ICCJ. Decizia nr. 18/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 18/2010

Dosar nr. 53/1/2010

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2010

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 30 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate P.I. pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 2 ianuarie 2010 până la data de 31 ianuarie 2010 inclusiv.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin adresa din 3 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis de Tribunalul Copenhaga – Regatul Danemarca faţă de numitul P.I.

În cuprinsul sesizării, se arată că autorităţii daneze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 19 noiembrie 2009, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane sau proxenetism, iar în data de 24 noiembrie 2009, prin adresa, I.G.P.R. – Centru de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la emiterea mandatului european de arestare emis la 19 noiembrie 2009 de către autorităţile judiciare daneze împotriva cetăţeanului român.

A fost ataşată lucrarea înregistrată sub nr. 2816/II-5/2009 din 3 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ce conţine semnalarea în sistem informatic transmisă prin fax de Biroul Interpol Copenhaga/Danemarca în limba engleză şi traducerea în limba română, sesizarea Biroului Naţional Interpol din România, ordonanţa de reţinere nr. 57 din 3 decembrie 2009, proces-verbal de depistare emis la 3 decembrie 2009, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul-verbal de înştiinţare despre măsura reţinerii a persoanei indicată de numitul P.I., solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti adresată Biroului Naţional Interpol în vederea înaintării mandatului european de arestare, copie carte identitate.

Faţă de aceste aspecte s-a constatat în cauză aplicabilitatea procedurii reţinerii şi arestării persoanei solicitate în regim de urgenţă, pe baza semnalării transmisă de O.I.P.C. – Interpol, procedură prevăzută de art. 883 şi art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008.

În conformitate cu art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, la termenul din 3 decembrie 2009, Curtea a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în urma verificărilor efectuate de către parchet, precizând că este una şi aceeaşi persoană cu cea indicată ca autor al faptei, persoana solicitată negând însă comiterea infracţiunilor menţionate în semnalarea Biroului Interpol.

De asemenea, instanţa a verificat dacă persoana solicitată a fost informată cu privire la motivul reţinerii, această împrejurare rezultând nu numai din confirmarea persoanei solicitate, ci şi din procesul-verbal întocmit de către procuror.

Sub acest aspect, s-a constatat că reţinerea persoanei solicitate s-a făcut în baza semnalării în sistem informatic emisă de Interpol Copenhaga/Danemarca, în care sunt evidenţiate în mod succint existenţa unui mandat de arestare preventivă emis la data de 19 noiembrie 2009 de autorităţile judiciare daneze, pe numele P.I., care este identificat cu nume, prenume, data şi locul naşterii, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane sau proxenetism, pedepsite cu închisoarea de 8 ani.

Infracţiunile de mai sus sunt prevăzute de art. 262 sau 228 din C. pen. danez.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare, cerere admisă prin încheierea din 3 decembrie 2009, persoana solicitată fiind arestată pe o perioadă de 5 zile, respectiv de la 4 decembrie 2009 la 8 decembrie inclusiv, conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Instanţa a fixat termen la 6 decembrie 2009, ora 10,00, conform dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 302/2004, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română, aceste înscrisuri fiind ulterior depuse la dosarul cauzei.

La termenul din 6 decembrie 2009, instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (8) C. proc. pen. a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, persoana solicitată fiind arestată pe o perioadă de 24 de zile, respectiv de la 9 decembrie 2009 până la 1 ianuarie 2010 inclusiv şi a acordat termen la data de 30 decembrie 2009 pentru obţinerea de asigurări de la autorităţile judiciare daneze cu privire la condiţiile prevăzute în art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

La termenul din 30 decembrie 2009 s-a constatat lipsa relaţiilor solicitate de la autorităţile judiciare competente daneze.

Cu privire la starea de arest preventiv, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat menţinerea pe o perioadă de 30 de zile, faţă de prevederile art. 90 alin. (1)3 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, în vederea predării persoanei solicitate P.I.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Curtea a constatat că la acest moment, nu se poate pronunţa cu privire la predarea persoanei solicitate, (împrejurare faţă de care aceasta nu şi-a dat consimţământul), date fiind exigenţele art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora „autoritatea solicitantă trebuie să ofere asigurări că în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei".

Având în vedere că sunt întrunite condiţiile Legii nr. 302/2004, dar şi temerea că persona solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor judiciare abilitate, în baza art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de a menţine starea de arest preventiv a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile.

A dispus menţinerea stării de arest preventiv a numitului P.I. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 2 ianuarie 2010 la 31 ianuarie 2010, inclusiv.

În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (8) C. proc. pen. a acordat termen în vederea revenirii cu adresă în vederea obţinerii de asigurări de la autorităţile daneze cu privire la condiţiile prevăzute în art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs persoana solicitată P.I., care însă în şedinţa publică din data de 6 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, declară că îşi retrage recursul formulat împotriva încheierii din 30 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Urmează ca în baza dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen. să se ia act de manifestarea de voinţă a recurentei persoane solicitate P.I., respectiv retragerea recursului formulat de acesta.

Conform art. 192 pct. 3 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată P.I. împotriva încheierii din 30 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 11413/2/2009 (2803/2009).

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 18/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs