ICCJ. Decizia nr. 1888/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1888/2010

Dosar nr.713/104/2010

Şedinţa publică din 10 mai 2011

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

I. Tribunalul Olt, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 122 din 19 octombrie 2010 a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa principală de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 1 an.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe timpul detenţiei.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale a închisorii, timpul reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 22 septembrie 2009, la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă faţă de inculpat.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenire a victimei, către partea civilă B.L., şi la plata sumei de 25.000 lei, cu acelaşi titlu, către partea civilă B.M.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 75.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă B.L. şi la plata sumei de 75.000 lei, cu acelaşi titlu, către partea civilă B.M.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.566,183 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:

Începând cu data de 14 mai 2009 inculpatul C.C. a intrat în raporturi de concubinaj cu victima, B.C., cei doi locuind împreună cu tatăl inculpatului, în casa acestuia din jud. Olt.

După un debut relativ normal, în cursul acestor raporturi inculpatul a descoperit că victima efectua convorbiri telefonice cu alţi bărbaţii, şi de aceea a început să o urmărească, dar şi să o bănuiască de infidelitate, mai ales când aceasta i-a motivat că discuţiile aveau loc cu o rudă a sa, din judeţul Olt.

Continuând supravegherea victimei, s-a reţinut că inculpatul, în data de 17 septembrie 2009, i-a spus acesteia că se deplasează la muncă, însă, în realitate, nu a făcut decât să se ascundă în podul locuinţei spre a obţine probe concrete ale comportamentului infidel al victimei.

În jurul orei 19,00, a mai rezultat că victima a mers la vecina sa, C.I., pentru a-i cere un algocalmin, pe motivul că este răcită, iar ca urmare, aceasta s-a oferit să-i facă un masaj, ceea ce a făcut ca victima să mai rămână în locuinţa martorei, încă o oră.

Între timp, s-a mai stabilit că inculpatul a coborât din podul casei, iar atunci când martora C.I. s-a dus la fântână, aceştia doi s-au întâlnit, ocazie cu care inculpatul a aflat că victima se află în locuinţa acesteia.

Apoi, inculpatul a ajutat-o pe vecina sa, martora, să ducă găleata cu apă acasă, asigurându-se că, într-adevăr, concubina sa se găsea în acel loc, după care a revenit cu aceasta în locuinţa comună.

S-a mai stabilit că inculpatul i-a făcut cunoscut victimei că merge la un vecin, pe nume C.V., spre a-l ajuta să descarce o maşină cu lemne, şi chiar a plecat acolo, însă, a revenit din nou, după o jumătate de oră, ascunzându-se, şi de această dată, în podul casei.

În acest loc, inculpatul a rămas până în jurul orei 19,00, când a putut auzi că, din nou, victima a purtat o convorbire telefonică, dar datorită greutăţii sale, s-a rupt o bucată din tavan, astfel că acesta s-a deconspirat şi a căzut, practic, pe holul locuinţei.

Fiind deranjat de comportamentul victimei, inculpatul a luat o bucată de lemn cu o lungime de aproximativ 70-80 de centimetri, ce s-a desprins din tavan, cu care a aplicat acesteia mai multe lovituri, în jur de 10 până la 15 lovituri, de intensitate mare, care i-au produs leziuni multiple, între care mai multe echimoze, excoriaţii, hematoame, infiltrate sanguine epicraniene, cât şi 2 fracturi costale, după care, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, când a căzut, şi apoi, cu un cablu de antenă TV.

S-a mai stabilit că inculpatul a condus pe victimă la gardul ce desparte proprietatea tatălui său, de aceea a vecinei, martora C.I., a continuat să îi dea câteva palme de faţă cu aceasta, când a afirmat că a bătut-o din cauză că victima l-ar fi înşelat cu cumnatul său, M.M., după care, această din urmă afirmaţie a făcut-o şi faţă de martorul C.S., tot în prezenţa victimei.

În noaptea de 17/18 septembrie 2009, în jurul orei 2,00, s-a stabilit că victima a rămas în grădina locuinţei, după care a intrat în camera sa, unde a rămas până a doua zi dimineaţa când, în jurul orei 9,00, la locuinţa acesteia, s-au prezentat organele de poliţie, apoi venind şi maşina salvării, care a dus-o pe aceasta la spital.

