ICCJ. Decizia nr. 1764/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1764/2010
Dosar nr. 1233/57/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 154 din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.C., împotriva Ordonanţei nr. 20/P/2009 din 11 februarie 2009 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, menţinută prin Ordonanţa nr. 91/II/2/2009 din 30 martie 2009 a procurorului şef serviciu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, privind pe intimatul R.T.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că în motivarea plângerii adresată instanţei, petiţionarul a susţinut că, deşi procurorul a constatat că fapta nu există în materialitatea sa şi a dispus neînceperea urmăririi penale în temei art. 10 lit. a) C. proc. pen., a motivat nelegal soluţia, reţinând că nu rezultă că fapta s-a comis în scopul de a obţine pentru sine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
S-a mai reţinut că petiţionarul a formulat plângere penală împotriva numitului R.T., apreciind că se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 196 alin. (1) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece acesta, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Sibiu, ar fi divulgat aspecte ale cercetărilor penale pe care le-a efectuat, informaţii care ulterior au fost publicate în presă şi totodată nu s-a abţinut de la efectuarea cercetărilor penale în dosarul în care petentul era cercetat, deşi făptuitorul este doctorandul uneia dintre persoanele aparţinând grupului de cadre universitare care au fost sancţionate de Universitatea ";L.B."; din Sibiu, persoane care denigrează petentul prin mesaje defăimătoare şi articole calomnioase.
Prin Ordonanţa nr. 20/P/2009 din 11 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R.T. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea şi declinarea, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cauzei privind pe făptuitorul R.T. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
Prin Ordonanţa nr. 91/II/2/2009 din 30 martie 2009 procurorul şef serviciu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în temeiul art. 275 şi art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionarul O.C. împotriva Ordonanţei nr. 20/P din 11 februarie 2009 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că actele premergătoare efectuate nu confirmă existenţa infracţiunii menţionate în sarcina intimatului, soluţia de neîncepere a urmăririi penale fiind justă.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs petiţionarul, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei penale atacate, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea acţiunii penale împotriva intimatului, arătând că acesta s-a folosit de actele din dosarul pe care îl instrumenta pentru a-şi uşura parcursul perioadei de doctorat, furnizându-i acte din dosar conducătorului său de doctorat.
A mai arătat că în acest fel au avut loc scurgeri de informaţii din dosarul de urmărire penală.
Totodată, în motivele scrise aflate la dosarul cauzei a reiterat susţinerile din plângerea iniţială adresată parchetului şi ulterior instanţei de judecată, în sensul că intimatul R.T. ar fi divulgat aspecte ale cercetărilor penale pe care le-a efectuat, informaţii care apoi au fost publicate în presa locală.
De asemenea, intimatul nu s-a abţinut de la efectuarea cercetărilor penale în dosarul în care el, respectiv petentul, era cercetat, deşi făptuitorul este doctorandul uneia dintre persoanele aparţinând grupului de cadre universitare care au fost sancţionate de Universitatea ";L.B."; din Sibiu, persoane care îl denigrează prin mesaje defăimătoare şi articole calomnioase.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că soluţia pronunţată este legală şi temeinică.
De asemenea, se constată că motivele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului au fost deja avute în vedere şi analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poate fi luată în discuţie nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Mai mult decât atât, susţinerile petiţionarului au fost temeinic verificate odată cu pronunţarea Sentinţei penale nr. 154 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În acest sens, fără a reitera motivarea instanţei de fond, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut că nu există probe, nici măcar indirecte, din care să rezulte că cel care a comunicat presei informaţii referitoare la dosar a fost intimatul R.T., fiind vorba despre simple supoziţii ale petentului, având ca temei faptul că intimatul era doctorandul unuia dintre profesorii semnatari ai plângerii şi care fusese sancţionat de Universitatea ";L.B.";.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 196 alin. (1) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reclamate de petiţionar în plângerea sa, se constată că acestea au fost disjunse, nefiind adoptată o soluţie, cercetările sub acest aspect urmând a fi continuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Simpla nemulţumire a petiţionarului faţă de modalitatea de rezolvare a unei situaţii în care a fost implicat, faptul că nu este de acord cu soluţiile adoptate şi reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcţie de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care petiţionarul le-a indicat în plângere.
De altfel, petiţionarul a avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., reprezintă un drept procesual al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea acestora.
Faţă de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu a sentinţei recurate nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul O.C., împotriva Sentinţei penale nr. 154 din 8 decembrie 1009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 494/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
