ICCJ. Decizia nr. 1498/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1498/2010
Dosar nr.12319/2/2010
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 296 din data de 08 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 24031/3/2009, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.T., zis „N." la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani închisoare după executarea pedepsei.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 09 aprilie 2009 la zi.
A dispus confiscarea sumei de 200 lei de la inculpat şi l-a obligat la 3500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
La data de 2 februarie 2009, lucrătorii de poliţie din cadrul I.G.P.R - Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - S.C.C.O. Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov există un grup de 5 persoane ce are preocupări pe linia traficului de droguri de mare risc (cocaină şi heroină), grup din care fac parte: M.R.M. zis „B.", M.T. zis „N.", C.L. zisă „S.", un individ cunoscut cu porecla de S.L., aceştia aprovizionându-se cu droguri de la o persoană rămasă neidentificată cunoscută sub numele de „O.", precum şi alte persoane a căror identitatea nu este cunoscută până în prezent şi au legătură cu aceştia.
In urma activităţilor specifice desfăşurate de către organele de poliţie concretizate în investigaţii, verificări şi supravegheri operative, s-a stabilit că membrii reţelei constituie un grup infracţional greu penetrabil, astfel încât D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Bucureşti, prin ordonanţele nr. 10A din 05 februarie 2009 şi 21A din 12 martie 2009, a dispus introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire cu nume de cod „S.G." şi a doi colaboratori cu nume de cod „V.M." şi „B.C.", precum şi autorizarea acestora în vederea procurării cantităţii de 40 grame de heroină de la numiţii B.E.A., D.C., D.E., M.T., L.P., D.A.F., D.I.M., C.I.D., M.R.M., L.S.E., „O.", „S.", precum şi de la alte persoane care vând heroină pentru aceştia sau împreună cu aceştia. Pentru documentarea activităţii infracţionale a persoanelor menţionate mai sus, investigatorul sub acoperire cu nume de cod „S.G." împreună cu colaboratorii săi „B.C." şi „V.M." au efectuat mai multe cumpărări autorizate de heroina, acestea fiind înregistrate audio-video în mediul ambiental, conform autorizaţiei nr. 99AI/2009 din 05 februarie 2009, prelungită prin încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 243/AI/2009, după cum urmează:
La data de 09 februarie 2009 colaboratorul cu nume de cod „V.M.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire „S.G.", s-a deplasat în Oraşul Chitila, pentru a cumpăra heroină de la inculpatul M.T. A intrat în imobilul cu nr. 59 de pe strada susmenţionată şi a luat legătura cu inculpatul M.T. de la care a cumpărat cu suma de 100 lei două doze de heroină. Imediat după cumpărare, colaboratorul „V.M." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „S.G.", căruia i-a predat cele două doze de heroină.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 522513 din 10 februarie 2009 al D.G.C.C.O. - Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor a rezultat că proba în cauză cântăreşte0,10 grame substanţă ce conţinea heroină în amestec cu cafeina. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 15 februarie 2009, colaboratorul cu nume de cod „V.M.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire „S.G.", s-a deplasat în oraşul Chitila la locuinţa inculpatului M.T. pentru a cumpăra heroină. Colaboratorul „V.M." l-a căutat pe inculpat la domiciliul său, însă nu l-a găsit acasă. De la o persoană aflată la locuinţa inculpatului M.T., colaboratorul „V.M." a aflat că inculpatul se află pe un teren viran aflat la colţul străzii sale şi s-a deplasat acolo. Colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul care i-a vândut contra sumei de 100 lei, două doze de heroină. Cu acest prilej, inculpatul i-a precizat colaboratorului că heroina ce o vinde inculpatul L.P. zis „S.M." este tot a sa. Conform raportului de constatare tehnico ştiinţifică nr. 522569 din 18 februarie 2009 al D.G.C.C.O - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor a rezultat că probele în cauză, cu masa totală de 0,14 grame, conţin heroină. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 21 februarie 2009, colaboratorul cu nume de cod „V.M." sub supravegherea investigatorului sub acoperire „S.G.", s-a deplasat la locuinţa inculpatului L.P. Colaboratorul „V.M." a strigat la poarta imobilului în care inculpatul L.P. locuieşte, iar din curte a ieşit inculpatul M.T. Acesta i-a spus colaboratorului că inculpatul L.P. nu este acasă şi i-a propus să-i vândă el heroină. In schimbul a 100 lei, inculpatul i-a dat colaboratorului două doze de heroină. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 522682 din 25 februarie 2008 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor a rezultat că proba în cauză conţine 0,06 grame heroină.
