ICCJ. Decizia nr. 494/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 494/2010
Dosar nr. 1200/86/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 169 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Suceava, inculpatul T.C.M., fiul lui A. şi S., a fost condamnat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a luat act că nu există constituire de parte civilă.
În esenţă, pe baza probelor administrate, s-a reţinut următoarea stare de fapt:
Partea vătămată, în vârstă de 14 ani şi 9 luni era elevă şi prietenă cu D.I.L., zisă T. care era nepoata inculpatului.
În cursul anului 2008, partea vătămată i-a dat lui T. un telefon mobil pentru a fi reparat, cunoscând că unchiul acesteia, respectiv, inculpatul T.C.M. ar putea-o ajuta.
La 28 ianuarie 2009, partea vătămată, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a primit un telefon de la inculpat care a întrebat-o despre nepoata sa, T. Totodată, i-a propus părţii vătămate să se întâlnească pentru a-i înapoia telefonul mobil pe care îl dăduse la reparat, cu ceva timp în urmă, propunere cu care minora a fost de acord.
Întrucât, minora ştia că mama sa este împotriva prieteniei sale cu T., i-a ascuns că se întâlneşte cu inculpatul, spunându-i că va merge acasă la o colegă pentru a-şi face lecţiile împreună cu aceasta.
După ce s-au întâlnit, inculpatul i-a spus părţii vătămate că telefonul nu se află la el, ci la un prieten de-al lui, respectiv, M.M. care locuieşte în blocul de garsoniere din zona M., propunându-i să meargă la domiciliul acestuia şi ulterior să meargă la prietena ei T., lucru cu care a fost de acord.
Împreună cei doi s-au deplasat în zona M., unde partea vătămată a aşteptat pe inculpat în faţa blocului de garsoniere, cât timp inculpatul şi-a căutat cunoştinţa.
Întrucât nu a fost găsită, inculpatul şi partea vătămată şi-au continuat deplasarea spre T.R., str. P.R. şi A., deplasare motivată de căutarea prietenului de la care urma să recupereze telefonul mobil.
Partea vătămată l-a aşteptat pe inculpat şi în faţa casei unde locuieşte, precum şi la barul L.B., de pe str. P.R., întrucât, de fiecare dată când intra într-un imobil, inculpatul îi lua telefonul mobil sub pretextul de a suna şi a găsi o soluţie pentru a-l găsi pe M.M. şi a-i înapoia telefonul pe care-l căuta.
Partea vătămată, văzând că nu dau de persoana căutată, a dorit să meargă la prietena ei T. care domiciliază pe str. C. din Suceava, motiv pentru care i-a dat un mesaj, cu intenţia de a anunţa că vine la ea. Inculpatul a observat acest lucru şi nu a lăsat-o să transmită mesajul, pe motiv că vrea să o ia prin surprindere şi să vadă cu cine este acasă. Astfel, mesajul a rămas în memoria telefonului la secţiunea „ciorne".
După ce inculpatul a ieşit din barul L.B. unde a consumat alcool s-au deplasat spre autogară. Profitând că în zonă nu se aflau persoane, inculpatul a luat-o pe o stradă unde se aflau mai multe garaje, moment în care partea vătămată i-a spus inculpatului că vrea să meargă acasă, dar acesta nu a lăsat-o, a prins-o de mână şi a tras-o după el, deşi partea vătămată a încercat să fugă. Inculpatul nu a lăsat-o şi a lovit-o o singură dată cu palma peste faţă şi un pumn peste cap, obligând-o să întreţină un raport sexual oral cu el. În momentul în care a vrut să fugă, inculpatul a ţinut-o, aceasta căzând în noroi.
După terminarea actului, inculpatul a restituit părţii vătămate telefonul, aceasta fugind spre magazinul L., unde a contactat-o telefonic pe mama sa, căreia i-a spus cele întâmplate, ulterior anunţând şi poliţia.
Potrivit certificatului medico-legal din 29 ianuarie 2009 al Serviciului de Medicină Legală Suceava, partea vătămată M.A.A. a prezentat echimoză frontală stângă ce s-a putut produce prin lovire cu un corp au mijloc contondent.