Din data de 18 septembrie 2010 victima a rămas internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, până la data de 1 octombrie 2009, când a decedat.

Cu privire la cauza decesului, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 318/A/2009 din 29 ianuarie 2010 al SJML Olt avizat de IML Craiova, s-a constatat că aceasta a fost violentă şi s-a datorat bronhopneumoniei, complicaţie a politraumatismului menţionat mai sus, având ca mecanism lovirea repetată cu corpuri dure, care au legătură de cauzalitate cu decesul.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, s-a sprijinit pe un probatoriu constând în declaraţia făcută de inculpat, în care recunoaşte actele de violenţă în modul descris mai sus, în coroborare cu cele rezultând din declaraţiile martorilor C.I., M.V., C.V., G.F. şi D.M., în care fiecare prezintă elemente de fapt şi împrejurări conform celor arătate, cât şi cu cele stabilite prin constatările şi concluziile raportului de autopsie, respectiv cu cele rezultate şi consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în care s-au identificat pe sol că se afla victima, având pe faţă de pe îmbrăcăminte mai multe pete de sânge, în locuinţă, tavanul din care lipsea o bucată, în camera dispusă pe latura de nord, pe lenjeria şi cele două perne ale patului tip dormeză, pe care s-au aflat mai multe pete.

Instanţa de fond a apreciat că cererea inculpatului de completare a raportului de constatare medico legală nr. 1576/E din 9 octombrie 2009 al SJML Olt, este nefondată, motivând că, deşi cu privire la data agresiunilor se indică drept posibile datele de 16, 17 şi 18 septembrie 2009, aceasta a fost stabilită în mod suficient de către instanţă, pe baza celorlalte mijloace de probă.

S-a apreciat că apărarea prezentată de inculpat, potrivit căreia, la data când martora C.I. a făcut un masaj victimei, aceasta nu a observat nici un fel de urme de violenţă de corpul celei decedate, nu poate fi primită, întrucât aceasta este înlăturată de probele care dovedesc vinovăţia sa, acestea stabilind că agresiunea inculpatului a avut loc ulterior, astfel că la ora la care victima a fost prezentă în domiciliul martorei, nu prezenta pe corp leziunile traumatice produse de acesta.

Pe de altă parte, instanţa de fond, a mai reţinut că din actele medico-legale rezultă că pe corpul victimei nu au fost constatate leziuni specifice strangulării, fapt pentru care nu au fost reţinute de către instanţă în sarcina inculpatului acte materiale ce ţin de utilizarea cablului TV în acest scop, ci doar în acela al lovirii acesteia.

Totodată, instanţa a apreciat că nici susţinerile făcute de inculpat, în sensul că leziunile traumatice ale victimei au drept cauză căderea involuntară a sa, în timp ce o transporta în braţe pe victimă din locuinţa martorei C.I., în aceea a sa, nu pot fi primite, ele fiind înlăturate de probele constând în recunoaşterile acestuia, coroborate cu concluziile actelor medico-legale ce se referă la loviri repetate, cu corpuri contondente, drept cauză a leziunilor.

La fel, nici apărarea inculpatului, făcută în sensul că, la momentul agresiunii, s-a aflat în stare de tulburare produsă de conduita imorală a victimei, nu a fost primită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

În drept, s-a stabilit că fapta comisă de inculpat, în împrejurările mai sus descrise, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a acesteia, instanţa a reţinut că actele materiale de violenţă fizică săvârşite de inculpat la adresa victimei, prin lovirea repetată şi cu intensitate mare, cu un băţ, cu pumnii şi picioarele, şi apoi, cu un cablu T.V., pe cap, torace şi membre, sunt specifice acţiunii de ucidere a victimei, ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii, care se află în raport de la cauză la efect, cu urmarea materială - decesul victimei.

Sub aspect subiectiv, instanţa a stabilit că atitudinea psihică a inculpatului este caracteristică intenţiei directe, a formă a vinovăţiei, întrucât nu numai că acesta a prevăzut decesului victimei, dar l-a şi urmărit.

