ICCJ. Decizia nr. 1612/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1612/2010
Dosar nr. 3323/1/2011
Şedinţa publică din 20 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 6 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 36604/3/2010 (231/2011) s-a dispus, între altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor apelanţi T.A.V. şi M.G.
Onorariul interpretului s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea încheierii, instanţa de apel a reţinut că prin rechizitoriul nr. 2293 D/P/2009 din data de 29 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii T.G.M. zis „G." sau „Z.", pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la introducere în ţară de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi T.A.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de: introducere în ţară de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; trafic de droguri de mare risc prev.şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că la data de 19 iunie 2009, inculpatul T.A.V. în complicitate cu inculpatul T.G.M. şi cu S.S.S., a transportat cantitatea de 1987,4 grame heroină din Bulgaria în România şi a remis-o lui D.A.C. zis „C.".
Prin sentinţa penală nr. 902 din 21 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare în condiţiile art. 57, art. 71 C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei închisorii.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat inculpatul T.A.V. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul T.A.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pentru ambii inculpaţi, în temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedepsele aplicate s-a dedus prevenţia de la 5 iunie 2010 la zi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sesizată cu apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 902/2010, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. a apreciat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel, s-a reţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura infracţiunilor, din modalitatea concretă de săvârşire a acestora şi din gradul ridicat de pericol social al faptelor comise.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanţa de apel în baza art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002 din acelaşi cod a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi, pe cale de consecinţă, a respins ca nefondate cererile de revocare şi de înlocuire a arestării preventive formulate de inculpaţi prin apărători.
Împotriva dispoziţiei din încheiere vizând menţinerea măsurii arestării preventive au declarat recurs inculpaţii.
Inculpatul M.G. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi judecarea în stare de libertate pentru a-şi putea formula apărările. Inculpatul a susţinut că nu a comis faptele deduse judecăţii şi că nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate.
Inculpatul T.A.V. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi judecarea în stare de libertate, deoarece temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai menţin, nu are antecedente penale, nu cunoaşte coinculpaţii din cauză, astfel că nu poate influenţa probele ce urmează a fi administrate în faţa instanţei de apel.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. la care trimite art. 3002 din acelaşi cod, menţinerea arestării preventive se dispune când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin încheierea din data de 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a recurentului inculpat T.G.M. pe o perioadă de 30 de zile pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 249 din 11 noiembrie 2009 (fila 19 dosar instanţă recurs).
Prin încheierea susmenţionată s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile şi a recurentului inculpat T.A.V. pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 250 din 11 noiembrie 2009 (fila 20 dosar instanţă recurs).
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive în cazul ambilor recurenţi inculpaţi l-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Raportând dispoziţiile art. 160b alin. (1) şi (3) raportat la art. 3002 C. proc. pen. mai sus invocate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată – contrar celor susţinute de recurenţi – că temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor impun în continuare privarea de libertate a acestora.
În cauză există probe care duc la presupunerea rezonabilă că recurenţii inculpaţi au comis infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond şi că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta recurenţii inculpaţi dacă ar fi puşi în libertate în acest moment procesual rezultă din gravitatea deosebită a infracţiunilor pentru care au fost deferiţi justiţiei, din modul şi împrejurările în care se reţine că au comis faptele şi din consecinţele grave pe care acestea le au asupra sănătăţii persoanelor care urmau să intre în posesia drogurilor de mare risc pe care inculpaţii le-au introdus fără drept în România.
Lăsarea în libertate a recurenţilor inculpaţi, trimişi în judecată pentru infracţiuni grave (complicitate la introducere în ţară de droguri de mare risc şi complicitate la trafic de droguri de mare risc – inculpatul T.G.M., respectiv, introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc - inculpatul T.A.V.) ar crea un sentiment de insecuritate, de neîncredere în rândul opiniei publice, credinţa că justiţia, cei care contribuie la înfăptuirea ei nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.
Lipsa antecedentelor penale invocată de inculpaţi prin apărători în susţinerea recursurilor nu este de natură a duce prin ea însăşi la punerea în libertate a recurenţilor, iar aspectele vizând nevinovăţia urmează a fi analizate de instanţa de apel investită cu soluţionarea apelurilor formulate de recurenţi împotriva hotărârii prin care instanţa de fond a dispus condamnarea lor.
În consecinţă, reţinând că menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor este legală şi justificată în raport de dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi de cele ale art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului – inculpaţii fiind deţinuţi legal în baza unei hotărâri de condamnare dispusă de prima instanţă -, recursurile formulate în cauză se privesc ca nefondate şi se vor respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi M.G.T. şi T.A.V. vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba bulgară se va avansa din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.G. şi T.A.V. împotriva încheierii din 6 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1679/2010. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