În raportul psihologic de evaluare iniţială nr. 3014 din 29 ianuarie 2009 a D.G.A.S.P.C. Suceava s-a precizat că minora prezintă „frică excesivă şi ostilitate faţă de agresor, fiind recomandată includerea într-un program de consiliere, în vederea stabilirii echilibrului emoţional şi evitarea dezrădăcinării psiho-afective".
După ce a sesizat organele de poliţie, partea vătămată l-a identificat pe agresor după planşa foto, în prezenţa martorei asistente S.A.C.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul care a susţinut că probele administrate nu i-au dovedit vinovăţia în săvârşirea faptei deduse judecăţii.
Prin Decizia penală nr. 58 din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C.M. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii atacate şi care nu sunt contrare deciziei.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că deşi prima instanţă a stabilit corect vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii, i-a aplicat o pedeapsă aspră în raport de circumstanţele faptele şi persoana inculpatului, respectiv, persoană tânără, cu doi copii minori în întreţinere.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi inculpatul T.C.M.
Prin motivele scrise, parchetul a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că faţă de împrejurările concrete săvârşirii faptei nu se justifică coborârea pedepsei sub limita minimă legală, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, în condiţiile în care, fapta a fost comisă în stare de recidivă iar inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
În esenţă, recurentul inculpat a criticat în principal, soluţia de condamnare, susţinând că este nevinovat şi că nu s-a efectuat expertizarea eşarfei purtată de partea vătămată şi cu care martora M.R. a pretins că s-a şters la gură, după cum nu s-au expertizat mucurile de ţigări ce se pretinde că au fost găsite la locul faptei, pentru a se constata A.D.N.-ul inculpatului; nu s-a dat o interpretare adecvată probelor care nu atestau urme de noroi pe hainele victimei şi nici urme în noroiul aflat la locul faptei, dacă victima ar fi căzut, aşa cum se pretinde;
- în subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea pedepsei, corespunzător vinovăţiei sale în lipsirea victimei de un telefon mobil.
În concluzie, recursul inculpat a solicitat, în principal, pentru considerentele expuse achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.
În susţinerea motivului de recurs procurorul a invocat cazul de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate în raport de totalitatea criticilor formulate, de cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează că este fondat recursul procurorului.
Într-adevăr, o individualizare corectă a pedepsei, în înţelesul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), presupune o operaţiune juridică corectă în cadrul căreia stabilirea pedepsei - în cuantum şi modalitate de executare să exprime cât mai fidel pericolul social al faptei deduse judecăţii, cât şi al făptuitorului.
Şi în fine, în acelaşi sens, raţiunea reglementării unor împrejurări de natură a atenua răspunderea penală reprezintă, deasemeni, expresia unei juste şi apropiate individualizări a pedepsei de realitatea faptei şi persoana inculpatului.
Dar, în considerarea condiţiilor şi împrejurărilor concrete de comitere a faptei, dar mai ales, a datelor ce caracterizează pe inculpat - se apreciază că acesta nu putea beneficia de acordarea unor circumstanţe atenuante şi de coborârea pedepsei sub limita minimă legală, pentru că astfel, nu ar fi respectate regulile şi principiile de individualizare şi nu s-ar realiza o echitabilă proporţie între pericolul faptei de viol a unei minore de 14 ani şi persoana inculpatului recidivist, cu numeroase condamnări în antecedente pentru fapte de furt şi tâlhărie, cu o conduită procesuală nesinceră şi lipsită de regret şi o pedeapsă situată într-un cuantum sub limita minimă legală.
Drept urmare, sub acest aspect hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată prin reţinerea dispoziţiilor art. 74-76 C. pen., dar, în aceiaşi măsură şi hotărârea instanţei de fond care a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare.
Aşa fiind, sub aspectul discutat hotărârile sunt nefondate, motiv pentru care, recursul declarat de parchet este fondat şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite, se vor casa hotărârile atacate cu privire la individualizarea pedepsei principale.
Procedând la rejudecare, în limitele casării, se vor înlătura dispoziţiile art. 74-76 C. pen., iar pedeapsa principală aplicată inculpatului va fi majorată la limita minimă legală, cu menţinerea pedepsei complementare în continuare şi conţinutul stabilit de instanţa de apel.
De asemeni se vor menţine restul dispoziţiilor din hotărârile atacate în măsura în care nu contravin celor dispuse prin prezenta decizie.