La data de 09 aprilie 2009, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, s-a procedat la percheziţionarea locuinţelor inculpaţilor, constatându-se următoarele:
La locuinţa inculpatului M.T. nu au fost descoperite substanţe stupefiante sau psihotrope, însă s-a ridicat de la acesta un telefon mobil marca NOKIA 63101 cu seria IMEI 351549/00198455/9 cu cartelă COSMOTE seria 8940031008735705340.
Situaţia de fapt descrisă mai sus s-a apreciat că este dovedită cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăriri penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, prima instanţă constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ceea ce priveşte faptele inculpatului M.T., care, în data de 09 februarie 2009, în timp ce se afla la locuinţa sa, a vândut colaboratorului „V.M." 0,10 grame heroină, contra sumei de 100 lei; la data de 15 februarie 2009, i-a vândut colaboratorului „V.M." 0,14 grame de heroină contra sumei de 100 lei; la data de 21 februarie 2009 i-a vândut colaboratorului „V.M." 0,06 grame de heroină contra sumei de 100 lei.
B. Împotriva acestei soluţii au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura teritorială Bucureşti şi inculpatul M.T., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 02 iunie 2010 sub nr. 24031/3/2009 (1415/2010) .
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a criticat soluţia primei instanţe cu privire la trei aspecte, respectiv greşita individualizare a pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor, greşita aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la recidiva postcondamnatorie şi recidiva postexecutorie (inculpaţii L.P., D.C., M.R.M. şi B.E.A.) şi, respectiv, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. de inculpatul B.E.A.).
În ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, s-a considerat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. – art. 76 lit. a) C. pen., coborând, astfel, pedepsele aplicate acestora cu mult sub cuantumul minim prevăzut de legiuitor.
Deşi a reţinut că inculpaţii B.E.A., M.R.M., L.P., M.T. şi D.C. sunt cunoscuţi cu antecedente penale, acest aspect nu s-a regăsit în cuantumul pedepsei (care oricum trebuia să fie diferenţiat, situaţia personală a celor cinci inculpaţi fiind diferită), ci numai în modul de executare, în sensul că s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.
S-a considerat, de asemenea, că şi durata pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei, nu corespunde gravităţii infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi.
În privinţa celorlalţi inculpaţi - L.S.E., D.I.M., D.A.F., C.I.D. şi D.E., instanţa de fond, de asemenea a redus cuantumul pedepsei mult sub limita legală în cazul infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 şi, mai mult, a dispus suspendarea sub supraveghere, cu motivarea că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
S-a considerat că o astfel de apreciere (de altfel întâlnită în practica instanţelor), cum că lipsa antecedentelor penale trebuie să se regăsească într-un regim sancţionator preferenţial, este eronată, întrucât lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate, de comportament social în acord cu normele legale. De altfel, examinând fişele de cazier ale acestor inculpaţi, s-a constatat că singura care nu are condamnări este inculpata D.E. (fila 299 - Vol. 2), ceilalţi inculpaţi fiind sancţionaţi administrativ, respectiv inculpatul C.I.D. - (f. 300, Vol. 2) - a fost sancţionat administrativ de 3 ori pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 - 209 C. pen.; inculpatul D.I.M. - (f. 292, Vol. 2) - a fost sancţionat administrativ de 3 ori pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 - 209 C. pen.; inculpatul D.A.F. - (f. 293, Vol. 2) - a fost sancţionat administrativ o dată pentru săvârşirea infracţiunii. prevăzută de art. 20/208 alin. (1) C. pen.; inculpatul L.S.E. - (f. 306, Vol. 2) - sancţionat administrativ o dată pentru săvârşirea infracţiunii. prevăzută de art. 208 - 209 C. pen.
S-a considerat că instanţa de fond nu a motivat suficient aplicarea circumstanţelor judiciare atenuante, limitându-se la afirmaţii generale, cum ar fi „situaţia personală a fiecăruia", „atitudinea sinceră şi cooperantă", „cantităţi reduse de substanţe interzise pe care le-au traficat".
În acest sens, s-a solicitat să se aprecieze că inculpaţii au recunoscut parţial săvârşirea faptelor, recunoscând numai consumul de droguri şi negând sau circumstanţiind traficul de droguri.