Concluzia apare justificată în raport de conduita inculpatului, care denotă că acesta a materializat rezoluţia infracţională de suprimare a vieţii victimei, loviturile au fost de intensitate mare, atâta timp cât au fost aplicate cu forţă şi prin folosirea unui corp contondent, şi au avut ca prime efecte asupra victimei producerea de fracturi costale, hematoame, excoriaţii şi echimoze şi au vizat zone vitale ale corpului.

Împrejurarea că rezultatul material, decesul victimei, s-a produs la circa două săptămâni după agresiune, s-a apreciat că este lipsită de relevanţă, şi nu poate determina alte concluzii decât cele rezultate de mai sus, întrucât cauza directă a decesului, bronhopreunmonia, este o complicaţie politraumatismelor la care a fost supusă victima de către inculpat şi reprezintă tot o urmare a actelor de violenţă ale acestuia .

A mai apreciat instanţa că, în condiţiile în care victima a beneficiat de tratament medical prin internare în spital, se prezumă că apariţia complicaţiilor se datorează unor cauze imputabile, exclusiv inculpatului şi nu unui concurs de cauze imputabile nu doar acestuia.

Pentru aceste argumente, instanţa de fond a apreciat că cererile părţilor civile şi a procurorului, care vizau schimbarea încadrării juridice dată faptei, prin actul de sesizare, în aceea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., sunt nefondate, motiv pentru care, în şedinţă publică din 12 octombrie 2010, au fost respinse, ca atare.

În plus, s-a mai apreciat că, deşi violentă, acţiunea de suprimare a vieţii victimei, nu poate fi caracterizată ca fiind comisă în mod neomenos, cu ferocitate, şi care să inspire oroare celor ce află despre condiţiile ei.

După cum rezultă de la dosar, actele materiale de lovire au produs leziunile menţionate mai sus şi nu unele caracteristice unui comportament feroce, iar reacţia martorei C.I., ca şi a organelor de poliţie, cu ocazia cercetării la faţa locului, când au constatat starea victimei, la scurt timp după agresiune, deşi ţinea de dezaprobare, nu a fost una de oroare faţă de aceasta.

În al doilea rând, instanţa a apreciat că nu se poate accepta că, prin modul de concepere a faptei şi de punere în executare a rezoluţiei infracţionale, inculpatul să fi produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care să depăşească mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere.

În concret, s-a reţinut că activitatea infracţională a inculpatului a durat în mod repetat câteva minute, conform datelor din declaraţia sa din 12 octombrie 2010, care se coroborează cu celelalte probe, cât şi cu cele desprinse prin raportul de constatare medico-legal din 9 octombrie 2009 al SJML Olt, care indică drept dată a acestora intervalul 16-18 septembrie 2009, fără a se putea trage concluzia că agresiunea a fost continuă pe parcursul tuturor celor trei zile, ci doar că acestea au avut loc în data de 16 septembrie 2009.

În al treilea rând, a mai stabilit judecătorul de fond, că, în cauză, nu se poate vorbi de folosirea unor metode şi mijloace de chinuire a victimei în scopul producerii de suferinţe insuportabile, ci doar de o lovire repetată cu corpuri dure, caracteristică acţiunii de ucidere.

În al patrulea rând, a mai stabilit instanţa, chiar dacă în declaraţia sa din 21 septembrie 2010, inculpatul recunoaşte că a exercitat acte de cruzime asupra victimei, această afirmaţie nu se coroborează cu restul probelor privind comportamentul său şi este justificată tocmai de atitudinea de regret.

La individualizarea pedepsei principale s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., cu caracter real şi personal, dar şi cele particulare ale cauzei.

Astfel, a reţinut instanţa că inculpatul are vocaţie la circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., pe baza conduitei sale cooperante cu organele judiciare şi de regret al faptei săvârşite, dar şi pe baza altor împrejurări, de genul celor permise de art. 74 alin. (2) C. pen. (de vârstă, mobilul geloziei, scopul pedepsirii victimei etc.).

A mai reţinut că infracţiunea judecată a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în care primul termen îl constituie condamnările anterioare, între care, ultima este cea de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 2082 din 5 februarie 2000 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia nr. 899 din 6 septembrie 2001 a Curţii de apel Craiova, iar cel de al doilea, constă în infracţiunea judecată în cauza de faţă.

