ICCJ. Decizia nr. 1781/2010. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1781/2010
Dosar nr. 3602/1/2011
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Asupra excepţiei de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, se află dosarul nr. 31/46/2011 în care sunt cercetaţi inculpaţii: B.N.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (17 acte materiale), art. 290 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (6 acte materiale), art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 C. pen. şi V.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin încheierea din 18 aprilie 2011 pronunţată în dosarul anterior menţionat, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, a respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţii B.N.R. şi V.M.
In argumentarea acestei hotărâri, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite, în continuare, condiţiile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. şi art. 145/1 C. proc. pen., cu trimitere la art. 145 C. proc. pen., din probele administrate rezultând indicii temeinice care să facă rezonabilă presupunerea că inculpaţii B.N.R. şi V.M. au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi că menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara se impune faţă de stadiul incipient al cercetării judecătoreşti.
Încheierea pronunţată a fost dată cu recurs.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul B.N.R. care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 3602/1/2011.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 2 mai 2011, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul disp. art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de inculpatul B.N.R., concluziile apărătorului recurentului inculpat şi ale reprezentatului parchetului fiind redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul declarat de inculpatul B.N.R. Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, art. 5, art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen. „încheierea prin care prima instanţa sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supus a niciunei cai de atac."
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.:" (2) încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinţa sau Decizia recurata, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."
În cauză, prin încheierea din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 31/46/2011 s-au respins, ca nefondate, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţii B.N.R. şi V.M.
Potrivit art. art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., această încheiere nu este supusă nici unei căi de atac, menţiunea „ cu recurs" cuprinsă în dispozitivul încheierii atacate fiind, evident, o simplă eroare materială care nu poate constitui fundament pentru promovarea unei căi de atac atâta vreme cât legea interzice expres gradul de jurisdicţie.
Prin urmare, exercitarea de către inculpatul B.N.R. a căii de atac a recursului în condiţiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva încheierii din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 31/46/2011.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva încheierii din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 31/46/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1779/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 179/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