În ceea ce priveşte „cantitatea redusă de droguri traficate", actul de sesizare reţine ca acte materiale numai cumpărări autorizate de către colaboratori, dar din probele existente la dosarul de urmărire penală (în special procese-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice) rezultă că fiecare inculpat a vândut şi în alte rânduri diverse cantităţi de heroină.
Un alt motiv de apel a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la existenţa recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a solicitat instanţei de apel să constate că în sentinţa aplicată s-a reţinut numai săvârşirea infracţiunii în stare de recidivă în cazul inculpaţilor M.R.M. [art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)], L.P. [art. 37 lit. a) C. pen.], D.C. [art. 37 lit. a) C. pen.], fără să facă aplicarea dispoziţiilor referitoare la revocare în cazul suspendării sub control judiciar (art. 864 - 83 şi art. 84 C. pen.) - în privinţa inculpatului D.C. sau revocare în caz de liberare condiţionată (art. 61 C. pen.) în cazul inculpatului L.P.
De asemenea, existenţa recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în privinţa inculpatului M.R.M. - trebuia să se regăsească în aplicarea unui spor de pedeapsă, având în vedere numărul mare de condamnări (conform fişei de cazier - fila. 307, Vol. 2 - dosar 24031/3/2009).
Examinând fişa de cazier a inculpatului B.E.A. s-a constatat că şi acesta are două condamnări de 1 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., ultima fiind dispusă prin sentinţa penală 319 din 04 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă prin nerecurare.
Despre situaţia acestei condamnări nu s-au făcut specificaţii suplimentare referitoare la executarea pedepsei, aspect relevant în posibilitatea existenţei unei stări de recidivă.
Motivele de apel ale inculpatului au fost expuse oral în şedinţa publică din data de 06 decembrie 2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, constând în aprecierea că în cauză pot fi aplicate dispoziţiile art. 320/1 C. pen., faţă de atitudinea extrem de sinceră şi cooperantă, dovedită cu înscrisuri noi depuse la dosar, din care rezultă că a făcut două denunţuri.
Totodată, s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 68 C. proc. pen., cu privire la modul de obţinere a probelor.
A solicitat să se dea eficienţă sporită dispoziţiilor art. 74 – 76 C. pen. şi a se aplica noile dispoziţii legale respectiv art. 320/1 C. proc. pen., având în vedere că a recunoscut fapta, a colaborat cu organele de urmărire penală, solicitând reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea art. 86/1 C. pen.
În şedinţa publică din data de 16 decembrie 2010, instanţa de apel a dispus disjungerea soluţionării apelurilor declarate de inculpatul M.T. şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism– Serviciul Teritorial Bucureşti cu privire la acest inculpat, a repus cauza pe rol şi a fixat termen pentru soluţionarea celor două apeluri menţionate la data de 20 decembrie 2010, pentru discutarea încadrării juridice privind pe acest inculpat în sensul reţinerii şi a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 275/A din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 296 din 08 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi, rejudecând, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.T. prin reţinerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) şi b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.T. la pedeapsa principală de 8 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 18 din data de 22 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai mare de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.T. şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile colaboratorului cu nume de cod „V.M.", procesele verbale de consemnare a declaraţiilor investigatorului sub acoperire „S.G.", procesele verbale de transcriere a dialogurilor purtate de inculpatul M.T. cu colaboratorul cu nume de cod „V.M.", coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a faptelor date de inculpat atât în cursul urmăririi penale cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, precum şi cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifice întocmite în cauză, a rezultat mai presus de orice îndoială comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, în modalităţile descrise în actul de inculpare şi reţinute de prima instanţă, respectiv că, la datele de 09 februarie 2009, 15 februarie 2009 şi 21 februarie 2009, colaboratorul cu nume de cod „V.M.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire „S.G.", a cumpărat heroină de la inculpatul M.T. în schimbul sumei totale de 200 lei.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului existentă în dosarul de fond, fila 295 (vol. 2) a rezultat că acesta a suferit mai multe condamnări care atrag starea de recidivă, respectiv condamnarea de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 18 din data de 22 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea, definitivă prin nerecurare la data de 10 februarie 2009, ce atrage starea de recidivă post-condamnatorie faţă de faptele comise în formă continuată în prezenta cauză la datele de 9 februarie 2009, 15 februarie 2009 şi 21 februarie 2009. În acest sens a fost ataşata copia sentinţei penale la dosar.