Ori, analiza ansamblului acestor criterii, a impus concluzia că, dacă s-ar recunoaşte aceste circumstanţe atenuante, şi în condiţii de concurs de cauze şi recidivă, prevăzute de art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., s-ar coborî nivelul pedepsei principale sub minimul special, ajungându-se astfel la un cuantum insuficient pentru realizarea scopului preventiv şi educativ al sancţiunii penale.

Totodată, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu stabilirea duratei acesteia la 1 an.

În aplicarea izvorului de drept formal, care este jurisprudenţa CEDO (cauza HIRST contra Marii Britanii din 30 martie 2004), s-a constatat că aceasta va prevala faţă de legislaţia internă care prevede că, de drept, are loc interdicţia cu titlu de pedeapsă complementară a unuia sau unor drepturi.

De aceea, în stabilirea conţinutului acestei pedepse vor fi avute în vedere criterii ce ţin de natura infracţiunii şi celelalte circumstanţe reale şi personale ale cauzei.

Or, în cauza de faţă, s-a apreciat că activitatea ilicit penală a unei persoane ce a vizat suprimarea vieţii unei fiinţe umane, nu îi mai acordă acestuia capacitatea de a aprecia asupra componenţei corpului legislativ şi impune ca să fie interzis (inculpatului) nu numai dreptul de a fi ales, ci şi acela de a alege în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., ci şi acela prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata detenţiei pentru argumentele din alineatul precedent.

Sub aspectul laturii civile procesului s-a constatat că, în ce priveşte acţiunile promovate de toate părţile civile, sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, art. 999 C. civ.

Sub aspectul despăgubirilor pentru daune materiale cu care s-au constituit părţi civile B.L. şi soţul acesteia B.M., în sumă de câte 25.000 lei (conform precizărilor celor doi de la filele 23 şi 24) reprezentând cheltuielile de înmormântare şi de pomenire a victimei până la 7 ani de la deces, dar şi pentru cele cu care s-a constituit parte civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, reprezentate de cheltuielile de internare şi tratament medical al victimei până la deces, s-a constatat că, prin acordul de voinţă al inculpatului, consemnat în declaraţia sa din 13 aprilie 2010, s-au confirmat obligaţii delictuale în mod voluntar cu efecte patrimoniale obligatorii şi irevocabile în conformitate cu principiile actului juridic civil.

Sub aspectul despăgubirilor pentru daune morale s-a constatat că aceste condiţii sunt, de asemenea, dovedite, întrucât, prin fapta ilicit penală inculpatul a produs primelor două părţi civile prejudicii morale, constând în suferinţe ca urmare a pierderii unei fiinţe de care erau legate în mod afectiv, dovedite prin raporturile de rudenie de gradul I, în concret, raporturi dintre părinţi şi fiică.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul C.C. şi părţile civile B.M. şi B.L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele arătate pe larg în scris, sens în care, mai întâi, a apreciat că faptei inculpatului i-a fost dată o greşită încadrare juridică, acesta, în realitate, săvârşind infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 lit. a) C. pen., prin cruzimi, circumstanţa agravantă constând în modul folosit pentru a provoca moartea victimei, căreia inculpatul i-a aplicat lovituri cu diverse obiecte, cu pumnii şi picioarele, pe parcursul a 3 zile, cu urmarea unui traumatism cranio-cerebral, toraco-abdominal, contuzii musculare multiple, 18 leziuni - echimoze multiple, dispuse pe tot corpul, inclusiv asupra capului, acte materiale care depăşesc caracterul suferinţelor inerente oricărei acţiuni de suprimare a vieţii.

Inculpatul a criticat soluţia pentru netemeinicie, sens în care a apreciat că pedeapsa principală aplicată, este prea severă, impunându-se o redozare a acesteia.

Părţile civile B.M. şi B.L. au criticat soluţia numai sub aspectul laturii penale, sens în care au apreciat că, pe de o parte, faptei inculpatului i-a fost dată o încadrare juridică greşită în dispoziţiile prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., că trebuia reţinută forma agravată a omorului, prev. de art. 176 lit. a) C. pen., întrucât fapta s-a săvârşit prin cruzimi, iar, pe de altă parte, că pedeapsa principală ce s-a aplicat inculpatului, aceea de 14 ani închisoare, este greşit stabilită în raport de criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind prea blândă.