Cât priveşte recursul declarat de inculpat acesta este nefondat, sub aspectul ambelor critici formulate.
Este adevărat că inculpatul a negat săvârşirea faptei pe tot parcursul procesului penal, atitudinea procesuală nesinceră fiind stimulată de lipsa unor martori oculari şi de locul izolat ales pentru săvârşirea faptei.
Dar, chiar în acest context, declaraţiile inculpatului sunt izolate şi nu sunt confirmate de restul probatoriului administrat şi care relevă că soluţia de condamnare este conformă acestuia şi în nici un caz, nu reprezintă o gravă eroare de fapt de natură a face incidentă în cauză o soluţie de achitare.
Într-adevăr, partea vătămată imediat după faptă şi-a anunţat mama şi mai apoi familia de cele întâmplate, conducând lucrătorii de poliţie pe traseul urmat împreună cu inculpatul, apoi la locul faptei.
Împrejurările faptei relevate de partea vătămată şi constatările de la locul faptei au fost consemnate în procesul verbal de cercetare din 29 ianuarie 2009, încheiat şi semnat în faţa martorului asistent şi a martorei M.R., mama părţii vătămate, cât şi a părţii vătămate, aceleaşi aspecte fiind fixate şi prin planşele judiciare fotografice aflate la f. 8-16 d.u.p.
De altfel, martorii audiaţi au confirmat susţinerile părţii vătămate privind traseul urmat în ziua de 28 ianuarie 2009 de inculpat şi partea vătămată până la locul şi momentul comiterii infracţiunii de viol.
Cu ocazia recunoaşterii după planşa fotografică, partea vătămată, fără vreo ezitare, a identificat pe inculpat ca fiind persoana care a violat-o.
Din examinarea medico-legală a victimei a rezultat că a prezentat echimoză produsă de corp contondent putând data din 28 ianuarie 2009 şi care confirmă alte susţineri ale părţii vătămate, potrivit cărora, la încercarea acesteia de a fugi, inculpatul a lovit-o cu palma peste faţă şi i-a dat un pumn în cap.
În sensul probelor care confirmă fapta, evaluată psihologic, s-a constat că minora prezintă o stare psihică generală alarmată de sentimente de frică, nesiguranţă, anxietate, sentimente de ruşine şi de autoculpabilizare (a se vedea raport psihiatric de evaluare, f. 24-28, d.u.p.).
Deşi inculpatul a recunoscut şi indicat traseul urmat cu partea vătămată în ziua de 28 ianuarie 2009, a negat că a mers cu aceasta în zona garajelor şi ar fi întreţinut cu aceasta un raport sexual oral.
Şi în fine, inculpatul a fost de acord să fie examinat la biodetectorul stresului emoţional, iar din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 ianuarie 2009 a rezultat că pentru răspunsurile la întrebările relevante ale cauzei au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului semnalat (f. 92-96, d.u.p.).
Referitor la probatoriile solicitate de inculpat în apărare, instanţa de apel a audiat martorii propuşi, constatând irelevante cauzei aceste declaraţii şi a respins, corect, ca fiind nepertinentă şi concludentă expertizarea A.D.N. a mucurilor de ţigări găsite la locul faptei şi ridicate de organul de cercetare penală.
Desigur, în acest cadru probator, în mod corect, instanţele au stabilit că, actul sexual oral la care a fost obligată minora, în vârstă de 14 ani, de către inculpat, constituie în sensul legii şi practicii judiciare unitare, infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. pentru care, în mod legal, a fost condamnat inculpatul.
Şi în fine, pentru aceleaşi considerente - mai sus arătate - este nefondată şi critica inculpatului vizând reducerea pedepsei.
Numai prin executarea unei pedepsei ferme de către inculpat se pot asigura în cauză cerinţele înscrise în art. 52 C. pen. şi pot fi respectate prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, pentru toate aceste motive, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va computa din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive la zi.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ şi cheltuielile cu asistenţa juridică obligatorie, care se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi partea vătămată M.A.A. prin reprezentantul legal M.R. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 169 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Suceava numai cu privire la greşita constatare a circumstanţelor atenuante, pe care le înlătură.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului T.C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) de la 9 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b), d), e) C. pen. pe timp de 4 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 10 februarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1764/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 558/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