De asemenea, prin sentinţa penală nr. 212 din data de 09 februarie 2000 pronunţată de Judecătoria Buftea inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare din care a executat aproape 3 ani în perioada 21 octombrie 1999 - 27 august 2002, fiind liberat condiţionat la această dată, cu un rest de pedeapsă de 795 zile. Faţă de aceste date, instanţa de apel a constatat că termenul de reabilitare nu s-a împlinit până la data de 11 februarie 2007 când inculpatul a comis faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală 18 din data de 22 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea.
Ca atare, pentru aceste considerente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.T., prin reţinerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Cu privire la individualizarea pedepsei, instanţa de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse coborâtă sub minim până aproape de limita inferioară este disproporţionată faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor, consecinţele pe care fapte de acest gen le produc asupra sănătăţii populaţiei şi conduita anterioară a inculpatului, având în vedere natura faptei comise de inculpat, forma continuată a acesteia şi împrejurarea că inculpatul a comis infracţiunea continuată în stare de recidivă post-condamnatorie şi post executorie.
Prin urmare, deşi instanţa de apel a apreciat că se impune coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., astfel cum s-a reţinut şi de prima instanţă, având în vedere conduita bună a inculpatului după comiterea infracţiunilor - constând într-o atitudine de cooperare cu organele de anchetă şi instanţa de judecată şi în manifestarea regretului faţă de faptele comise -, a apreciat totuşi că elementele nefavorabile inculpatului, menţionate anterior, impun aplicarea unei pedepsei principale de 8 ani închisoare.
Totodată, constatând că sunt îndeplinite cerinţele legale, instanţa de apel a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Referitor la solicitarea formulată oral cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, prin apărător, în sensul de a-i fi aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 la data de 27 noiembrie 2010, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, instanţa de apel a apreciat că această solicitare nu poate fi formulată direct în apel, având în vedere natura instituţiei care este esenţialmente procesuală, fiind o normă de imediată aplicare, nefiind incident principiul aplicării legii penale mai favorabile.
Pe de altă parte, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă a închisorii în cazul recunoaşterii vinovăţiei este condiţionată de desfăşurarea întregii activităţi de judecată după procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., nu doar de declaraţia de recunoaştere a faptelor de către inculpat; or, în cauză, inculpatul a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., contestând o parte din probele strânse în cursul urmăririi penale, fapt ce nu este posibil în cadrul procedurii menţionate, caracterizată printr-o recunoaştere şi însuşire totală a probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Referitor la susţinerea în sensul că a formulat două denunţuri, împrejurare ce ar putea fi valorificată cu ocazia individualizării pedepsei, instanţa de apel a constatat că din relaţiile aflate în dosar nu rezultă că vreunul dintre denunţurile formulate s-ar fi materializat, solicitarea fiind aşadar nefondată.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul care, prin apărătorul ales, a criticat Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din apel şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză instanţa de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpatul M.T. dar şi de circumstanţele personale ale acestuia. Totodată, Înalta Curte constată că pedeapsa de opt ani închisoare în regim de detenţie aplicată în cauză de către instanţa de apel reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acesteia fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
În altă ordine de idei, împrejurările enumerate exemplificativ în dispoziţiile art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele fiind recunoscute ca atare numai dacă alte stări sau situaţii nu le anulează această valoare şi dacă, prin raportare la fapta săvârşită şi la persoana inculpatului, sunt suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special. În cauză, pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului este situată sub minimul prevăzut de textul de lege incriminator, instanţa de apel apreciind că se impune coborârea sub acest minim deşi circumstanţele agravante vin în concurs cu o stare de agravare a pedepsei – recidiva -, iar prin prisma propriului examen Înalta Curte constată că această pedeapsă este just individualizată atât în raport de circumstanţele reale ale faptei cât şi faţă de persoana inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei sub acest nivel, astfel cum a solicitat recurentul inculpat, lipsind de efect sancţiunea aplicată.
Ca atare, în raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpatul M.T. privind greşita individualizare a pedepsei, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar cuantumul pedepsei privative de libertate dispusă faţă de inculpat de către instanţa de apel asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale a acestuia după executarea pedepsei.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Conform dispoziţiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi, iar în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.T., durata arestării preventive de la 09 aprilie 2009 la 13 aprilie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1491/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 156/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
