ICCJ. Decizia nr. 1679/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1679/2010
Dosar nr. 484/59/2011
Şedinţa publică din 26 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea nr. 121/PI din 14 aprilie 2011, pronunţată în dosarul nr. 484/59/2011 Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 160/8a alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.I., ca neîntemeiată, cu motivarea că există indicii în cauză, constatându-se că infracţiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităţilor statului, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranţă şi să conducă la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţia a organelor statului. Totodată, s-a reţinut că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracţional organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere şi susţinere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoştinţă a demarării anchetei penale, lăsarea în libertate, în acest moment, a unuia dintre potenţialii membrii ai acestui grup ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea urmăririi penale.
La data de 13 aprilie 2011, prin cererea înregistrată sub nr. 484/59/2011 la Curtea de Apel Timişoara, inculpatul C.I. a formulat cerere de liberare sub control judiciar potrivit art. 1602 C. proc. pen., arătând că din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă că ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte şi că nu rezultă că ar fi existat date, informaţii sau împrejurări concrete care să îndreptăţească temerea iminenţei săvârşirii de către inculpat a unor alte infracţiuni.
Inculpatul a arătat că prezintă garanţii, în sensul că, printr-o astfel de măsură, nu ar fi periclitată buna desfăşurare a procesului penal, fiind o persoană instruită - agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie a Frontierei al Judeţului Timiş -,este căsătorit, are în întreţinere un copil minor în vârstă de 2 ani şi 6 luni, iar soţia sa nu are nici un venit.
Recursul formulat este nefondat.
Prin încheierea din 09 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. 1248/2/2011 s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, iar în temeiul art. 1491 , art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, de la data de 10 februarie 2011 până la 10 martie 2011, reţinându-se că în cursul lunii ianuarie 2011, C.I. a aderat la grupul infracţional organizat constituit din alţi lucrători de poliţie de P.T.F. Moraviţa, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale, şi că a consimţit împreună cu ceilalţi poliţişti să nu îşi îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, precum şi prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită. S-a mai reţinut că pe fondul conivenţei infracţionale privitoare la omisiunea de a-şi exercita corespunzător atribuţiile profesionale, inculpatul s-a integrat în grupul infracţional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acţiunilor celorlalţi membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esenţă: asigurarea realizării contactului cu traficanţii de ţigări, colectarea sumelor de bani date de către aceştia, cu titlu de mită, împărţirea respectivelor foloase şi protecţia traficanţilor pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.
S-a reţinut că există indicii în sensul că în perioada anterior menţionată, C.I., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, a primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma totală de aproximativ 370 euro, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle de serviciu care derivă din calitatea sa de agent de poliţie în cadrul P.T.F. Moraviţa, că fapta ar fi compusă din următoarele acte materiale, apreciindu-se că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Prin încheierea din 05 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 3022/2/2011, s-a dispus în temeiul art. 155 şi urmat, C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 10 aprilie 2011 până la data de 09 mai 2011 faţă de inculpatul C.I.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiunile pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din masurile preventive, „lit. d)", a acestui articol, prevăzând arestarea preventiva.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., prevede ca măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. si inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea sa libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica.
Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum si în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol „Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte".
Or, din actele şi lucrările dosarului, rezultă presupunerea că lăsarea inculpatului în libertate ar da posibilitatea acestuia să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor şi a martorilor ori prin distrugerea mijloacelor de probă sau prin ale asemenea fapte. Este adevărat că la dosarul cauzei nu există „date certe" că inculpatul odată lăsat în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, dar acest lucru rezultă implicit din însăşi modalitatea sau modalităţile în care se presupune că au fost comise faptele. Totodată, faţă de starea de pericol si de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei, vătămarea adusa relaţiilor sociale privind genul de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, precum si limitele de pedeapsa prevăzute de lege, Înalta Curte apreciază ca in mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel Timişoara respingerea ca neîntemeiată, cererii de liberarea sub control judiciar formulata de inculpatul C.I.
Este real că, sub aspect formal, inculpatul are vocaţie la liberare provizorie sub control judiciar raportat la faptul că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., însă liberarea este facultativă pentru instanţă, care o va dispune în raport de elementele care vizează temeinicia cererii.
Liberarea provizorie sub control judiciar este facultativă deoarece acordarea ei este lăsată la aprecierea organului judiciar competent, fiind un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat şi are un caracter subiectiv, accesoriu şi provizoriu, deoarece se admite după verificarea condiţiilor, pentru consideraţii ce privesc persoana inculpatului, în sensul că se apreciază că deţinerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare.
Inculpatul C.I., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, a primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma totală de aproximativ 370 Euro, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle de serviciu care derivă din calitatea sa de agent de poliţie în cadrul P.T.F. Moraviţa, apreciindu-se că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
În consecinţă, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) raportat la art. 160/8a alin. (6) teza a II a C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii nr. 121/PI din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 484/59/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1612/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1752/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