Apelurile declarate de parchet şi părţile civile vor fi privite ca fondate, însă pentru considerentele arătate în continuare:

Într-adevăr, trebuie reţinută forma agravată a omorului, prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., atunci când această faptă se săvârşeşte prin cruzimi, circumstanţă ce relevă modul sau procedeul feroce, sadic, brutal, crud, folosit pentru uciderea unei persoane.

Aşa cum foarte exact s-a subliniat în apelul parchetului, cu referire la înţelesul dat de jurisprudenţă, prin cruzimi - în sensul legii penale, se înţeleg modurile, procedeele, mijloacele şi actele de violenţă aplicate asupra victimei de natură sau pentru a-i provoca suferinţe deosebit de mari şi prelungite în timp, fie pentru a o ucide, fie pentru a o chinui înainte de a o ucide sau înainte de survenirea morţii acesteia, sau care denotă ferocitate, sadism, un mod inuman ieşit din comun de săvârşire a omorului, care trezeşte în conştiinţa opiniei publice un sentiment de oroare.

Însă, această circumstanţă de agravare (săvârşirea faptei prin cruzimi), nu poate fi reţinută în cauză, fapt judicios motivat de judecătorul fondului.

Observând actele şi lucrările dosarului (cu deosebire, raportul de constatare medico-legală nr. 318/A/2009 din 29 ianuarie 2010, întocmit de SJML Olt, avizat corespunzător), se constată că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se bronhopneumoniei complicaţia unui politraumatism vechi de două săptămâni, cu plagă contuză epicraniană, multiple echimoze, excoriaţii, hematoame, infiltrate sangvine epicraniene, şi două fracturi costale, leziuni produse prin loviri repetate cu corpuri contondente, cu circa două săptămâni înaintea decesului, şi având legătură cauzală cu acesta.

Mecanismul de producere a acestor leziuni, aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, nu relevă un mod inuman, ieşit din comun, de săvârşire a omorului, care să trezească în conştiinţa opiniei publice un sentiment de oroare, şi, prin urmare, să justifice schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului, în dispoziţiile art. 176 lit. a) C. pen.

Totuşi, soluţia instanţei de fond este criticabilă sub aspectul de netemeinicie, vizând stabilirea pedepsei principale, cât şi al aplicării pedepsei complementare.

Prin aplicarea unei pedepse de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., faţă de inculpat s-a făcut o greşită individualizare judiciară.

De principiu, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa va ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă arătate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cadrul operaţiunii concrete de individualizare judiciară a pedepsei, aceste criterii mai sus enunţate au o importanţă egală, ele sunt avute în vedere împreună, nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia, antrenând netemeinicia şi, implicit, nelegalitatea soluţiei.

Or, cu luarea în seamă a gradului de pericol social concret al faptei săvârşite, foarte ridicat, decurs din urmările produse – moartea unei persoane, cât şi din modul de acţionare adoptat (prin loviri repetate, aplicate cu intensitate, cu pumnii şi picioarele, peste mai multe zone vitale ale corpului), pe de o parte, dar şi a unor elemente ce privesc pe făptuitor, cu statut de recidivist postexecutoriu, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu o atitudine iniţială de negare a învinuirilor, în pofida unor probe concludente de vinovăţie, pe de altă parte, Curtea apreciază că o pedeapsă principală cu închisoarea, stabilită în limita a 20 ani, este de natură să asigure scopurile la care face trimitere art. 52 C. pen.

În consecinţă Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 38 din 21 februarie 2011 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi părţile civile B.M. şi B.L., împotriva sentinţei penale nr. 122 din 19 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 713/104/2010.

II. Recursul în termen legal declarat împotriva deciziei amintite de inculpatul C.C. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. cu solicitarea de a casa modificarea de pedeapsă efectuate în apel şi a se menţine pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţă, este nefundat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Prin aplicarea de către prima instanţă a unei pedepse de 14 ani închisoare pentru săvârşirea in fracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în împrejurările arătate în expunerea sentinţei faţă de inculpat s-a făcut o greşită individualizare judiciară.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 38 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 septembrie 2009 la 10 mai 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 179/2010. Penal. înlocuirea măsurii...		ICCJ. Decizia nr. 1972/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1888/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1888/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs