraţia luată în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, tatăl părţii vătămate a arătat că a participat la procesul penal în care fiul său a avut această calitate şi, de la acesta, a aflat că revizuientul nu l-a lovit, ci doar ceilalţi coinculpaţi. Totodată, martorul arată că a conceput această scrisoare întrucât i-a fost milă de revizuient.
Instanţa a menţionat ca revizuirea este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi cuprinse în hotărârile penale definitive, iar prin finalitatea sa proprie, revizuirea înlătura eroarea judiciara sub orice forma s-a produs: achitarea neîntemeiată a unei persoane, care a săvârşit o faptă penală sau condamnarea unei persoane nevinovate, trasă pe nedrept la răspundere penală.
În atare situaţie, tribunalul a constatat că cele ce se doresc a fi demonstrate cu acel înscris nou, respectiv scrisoarea înaintată de tatăl părţii vătămate nu se circumscriu, în esenţă, scopului urmărit de această cale extraordinară de atac.
Astfel, s-a constatat că depoziţia martorului audiat nu modifică esenţial situaţia de fapt, cu atât mai mult cu cât trebuie avut în vedere că acesta nu este un martor direct şi că tot ceea ce a declarat a fost preluat din discuţiile cu fiul său. S-a observat, de altfel, că declaraţia acestui martor este într-o anumită măsură contradictorie în condiţiile în care acesta declară că este de acord cu declaraţiile făcute de fiul său (citite de judecător în şedinţă publică) şi totuşi, afirmă împrejurarea că ştie din aceeaşi sursă că J. nu l-a lovit.
La fila 39 din dosarul de fond, din declaraţia părţii vătămate luată în aceleaşi condiţii pe care le presupune cercetarea judecătorească, partea vătămată a declarat că toţi cei trei inculpaţi i-au solicitat să coboare din maşină şi inculpatul J., chiar dacă nu l-a lovit, l-a insultat şi l-a filmat cu telefonul mobil, cum era bătut. S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul N. i-a dat foc la haine, la îndemnul lui N. şi J.
In atare situaţie s-a constatat că cele declarate de martorul audiat în calea revizuirii nu sunt elemente de natură a modifica esenţial, substanţial situaţia de fapt în aşa fel încât să se ajungă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate în cauză şi la care s-a ajuns prin coroborarea întregului material probator.
Mai mult, tribunalul a constatat că, susţinerea revizuientului, în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor, aşa cum s-a realizat cu ocazia judecării în fond, nu poate fi primită în această cale extraordinară de atac, motivat de aceea că, oricum, nu s-ar ajunge la o soluţie diametral opusă.
Materialul probator pe care instanţele de judecată, în cele trei cicluri procesuale, l-au administrat susţine soluţia, aşa cum a rămas ea definitivă, iar elementele noi învederate pot fi apreciate doar ca aspecte pur subiective, de percepţie indirectă şi care nu modifică situaţia de fapt, în condiţiile în care partea vătămată a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că J. nu l-a lovit, dar a realizat alte acte materiale pe care judecătorii le-au apreciat ca fiind suficiente pentru a se constitui în elementele materiale ale infracţiunilor pentru care revizuientul a fost condamnat.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel revizuientul J.R.I., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare, admiterea cererii de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 164/AI din 29 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondat a apelului declarat de revizuientul J.R.I.
A obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că chiar dacă în calea de atac a revizuirii s-ar fi relevat un element nou care ar fi condus, pentru revizuientul J.R.I. la o schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt, nu s-ar fi impus admiterea cererii, întrucât nu s-ar fi impus adoptarea unei soluţii de achitare a revizuientului, pronunţată definitiv împotriva sa.
Sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate, instanţa de apel a reţinut că în realitate, revizuientul a urmărit o reinterpretare a materialului probator.
Audiată fiind, în calea extraordinară de atac a revizuirii, partea vătămată A.G.M. a arătat că îşi menţine declaraţiile date cu prilejul judecării cauzei pe fond, iar precizările făcute nu au relevat fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţă în soluţionarea cauzei.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs revizuientul J.R.I., solicitând casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare, admiterea cererii de revizuire.
În susţinerea recursului, recurentul condamnat a arătat că situaţia de fapt reţinută în căile ordinare de atac nu este corectă, că faptei i s-a dat o încadrare juridică greşită şi că prin probele administrate în revizuire au fost prezentate împrejurări noi, necunoscute.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385/6 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 385/7 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a da activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate s-a statuat că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat.
Activitatea de lucru judecat - non bis in idem – este considerat ca un principiu care nu mai permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care există o hotărâre definitivă.
În virtutea acestui principiu, hotărârea judecătorească este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur).
Revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, scopul acesteia fiind îndreptarea erorilor judiciare, aceasta neputându-se realiza decât prin analiza hotărârii care a consacrat eroarea judiciară şi înlocuirea ei cu o altă hotărâre care să reflecte adevărul.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. – caz de revizuire invocat în speţa analizată – revizuirea poate fi cerută când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".
Punctul 2 al aceluiaşi articol stabileşte că acest caz constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi „netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare".
Din analiza celor două texte rezultă că acest caz de revizuire subzistă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii şi anume:
a) sunt descoperite fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile expuse anterior şi din această perspectivă, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul J.R.I.
Instanţa de fond în calea ordinară de atac a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 5964 din 11 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind respinse recursurile declarate de inculpaţi, inclusiv de inculpatul J.R.I.
În calea de atac a revizuirii nu este permisă nici schimbarea încadrării juridice, astfel cum a solicitat revizuientul-condamnat – nici prelungirea probatoriului şi nici reaprecierea acestuia ci doar, pronunţarea unei hotărâri diametral opuse – atunci când sunt îndeplinite cerinţele legii - în speţă achitarea inculpatului J.R.I.
În condiţiile în care, pe de o parte, împrejurările invocate nu sunt noi, iar pe de altă parte, cum acestea nu pot conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat J.R.I. împotriva deciziei penale nr. 164/A din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat J.R.I. împotriva deciziei penale nr. 164/A din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1498/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1612/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|